In sedinta de astazi a guvernului s-a aprobat acordarea unui ajutor de la bugetul de stat pentru stimularea operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc și difuzează programe culturale, educative si informative de interes public.
Proiectul are la baza initiativa unui membru CNA, Valentin Jucan, care initial propunea o taxa de 5% de la cablisti. Insa se pare ca reactia unor operatori principali din Romania, care au criticat direct sau indirect proiectul, motivand cu efectul cresterii pretului abonamentelor, a determinat transformarea acestuia in ajutor de la bugetul de stat, in valoare de 15 milioane de euro, precizeaza Reporter Virtual, ce citeaza o sursa din proximitatea Guvernului, care mai informează că pasii efectivi ai acestei actiuni vor fi stabiliti intr-o viitoare sedinta.
Valentin Jucan a precizat că va supraveghea procesul de punere în practică, pentru a nu se ajunge la o deturnare a scopului iniţial, acela de a schimba multe in privinta calitatii programelor si de a fi in interesul telespectatorului si nu in scopuri politice, aratând că ajutorul de stat nu va genera reacţii negative la nivel internaţional din simplul motiv că proiectul este în conformitate cu normele europene, mai exact tratatul privind funcţionarea UE, sectiunea a 2-a privind ajutoarele de stat, articolele 107 şi 109 precum şi directiva 2010/13/UE privind serviciile mass-media, ce sunt in egala masura servicii de cultură, dar şi comerciale, iar orice ajutor pentru cultură şi patrimoniu poate fi acordat dacă nu se schimbă raportul comercial.
miercuri, 10 iunie 2015
15 milioane euro anual, ajutor de la buget pentru programe tv culturale, educative și informative de interes public
HD Satelit România
Publicat: iunie 10, 2015
Actualizat: 2021-02-06T09:36:11Z
- Acasă
- Stiri
- 15 milioane euro anual, ajutor de la buget pentru programe tv culturale, educative și informative de interes public
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Poziția orbitală de la 36 Est a captat din nou atenția pasionaților de satelit din Europa. Discuția se concentrează pe pachetul rusesc NTV+ ...
6 comentarii despre subiectul „15 milioane euro anual, ajutor de la buget pentru programe tv culturale, educative și informative de interes public”.
ca si complectare daca mie permis
Operatorii economici din domeniul audiovizual vor putea beneficia astfel de finanţare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget va fi în sumă de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 1 iulie 2015-31 decembrie 2016, însă va putea fi prelungită.
Schema de ajutor de stat se va elabora în conformitate cu legislaţia europeană în materie de ajutor de stat şi va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, act normativ care va stabili criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, numărul estimativ al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile, precum şi procedura de acordare şi monitorizare.
Potrivit unor surse oficiale, Executivul a renunţat complet la iniţiativa înfiinţării Fondului Audiovizual, iar de administrarea şi monitorizarea noii scheme de ajutor de stat se va ocupa Consiliul Naţional al Audiovizualului.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/guvernul-renunta-la-fondul-audiovizual-si-instituie-schema-de-ajutor-stat-pentru-emisiuni-culturale-14436940
Lege sigur cu dedicatie pentru TVR. Dar oare Realitatea va fi si ea ajutata?
Si ... daca as avea televiziune as intra imediat in probleme financiare... ca am contabil bun si aranjeaza el ceva... niste cheltuieli umflate.....
5%o sa ajunga in mare p[arte in gaurile TVRului
La TVr nu puteau ajunge acesti bani, ca sa transmita campionatul european?!!!!! . Prefera sa sustina televiziuni private . probabil pt interese .
Alea private sunt de 1000 de ori mai bune decat TVRul falimentar si merita ajutor din partea statului si a firmelor de cablu ca sa supravietuiasca. Mai terminati odata cu ideea asta absurda ca Romania fara TVR nu poate exista, ca are emisiuni calitative si nu manelisme ca pe protv, kanald si antene. S-au distrus ele fabrici si uzine din 89 incoace sub pretestul ca aduceau gauri la bugetul de stat, ne-am concesionat resursele naturale pe zeci de ani companiilor straine si nu se poate inchide definitiv sau privatiza TVR pe motiv ca ne-a apucat asa deodata pe toti patriotismul sa avem televizune publica. RUSINE celor care sustin TVRul, daca ar fi sa finantati din banii vostrii printr-o taxa de abonament separata la TVR, 90% dintre tvr-isti nici n-ati mai auzi de TVR
Sunt abonat la RCS si daca nu-mi bagau softul asta nou la decodoare de nu-mi mai pot aranja grila de progarme cum vreau, inainte stersesem din grila posturile TVR si nu le-am simtit lipsa. Asta inseamna TVRul pentru mine.
Pentru valentin - 11 iunie 2015, 13:02 de regula stiam ca Eurosportul de fiecare data a transmis acest campionat asa ca sunt sanse mari sa vezi asa ceva acolo. Mai bine ar obtine drepturile de televizare protvul decat tvr
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.