În noaptea sfântă a Învierii, preoții se roagă în biserici, iar credincioșii acasă. România este nevoită să petreacă Paștele în izolare și nu poate ajunge să ia Lumina Sfântă. În această perioadă grea, trebuie să arătăm iubire față de aproapele nostru și să fim mai uniți ca niciodată, pentru că Lumina e în fiecare dintre noi. Digi24 este alături de telespectatorii săi și va transmite în direct, sâmbătă seara, slujba de Înviere de la Patriarhia Română, anunță Digi 24.
În Sâmbăta Mare, de la ora 23:00, Digi24 pregătește o ediție specială. Claudiu Pândaru invită pe telespectatorii Digi24 să urmărească împreună slujba de Înviere și să primească Lumina Sfântă de la Catedrala Patriarhală. Jurnaliștii Digi24 vor transmite momentul în care Lumina Sfântă va ajunde de la Ierusalim în România, apoi în casele tuturor credincioșilor.
Românii sunt separați, însă, așa cum au arătat de atâtea ori, doar împreună pot învinge orice dificultate. Pe asta se bazează și ințiativa națională #separațidarîmpreună, pentru strângerea de fonduri în sprijinul organizației Crucea Roșie, cu scopul de a sprijini nevoile ale sistemului medical din România în lupta împotriva Coronavirus. Digi24 susține acest demers și va transmite, în prima zi de Paște, la 19:50, un moment artistic caritabil - lansarea melodiei „Împreună”, interpretată de Andra, Damian Drăghici, Feli, Florin Ristei, Horia Brenciu, Iuliana Tudor, Sore, Virgil Ianţu, Orchestra Română de Tineret şi echipa HaHaHa Production. Toți cei care vor să facă un gest caritabil în prima zi a Paștilor ortodoxe și doresc să susțină Crucea Roșie pot dona 2 euro prin SMS la numărul 8827 (valabil în toate rețelele de telefonie mobilă, fără costuri suplimentare), cu textul DONEZ, sau on-line pe: www.separatidarimpreuna.ro.
Tot duminică, Digi24 va difuza, la ora 22:00, „Florilegiul bizantin” al Corului Național de Cameră "Madrigal". „Florilegiul bizantin” ortodox non-canonic reprezintă o suită de lucrări de factură religioasă, de o noblețe spirituală aparte. Structurate de către maestrul Marin Constantin pe muzica autentică de pe Muntele Athos și din mânăstirile românești, compozițiile muzicale aparțin lui Ioan Hrisafi, Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Gheorghe Cucu, Evghenie Humulescu și Ioan D. Chirescu. Creată în anii ’80, din dorința maestrului Marin Constantin de a prezenta dincolo de hotarele țării muzica religioasă locală, antologia ”Florilegiu bizantin” fost inclusă pentru prima oară în repertoriul Corului Madrigal, în septembrie 1985, cu ocazia turneului la Bologna.
În întreaga lume, toți credincioșii sunt greu încercați în aceste zile de pandemie. Digi24 face posibilă, prin transmisiunile speciale pregătite, ca în fiecare casă din România să ajungă vestea Învierii Domnului. Digi24 îndeamnă românii să continue să respecte condițiile impuse de autorități, în speranța că vom reveni cât mai curând la o viață normală.
joi, 16 aprilie 2020
Digi24: Slujba de Înviere în direct. Muzică pentru suflet și solidaritate, alături de Corul Madrigal.
HD Satelit România
Publicat: aprilie 16, 2020
Actualizat: 2021-01-30T12:36:12Z
- Acasă
- Emisiuni
- Digi24: Slujba de Înviere în direct. Muzică pentru suflet și solidaritate, alături de Corul Madrigal.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Digi24: Slujba de Înviere în direct. Muzică pentru suflet și solidaritate, alături de Corul Madrigal.”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.