Grupul "Vacanta Mare" revine la Kanal D, cu un nou sezon, din toamnă. Serialul va avea ca personaje principale tot pe Leana, interperetată de Mugur Mihaiescu si pe Costel (Radu Pietreanu), alaturi de Axinte si sora lui, cu filmari in aceleasi decoruri reprezentand locuința familiei Pârțag, din satul Sadova si binenteles cu subiecte actualizate la evenimentele din prezent.
Grupul Vacanța Mare a fost infiintat în 1988, primul spectacol fiind susținut în acelasi an într-o remorcă de tractor, când trupa era formată din patru membri. În anii 2001-2002, Vacanța Mare avea un public tv de peste 2,2 milioane, o audiență apropiată de cea a meciurilor de fotbal cu mare miză ale echipelor românești. În timpul colaborării cu ProTV, spectacolele Vacanța Mare și-au pierdut din frecvență, dar grupul a realizat două filme de lung metraj, Garcea și oltenii (2002) și Trei frați de belea (2006). La începutul lui 2007, grupul Vacanța Mare s-a mutat de la ProTV la Kanal D, cu o primă de instalare de 300.000 de euro, însă contractul a încetat în aprilie 2009.
După 6 ani, Vacanţa Mare revine pe micile ecrane cu noi producții
6 comentarii despre subiectul „După 6 ani, Vacanţa Mare revine pe micile ecrane cu noi producții”.
-
Anonim
-
M-au placut mult atunci cind faceau spectacole in sali te cinema si teatru.
Erau salile pline ochi.
Lumea ii iubea.
Acum s-au stins,nu mai au umor de calitate. Pacat....iipastrez in memorie ca si agricultura romaneasca si economia romanesca inainte de revolutie(adica ceva extraordinar de bun). -
15 iunie, 2015
-
Anonim
-
Bravo lor !
-
15 iunie, 2015
-
Anonim
-
vremurile nu mai sunt la fel pentru glumele lor expirate...
-
16 iunie, 2015
-
Anonim
-
La fel si Doru Octavian Dumitru,nu mai fac lumea sa rada.
Acum au un umor expirat si cu aroma de piede vremea... -
16 iunie, 2015
-
Anonim
-
Decat sa ma uit la emisiunile de cancan si politica care sunt omniprezente pe 99% din televiziunile generaliste si de stiri din Romania, emisiuni care nu ma fac sa râd, ci să plâng, sincer mai bine ma uit la un episod nou cu Vacanta Mare.
-
16 iunie, 2015
-
Anonim
-
Erau de fapt 3, mari si lati, Mugur, Radu si regretatul Dan Sava!
-
18 iunie, 2015
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Commissariaat voor de Media (CvdM), autoritatea olandeză care reglementează piața audiovizuală, a aprobat la finalul lunii septembrie o nouă...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Antena 1 a anunțat că, din primăvara anului 2026, va produce și va difuza în România formatul Survivor, una dintre cele mai cunoscute compet...
-
Pe 1 octombrie, iNES Group a sărbătorit 20 de ani de la lansarea serviciului său de televiziune prin tehnologie IP, primul din România și u...
-
Portabilitatea numerelor de telefon împlinește 17 ani în România, perioadă în care peste 13,6 milioane de numere și-au schimbat operatorul, ...
-
Vodafone Spania lansează un serviciu cu 5 televiziuni 4K ( numarul canalelor tv 4K oferite se va dubla până la sfârșitul anului) și conținut...
-
Apple și Formula 1 pornesc împreună într-o cursă de cinci ani, după ce compania americană a achiziționat drepturile exclusive de transmisie ...