La canalele FilmBox, magia sărbătorilor ne cuprinde încă din prima zi a lunii. Povești cu aventuri fantastice, elfi și prietenii neobișnuite, le regăsim pe toate în serialele care au premiera pe 1 decembrie. „Ludvig și Moș Crăciun” și „Steaua Crăciunului” sunt producții europene dedicate sărbătorilor de iarnă care ne vor însoți în fiecare zi a lunii, până de Crăciun, anunță Filmbox printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Pe FilmBox Family, pe 1 decembrie, de la ora 21:30, începe „Ludvig și Moș Crăciun”. Serialul, o producție 2011, din Danemarca, este o poveste captivantă care implică aventuri magice, fantome, elfi, pasaje secrete și comori ascunse. Personajul principal este Ludvig, un băiat de numai 12 ani care se mută într-un conac vechi de peste 5 secole, în Børglum. Casa însă este locuită deja de un grup de fantome, în frunte cu Stygge Krumpen, legendarul episcop al Børglumului. El vrea acum să își recupereze faima pierdută și intenționează să îl folosească pe tatăl lui Ludvig pentru asta. Băiatul trebuie să-și salveze familia, conacul și spiritul Crăciunului de malefica fantomă. Dar nu este singur și în luptă primește un ajutor neașteptat: chiar Moș Crăciun ajunge în Børglum, decis să salveze locul unde el însuși a copilărit, în urmă cu peste 500 de ani.
Tot din Danemarca vine și cea de-a doua premieră a lunii decembrie, „Steaua Crăciunului”. Serialul, al cărui prim episod se vede pe 1 decembrie, pe FilmBox Plus, este o poveste emoționantă despre 3 copii între care se leagă o prietenie neașteptată. Atunci când micuța Sus este nevoită să se mute într-un sat uitat de lume, în care familia sa moștenise o pepinieră de Poinsettia (Crăciuniță sau Steaua Crăciunului, în daneză), fetița îi întâlnește pe Bob, un băiețel pasionat de astrologie, și pe Tom, un hoțoman care este convins că zânele există. Cei trei devin prieteni de nedespărțit și trec împreună prin aventuri care îi vor încânta cu siguranță pe cei mai mici membri ai familiei. „Steaua Crăciunului” va fi difuzat începând cu 1 decembrie, zilnic, de la ora 21:35, pe FilmBox Plus.
DESPRE FILMBOX – Pachetul FilmBox, care include FilmBox Premium, alături de FilmBox, FilmBox Extra HD, FilmBox Family și FilmBox Plus, aduce filme noi, la scurt timp de la lansare – fie că sunt blockbustere de la Hollywood, fie că vorbim despre comori ale cinematografiei europene sau serii TV cu bugete mari și distribuții pe măsură.
marți, 29 noiembrie 2016
Seriale de Crăciun deschid luna cadourilor la canalele FilmBox
HD Satelit România
Publicat: noiembrie 29, 2016
Actualizat: 2024-06-14T09:52:08Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Seriale de Crăciun deschid luna cadourilor la canalele FilmBox”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.