Cursele de Formula E cu motoare electrice se vor desfasura prima data în Beijing, in luna septembrie. Înainte de cursa, masinile au fost testate la circuitul Donnington Park din Marea Britanie.
Spre deosebire de Formula 1, motoarele vehiculelor electrice vor fi mai silențioase. Motoarele de acționare electrică vor oferi de asemenea un cuplu motor mai direct, astfel încât mașinile ar trebui să aibă chiar o acceleratie mai rapidă, dacă vor avea puterea necesară, decat cele de F1.
Formula E ( oficial Campionatul FIA de Formula E ) este o clasă de curse auto administrată de către Federația Internațională de Automobilism (FIA). Ca denumire, "Formula" se referă la un set de reguli pe care masinile tuturor participanților trebuie să le respecte, iar "E" provine probabil si de la cuvantul electric. Formula E este cea mai înaltă clasă de concurs pentru un monoloc, cu masini de curse actionate electric. Seria a fost conceput în 2012, iar campionatul inaugural va avea loc în anii 2014 - 2015.
42 de masini au fost comandate în noiembrie 2012, echipa de Formula 1 McLaren furnizând motoarele, transmisia și sistemul electronic pentru toate masinile ce vor fi utilizate.
10 orașe gazdă sunt planificate pentru cursele din sezonul care incepe anul acesta. Formula E a fost destină inițial exclusiv pentru curse pe circuite stradale. Cu toate acestea, nu toate cursele vor avea loc pe circuite stradale. La data de 11 aprilie 2014, un calendar cu 9 orașe gazdă pentru sezonul 2014/2015 a fost confirmat: Beijing, Putrajaya, Punta del Este, Buenos Aires, Long Beach, Miami, Monte Carlo, Berlin și Londra, iar alte locații urmează să fie anunțate.
Formula E va fi transmisa in direct la televiziune, prin intermediul unor radiodifuzori importanti din întreaga lume ( Fox Sport 1, ITV 4, TV Asahi, CCTV-5 etc ). Se preconizează o audiență de peste 440 milioane telespectatori. Producția va fi realizată de către Aurora Media. De patru ori campion la IndyCar și de trei ori câștigător al Indianapolis 500, Dario Franchitti se va alătura echipei de comentatori tv ai Campionatului de Formula E. Franchitti va avea rolul de co-comentator, alături de Jack Nicholls.
Alte detalii
- Pentru a diminua costurile de intretinere si operare, fiecare echipă constructoare de masini de Formula E va fi mandatată pentru a pune bolidul propriu la dispoziția altor două echipe, pentru un preț maxim limitat la 350.000 euro.
- Vor participa 10 de echipe, 20 de piloti și 40 de mașini. Fiecare echipă va avea 2 piloti și 4 masini.
- Curselor vor avea loc in special pe circuite din orașe, iar turele vor avea aproximativ 2.5 - 3 km lungime.
- Masinile vor accelera de la 0 la 100 km/oră in 3 secunde, cu o viteză maximă de 225 kilometri pe oră.
- Nivelul zgomotului va fi de aproximativ 80 dB (SPL). Comparativ, o mașină obișnuită produce zgomot de 70 dB, un autobuz de 90 dB, iar o asina de Formula One 130 dB.
- Masinile au lungimea de 5 metri, latimea de 1,8 metri si inaltimea de 1,25 metri.
- Greutatea masinii va fi de 800 kg ( fiind inclusa in aceasta si greutatea soferului). Din acest total, bateria va cantari 200 Kg si va fi reincarbaila solar.
- Puterea maximă va fi limitata la 268 cai putere. Se va concura însa in general cu 178 cai putere, pentru a reduce consumul bateriei, cu un plus de 90 cai putere, pentru anumite segmente de circuit sau in anumite situatii.
- Vor fi permise maxim 2 motoare McLaren. Ambele trebuie conectate la axa din spate, iar controlul tractiunii este interzis.
- Vor exista doua sisteme de franare hidraulice, conectate la aceeasi pedala ( opțională ).
- Suspensiile vor fi ajustabile.
- Pe masini se vor monta 3 camere de filmat.
UPDATE 21 august 2014, ora 16:00 - Dolce Sport a anunțat ca va transmite Formula E, exclusiv in România.
O nouă formulă: Formula E
5 comentarii despre subiectul „O nouă formulă: Formula E”.
-
Anonim
-
Oare se van transmite in Romania?
-
04 iulie, 2014
-
Anonim
-
E posibil sa le preia un post tv din Romania, par foarte interesante cursele !
-
04 iulie, 2014
-
Anonim
-
Ce e foarte interesant, o oprire la boxe va fi obligatorie, numai că nu vor schimba roțile, ci... chiar mașina!
În primul an (septembrie 2014 - iunie 2015), toate mașinile vor fi identice (șasiu Spark/Dallara, motor McLaren și baterie Williams), iar din anul al 2-lea se vor putea înscrie și alți constructori. -
05 iulie, 2014
-
Anonim
-
....da si la 5m lungime o sa vedem iara ''trenulet'' ca in F1 combustie...
-
09 iulie, 2014
-
Anonim
-
Vor fi transmie pe Dolce Sport.
-
21 august, 2014
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Vaticanul va întrerupe complet semnalul de telefonie mobilă și transmisiile radio pe întregul său teritoriu, începând de miercuri, 7 mai 202...
-
AntenaPLAY întâmpină luna mai cu un val de conținut nou și variat, oferind abonaților ocazia de a descoperi producții din toate domeniile — ...
-
BBC World Service face un pas important în modificarea infrastructurii sale globale, începând tranziția de la distribuția prin satelit la li...
-
Ideea de a vota prin internet (de la distanță, nu doar electronic în secția de votare) capătă tot mai multă atenție. Votul online (numit une...
-
La New York, luna mai aduce pe covorul roșu al Metropolitan Museum of Art o paradă de ținute care mai de care mai extravagante, pentru că da...
-
Serialul „The Walking Dead: Dead City” revine cu cel de-al doilea sezon, iar fanii vor putea urmări premiera în dimineața zilei de luni, 5 m...