Începând din 30 octombrie 2018, programul postului AMC va fi introdus la calitate HD în grila UPC România. AMC HD se va regăsi pe poziția 117 în grilă și va fi disponibil tuturor clienților de televiziune digitală UPC. Una dintre cele mai populare şi premiate mărci din istoria televiziunii, AMC a debutat în România pe 5 noiembrie 2014. Un an mai târziu (6 decembrie 2015), programul postului AMC era disponibil HD în toată România. Din august 2016, postul de televiziune are feed dedicat și difuzează conținut unic pentru țara noastră, cu subtitrare în limba română, anunță AMC printr-un comunicat remis către HD Satelit.
Anul acesta, pe AMC vedem 9 seriale în premieră, majoritatea producții proprii (marca AMC Studios), apreciate de critici și de fani: „Fear the Walking Dead”, „The Terror”, „Into the Badlands”, „Humans”, „Better Call Saul” și „Stan Against Evil” (care va fi difuzat într-un maraton de Halloween, pe 30 și 31 octombrie). O altă producție originală proprie este și seria „Visionaries”, care include momentan documentarele „Istoria secretă a benzilor desenate” (dat în primăvară pe post, axat pe oamenii, poveștile și evenimentele care au transformat lumea benzilor desenate) și „James Cameron: Povestea științifico-fantasticului” (găzduit de celebrul regizor care a stat în spatele atâtor filme SF de succes și difuzată în vara aceasta).
Pentru 2019, AMC pregătește sezonul 2 din serialul-antologie „The Terror”, care se va axa pe un spirit amenințător, care bântuie o comunitate japonezo-americană în Al Doilea Război Mondial, povestea pendulând între California de Sud și Pacific. În plus, AMC a prelungit și serialele producție proprie „Fear the Walking Dead” și „Better Call Saul” cu un nou sezon, al cincilea.
În plus, UPC va adăuga în grilă din aceeași dată și postul TV Paprika HU (în pachetul Panonia, pe poziția 763), care difuzează aceleași emisiuni de succes ca feed-ul românesc.
Despre AMC
Postul AMC găzduiește unele dintre cele mai populare și apreciate producții de televiziune. AMC a fost primul program de cablu de bază care a câștigat un Premiu Emmy la categoria „cel mai bun serial dramatic” (Mad Men, 2008), serial care apoi a ridicat același trofeu 4 ani la rând (înainte să predea ștafeta serialului Breaking Bad, în 2013 și 2014). Producția AMC The Walking Dead este serialul cu cel mai mare rating din istoria posturilor americane de cablu și producția nr. 1 de pe micul ecran în rândul adulților de 18 – 49 de ani, în ultimii cinci ani. Printre serialele dramatice marca AMC ale momentului se numără Better Call Saul, Fear the Walking Dead, Into the Badlands, Humans, Preacher, The Son, Dietland, The Terror, Lodge 49 și McMafia. AMC mai are în palmares și emisiuni originale ca Talking Dead, Talking with Chris Hardwick, Comic Book Men și Ride with Norman Reedus. AMC este proprietatea AMC Networks Inc., alături de posturile IFC, SundanceTV, BBC America și WE tv. AMC este disponibil pe toate platformele: televiziune, online, on demand și mobile.
Despre UPC România
UPC România, una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii de pe piaţa locală, este lider în domeniul inovaţiei în tehnologie. Compania oferă servicii de televiziune (digitală, prin satelit şi analogică), Internet în bandă largă şi telefonie. Serviciile digitale oferite de UPC România îi conectează pe cei 978.400 de clienţi la universul digital şi le oferă experienţe uimitoare. Premierele UPC pe piaţa din România includ lansarea televiziunii digitale, a tehnologiilor HD, DVR, 3D, dar şi a internetului de mare viteză. Serviciile UPC au devenit în 2014 disponibile şi în afara casei, prin lansările UPC Wi-Free şi Horizon Go. UPC România oferă în toată aria de acoperire viteze superioare de 500 Mbps, cea mai bună experiență Wi-Fi cu modemul Connect Box și platforma video de ultimă generație Horizon.
UPDATE 30 octombrie 2018: AMC HD a intrat în grila UPC România. Detalii găsiți AICI.
joi, 25 octombrie 2018
Din 30 octombrie 2018, AMC HD va fi disponibil în grila UPC
HD Satelit România
Publicat: octombrie 25, 2018
Actualizat: 2021-02-02T10:08:03Z
Publicat de
HD Satelit România
Citește și alte articole din categoriile:
Televiziuni HD romanesti UPCTop 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Poziția orbitală de la 36 Est a captat din nou atenția pasionaților de satelit din Europa. Discuția se concentrează pe pachetul rusesc NTV+ ...
5 comentarii despre subiectul „Din 30 octombrie 2018, AMC HD va fi disponibil în grila UPC ”.
Amc la digi tv cand va fi disponibil?
E vorba de UPC, nu de Digi.
Și atenție, e vorba de AMC HD, nu AMC SD, e prima data în Romania când se va vedea AMC HD Romania.
Primul operator roman care introduce AMC HD Romania bravo UPC!
AMC HD. Suna bine.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.