Piața mondială a echipamentelor audio pentru acasă a crescut cu 20% anul trecut, ajungând la 154 milioane de unități, cu o creștere suplimentară de 19% estimată pentru anul 2019, conform concluziilor Raportului Worldwide Home Audio Market Report de la Futuresource Consulting.
Acest sector de echipamente, care include și boxele fără fir sau cele de tip soundbar, receptoarele A/V, sistemele Hi-Fi și alte echipamente audio smart, a beneficiat anul trecut de o creștere a veniturilor comerciale cu 5%, ajungând la 14,5 miliarde dolari.
„Boxele wireless au fost steaua călăuzitoare a sunetului casnic de anul trecut, crescând cu 27% ca număr de unități vândute. Această creștere este alimentată de evoluția continuă a boxelor inteligente, reprezentând peste 40% din cererea de boxe wireless. Difuzoarele inteligente vor continua să joace un rol principal, prognozele Futuresource indicând o creștere de 53% în acest an a expedierilor către magazine, stimulată de posibilitățile diverse de utilizare a acestor echipamente, care se extind dincolo de simpla redare audio și migrează către conectivitatea cu alte produse și alte funcții smart”, a explicat Guy Hammett, analist de piață la Futuresource Consulting.
SUA au rămas cea mai mare piață de desfacere din lume pentru boxe inteligente, anul trecut Amazon și Google fiind pe primele locuri în topul vânzărilor. China a fost țara care ocupat poziția a doua, în ciuda faptului că a fost în mod tradițional un teritoriu în care produsele audio pentru acasă nu au vânzări foarte bune. În Europa Occidentală, echipamentelor audio inteligente sunt acum disponibile pe scară largă, deși Marea Britanie rămâne de departe cea mai importantă țară pentru vânzarea acestor produse. Difuzoarele Bluetooth păstrează în continuare o cotă de piață solidă.
„Numeroși factori au impact asupra adoptării de echipamentelor audio smart în diverse regiuni. Motivele includ creșterea ratei de acces la rețele Wi-Fi, importanța culturală a muzicii, rata de adoptare a dispozitivelor inteligente pentru acasă, dimensiunile caselor și tendințele de a avea proprietăți multiple. Deși până acum absorbția a fost constantă în afara SUA, Marea Britanie, China și Australia, vom vedea o dezvoltare semnificativă în viitor, deoarece asistenții vocali devin tot mai integrați în viața de zi cu zi a consumatorilor din aceste țări", a mai explicat Guy Hammett.
Echipamentelor audio smart cu ecrane au devenit tot mai răspândite de la începutul anului 2018, vânzările acestora crescând cu peste 1500% și continuând să accelereze odată cu expedierea celei mai mari loturi de astfel de echipamente, care au avut loc în a doua jumătate a anului 2018.
În ansamblu, piața echipamentelor audio inteligente continuă să fie dominată de companiile gigant de pe internet, ale căror interese sunt axate pe promovarea asistenților lor vocali și pentru obținerea statisticilor despre consumatori, tendințe care nu vor schimba în viitorul apropiat, conform studiului menționat.
„În anul 2018 au fost lansate și primele echipamente audio cu asistenți vocali integrați. Tehnologia este disponibilă doar la câteva modele. Este discutabil aportul asistenților vocali la succesul acestor modele. Asistentul vocal integrat este doar unul dintre multiplii factori care au contribuit la succesul lor. Cu toate acestea, livrările de echipamente audio inteligente vor continua să crească, noile modele urmând să fie lansate în a doua jumătate a anului 2019, iar mai multe modele sunt planificate pentru anul 2020”, a mai explicat Guy Hammett.
Soundbar-urile sunt un alt punct de reper al segmentului audio pentru acasă, crescând mai mult ca valoare decât ca volum al vânzărilor, deoarece consumatorii continuă să exploreze avantajele opțiunilor premium. Expedierile de soundbar-uri au crescut cu 6% anul trecut, în timp ce creșterea valorii expedierilor a fost de 12%. Soundbar-urile evoluează dincolo de rolul lor de accesoriu pentru îmbunătățirea sunetului TV și concurează cu difuzoarele wireless ca soluție audio principală pentru camera de zi.
Tehnologiile Audio 3D, cum ar fi Dolby Atmos și DTS:X, se bucură de asemenea de o adoptarea rapidă din partea consumatorilor, tehnologiile de acest tip urmând să fie adoptate rapid până în 2023, potrivit cercetărilor Futuresource.
joi, 15 august 2019
Piața echipamentelor audio pentru acasă, dominată de produsele smart
HD Satelit România
Publicat: august 15, 2019
Actualizat: 2026-02-26T06:48:44Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
Poziția orbitală de la 36 Est a captat din nou atenția pasionaților de satelit din Europa. Discuția se concentrează pe pachetul rusesc NTV+ ...
-
Operatorul Orange România Communications, cunoscut anterior ca Telekom, a realizat pe 9 martie o actualizare semnificativă a grilei sale de ...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Piața echipamentelor audio pentru acasă, dominată de produsele smart”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.