Astazi au fost discutate adresele nr.13708/11.12.2013 și 13736/13.12.2013 de la Antena TV Group, care a solicită reanalizarea cererii de modificare a licenței audiovizuale pentru serviciul de programe Antena 2 cu punctul de vedere al Serviciului Juridic și punctul de vedere al Biroului Licențe Autorizări.
Inițial fusese anunțată lansarea Antena Stars pe 16 decembrie 2013. Antena Tv Group solicitase schimbarea denumirii Antena 2 in Antena Stars, modificarea grilei si a siglei, dar nu obtinuse acordul CNA, care respinsese solicitarea, unii membri ai Consiliului precizând că postul se va tabloidiza prin emisiunile unor prezentatori ca Bianca Drăguşanu în noua grilă a canalului ( detalii aici ).
Însă de data aceasta Antena Tv Group a obtinut aprobarea de la CNA, trustul de presă precizând ca vor fi realizate emisiuni despre celebrități la care vor participa 120 de vedete si că nu vor fi transmise programe nepotrivite pentru copii, în timpul zilei. De asemenea, Antena Tv Group a motivat că postul nu va pune accent pe monden, ci pe "celebritati stralucitoare", pe staruri, puse într-o "lumină și emoție pozitivă" si care pot reprezenta modele relevante pentru societate.
miercuri, 18 decembrie 2013
Antena Stars a primit aprobarea de la CNA
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi România a schimbat identitatea sa vizuală online, adoptând un nou logo care reflectă o imagine modernizată și unificată la nivel intern...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Luna mai se pregătește să dea drumul la distracție în familie, emoții intense, suspans sportiv și platouri spectaculoase, toate servite dire...
-
Conform unui comunicat trimis de Disney către HD Satelit România, luna mai vine cu titluri noi, sezoane așteptate și evenimente tematice.
-
Începând cu premiera sezonului 3 din NCIS: Hawai’i și continuând cu episoade proaspete din FBI: Biroul Federal de Investigații și FBI: Most ...
-
George Radu este marele câștigător al X Factor 2025, obținând și premiul de 100.000 de euro, potrivit unui comunicat transmis către HD Satel...
-
ANCOM se implică activ în actualizarea regulilor pentru sateliții din toată lumea, iar România devine teren de test pentru SpaceX.
Un comentariu despre subiectul „Antena Stars a primit aprobarea de la CNA”.
Uaaaaau!!!!!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.