luni, 1 aprilie 2019

AMC: Serialul "Fear the Walking Dead" revine în premieră mondială luni, 3 iunie, iar "NOS4A2" va debuta joi, 6 iunie, de la ora 22:00

AMC a anunțat astăzi printr-un comunicat remis catre hdsatelit.com că sezonul 5 al serialului "Fear the Walking Dead" se va difuza luni, 3 iunie, de la ora 4:00, în premieră mondială, urmată de o reluare în aceeași zi, de la ora 22:00. Serialul horror-supranatural "NOS4A2" va debuta joi, 6 iunie, de la ora 22:00.

Despre Fear the Walking Dead


În sezonul 5 din Fear the Walking Dead, misiunea grupului este clară: să localizeze supraviețuitori și să încerce să facă din lumea care a rămas, un loc un pic mai bun. Cu multă determinare, Morgan Jones (Lennie James) conduce grupul cu filozofie înrădăcinată în bunăvoință, speranță și comunitate. Fiecare personaj consideră că ajutându-i pe alții, se va echilibra răul făcut în trecut. Însă încrederea nu va fi câștigată cu ușurință. Misiunea lor de a-I ajuta pe alții va fi pusă la încercarea supremă atunci când grupul nostru se va afla pe un teritoriu neexplorat, unul care îi va forța nu doar să-și înfrunte trecuturile, dar și temerile. Numai prin înfruntarea acestor temeri va reuși grupul să descopere un mod cu totul nou de a trăi, care îi va schimba pentru totdeauna.

Produs de AMC Studios, Fear the Walking Dead este situate pe locul 4 în topul dramelor de la televiziunea prin cablu în SUA, printer adulții cu vârste între 18-49 ani și adulții de 25-54 ani în ratingurile Nielson live +3. Serialul îi are în distribuție pe  Lennie James, Rubén Blades, Alycia Debnam-Carey, Colman Domingo, Danay Garcia, Garret Dillahunt, Maggie Grace, Jenna Elfman, Alexa Nisenson și Austin Amelio. Scott M. Gimple este producătorul executiv al Fear the Walking Dead , showrunneri Andrew Chambliss și Ian Goldberg, precum și Robert Kirkman, David Alpert, Gale Anne Hurd și Greg Nicotero.

Despre NOS4A2


Bazat pe cel mai bine vândut roman al lui Joe Hill din anul 2013, cu același nume, NOS4A2 o urmează pe Vic McQueen, interpretată de Ashleigh Cummings (The Goldfinch), o tânără talentată care descoperă că are o abilitate supranaturală de a găsi lucruri pierdute. Această abilitate o pune într-un curs de coliziune cu maleficul și nemuritorul Charlie Manx, jucat de Zachary Quinto (Star Trek, American Horror Story), nominalizat la premiul Emmy. Manx este un ticălos supranatural care se alimentează cu sufletele copiilor, apoi depozitează ceea ce rămâne din ele în Christmasland - un loc nebun al imaginației lui Manx, în care în fiecare zi este Ziua de Crăciun și nefericirea este împotriva legii. Vic se străduiește să-l înfrângă pe Manx și să-i salveze victimele - fără să-și piardă mințile sau să-i cadă ea însăși victimă.


NOS4A2 îi are ca producători executive pe: showrunner-ul Jami O’Brien (Fear the Walking Dead, Hell on Wheels), Lauren Corrao, co-președinte al Tornante Television, și Joe Hill. Pe lângă Quinto și Cummings, din distribuție mai fac parte Ólafur Darri Ólafsson (Lady Dynamite) în rolul lui Bing Partridge, Virginia Kull (The Looming Tower) în rolul Lindei McQueen, Ebon Moss-Bachrach (The Punisher) în rolul lui Chris McQueen și Jahkara Smith (aka Sailor J) în rolul lui Maggie Leigh. Serialul este produs de AMC Studios în asociere cu Tornante Television.

Despre AMC
AMC este gazda unora dintre cele mai populare și aclamate programe de televiziune. AMC a fost prima televiziune de cablu care a câștigat un premiu Emmy pentru Cel Mai Bun Serial Dramatic cu ”Mad Men” în 2008, apoi a câștigat râvnitul premiu patru ani consecutiv, înainte de a fi câștigat de ”Breaking Bad” în 2013 și 2014. Serialele dramatice originale de actualitate la AMC sunt ”The Night Manager”, nominalizat la Golden Globe și ”Better call Saul”, alături de ”Fear the Walking Deda”, ”HUMANS”, ”Into the Badlands”, ”Preacher”, ”The Terror” și viitorul serial ”NOS4A2”.
AMC explorează lumi și discuții autentice în show-uri originale precum AMC Visionaries.


Niciun comentariu despre subiectul „AMC: Serialul "Fear the Walking Dead" revine în premieră mondială luni, 3 iunie, iar "NOS4A2" va debuta joi, 6 iunie, de la ora 22:00 ”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile