Discovery si BBC au anunțat că parteneriatul lor de lungă durată se apropie de sfârșit, de comun acord.
De-a lungul anilor, colaborarea celor doi titani media a produs documentare foarte apreciate la nivel mondial, cum ar fi Life, Frozen Planet, Blue Planet și Wonders of the Solar System.
Deși relația formală se apropie de sfârșit, BBC și Discovery spun că vor continua să colaboreze la o serie de proiecte viitoare, inclusiv Hidden Kingdom, Survival si How to Build a Planet.
"Ca audiență globală, Discovery continuă să se dezvolte, producand cele mai bune programe de știință, istorie si natură", a declarat Andrew Jackson , director de producție și dezvoltare la Discovery. "Asteptăm cu nerabdare sa lucrăm in viitor cu mai multe alte companii talentate de producție din întreaga lume, inclusiv și cu BBC, cu care am avut o colaborare de succes pentru o lungă perioadă."
"BBC și Discovery s-au bucurat de o colaborare extraordinară de lungă durată și, deși această fază a parteneriatului nostru se apropie de sfârșit, asteptam cu nerabdare să mai lucrăm impreuna la o serie de proiecte în viitor", a adăugat Bal Samra , director comercial, BBC. "Programele de istorie sau stiințe ale naturii au fost întotdeauna o parte esențială a ADN-ului BBC si avem planuri ambitioase pentru viitor. Cererea internațională de productii BBC nu a fost niciodată mai mare ca acum și vom continua să ne bucuram de o relație de colaborare fructuoasă cu o gamă largă de coproducători" .
miercuri, 9 octombrie 2013
Parteneriatul Discovery - BBC se apropie de sfârșit ?
HD Satelit România
Publicat: octombrie 09, 2013
Actualizat: 2021-02-13T13:49:17Z
Publicat de
HD Satelit România
Citește și alte articole din categoriile:
Stiri Televiziuni internaţionale ZvonuriTop 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
2 comentarii despre subiectul „Parteneriatul Discovery - BBC se apropie de sfârșit ?”.
Sunt foarte buni fiecare in felul lor. Pentru mine nu se va observa incetarea colaborarii
SUNT TRUSTURI BUNE SI GLOBALE.ACUM SUNT CONCURENTE.IMPORTANT E SA RAMANA FIECARE LA FEL CA INAINTE.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.