Marţi, de la 21:00, România îşi joacă ultima carte pentru a merge la Rio.
Meciul va fi difuzat în direct pe Antena 1 şi AntenaPlay.ro.
Antena 1 şi Antena 3 vor transmite o ediţie specială de "Sinteza zilei: Romania, ultima sansa", dedicată meciului România - Grecia, începand cu ora 20:00.
Mircea Badea va transmite de pe gazon, Adrian Ursu si Costin Deşliu de la tribuna oficială, iar Octavia Geamănu şi Floriana Iacob completează seria relatărilor de pe Arena Naţională.
Echipele reunite ale celor doua televiziuni, vedete si reporteri, vor transmite cele mai importante informații de la National Arena, unde, la ora 21:00, va începe cel mai important meci al anului, Romania-Grecia.
“Inimile a milioane de români vor bate in acelasi ritm pentru Nationala României. Suntem alături de ei nu doar declarativ: vedetele noastre devin, cu aceasta ocazie unica, reporteri speciali ai unei victorii pe care ne-o dorim cu tot sufletul”, a declarat Mihai Gadea.
Editia specială continuă după meci, la Antena 1, Antena 3 si GSP TV, cu reacții la cald, imagini și declarații.
Să sperăm că România va avea cel puțin 2 goluri în plus pe tabela de marcaj, față de adversarii greci.
marți, 19 noiembrie 2013
Meciul România - Grecia, ultima șansă să ajungem în "Copa Mundial de Fútbol" din Brazilia
HD Satelit România
Publicat: noiembrie 19, 2013
Actualizat: 2021-02-13T12:15:57Z
Hai Romania!
- Acasă
- Stiri
- Meciul România - Grecia, ultima șansă să ajungem în "Copa Mundial de Fútbol" din Brazilia
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
3 comentarii despre subiectul „Meciul România - Grecia, ultima șansă să ajungem în "Copa Mundial de Fútbol" din Brazilia”.
sa vedeti acum n ce fel invata antena 1 din experienta romania tv!un eveniment cu asa o audienta e sigur si un prilej de propaganda!
Ceea ce a stiut antena1 sa faca intotdeauna cel mai bine -adica sa copieze. De cand stiu eu postul asta, tot timpul ei au copiat pe cineva/ de la cineva. Nu stiu, nu pot ca sa fie originali
Noroc cu grecii , că au marcat două goluri: unul nouă și unul lor. Oricum Brazilia 2014 nu era de noi.
Poate in viitor ne vom califica si noi, la Campionatul Mondial din Rusia 2018 sau cel din Qatar, in 2022....
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.