Sezonul I din serialul animat Războiul Stelelor Rebelii revine la Disney Channel, cu noi aventuri palpitante, începând din 14 martie, de la ora 09:10. Episoade noi, în fiecare sâmbătă dimineața, la aceeași oră, și în reluare de la ora 14:00, anunță televiziunea într-un comunicat remis HD Satelit.
Până acum, echipajul isteț de pe nava Strigoi – cowboy-ul Jedi Kanan, pilotul Hera, adolescentul descurcăreț crescut pe stradă, Ezra, musculosul Zeb, războinica Sabine și vechiul droid Chopper – a reușit să facă față confruntărilor cu răufăcătorii Imperiului Galactic.
În timpul unei misiuni obișnuite, rebelii au furat un vehicul Imperial, Ezra s-a infiltrat în interiorul Imperiului, sub acoperire, pentru a obține informații vitale pentru o operațiune importantă, prietenia dintre Hera și Sabine a fost pusă la încercare atunci când au rămas blocate pe un asteroid plin de pericole.
În ultimul episod din prima parte a sezonului întâi, echipajul a încercat să ajute un refugiat să evadeze de sub stăpânirea Imperiului de pe Lothal, chiar de Ziua Imperiului.
În noul episod, Inchizitorul reușește să ia urma navei Strigoi, iar Kanan și Ezra se desprind cu Fantoma, nava secundară de transport, pentru a-l îndepărta pe Inchizitor de Tseebo, dezertorul Imperiului.
Maestrul și ucenicul său reușesc să îi atragă pe reprezentanții Imperiului la baza abandonată de pe asteroid, unde îi așteaptă o mulțime de creaturi carnivore. Cei doi par însă copleșiti de atacul Inchizitorului, iar Ezra se apropie foarte mult de partea întunecată a Forței.
Nu pierdeți confruntarea dintre Ezra și Inchizitor în noul episod din Războiul Stelelor Rebelii, sâmbătă, 14 martie, de la ora 09:10, la Disney Channel.
Alătură-te și tu rebeliunii!
marți, 10 martie 2015
Războiul Stelelor Rebelii revine la Disney Channel, sâmbătă, 14 martie 2015
HD Satelit România
Publicat: martie 10, 2015
Actualizat: 2021-02-07T09:10:22Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
2 comentarii despre subiectul „Războiul Stelelor Rebelii revine la Disney Channel, sâmbătă, 14 martie 2015”.
Un serial animat frumos, un SF plin de atmosfera Star Wars, dar si cu umor placut. Eu sunt fan al francizei si pot sa spun ca urmaresc desenele animate din seria Rebelii, chiar daca am 40 de ani.
Un serial animat foarte bine realizat, cel putin pentru fanii Star Wars printre care ma numar si eu. Animatia foarte reusita si ultimul episod al seriei pe l-am vazut aseara (in engleza desigur, nu suport dublajele; luat de pe torrente) a fost fenomenal de nota 10. Din postura de fan al franceizei Star Wars pot spune ca imi place foarte mult acest serial animat la fel cum mi-a placut si Star Wars the Clone Wars, celalalt serial animat creat de David Filoni difuzat pe Cartoon Network. Vizionez acest serial animat chiar daca am 29 de ani.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.