sâmbătă, 2 mai 2020

UPDATE 2023: FILELIST nu se închide (în 2020, FILELIST România afișa mesajul "Acest nume de domeniu este sechestrat", iar în 2023 anunța că se închide)

Tracker-ul românesc de torrente Filelist, lansat de mai mult de 12 ani, afișează (din data de 29 aprilie 2020) pe domeniul său principal cu extensia de top level domain .ro un mesaj care se definește ca fiind emis de autoritățile din România: "Acest nume de domeniu este sechestrat în conformitate cu dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală. Prezentul nume de domeniu face obiectul unei cauze penale." În antet este precizat ca emitent "MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE".

Funcționează în continuare domeniul de rezervă flro.org, precum și noul domeniu filelist.io, care precizează următoarele: "Am vrea să vă oferim mai multe detalii legat de sechestrarea domeniului .ro, însă nu avem. Cât știți voi, atâta știm și noi. Din acest motiv am și amânat acest anunț, deoarece speram să apară ceva detalii între timp. Nu a fost primit niciun takedown notice/DMCA, pur și simplu au dat jos domeniul în cursul zilei de ieri."

"Legat de server, inca de la inceputul acestui site au fost luate toate masurile posibile pentru protejarea userilor. Insemnand că, chiar și dacă printr-o metodă sau alta autoritățile pun mâna pe server, sunt multiple sisteme de protectie si criptare pentru a preveni accesul la baza de date și/sau alte fișiere. Ținem foarte mult la siguranța si anonimitatea utilizatorilor noștri, pe server oricum nu sunt stocate date personale. Nu ni s-a adus la cunoștință nicio acuzație și vom lupta în continuare pentru dreptul utilizatorilor noștri la libera exprimare și comunicare", preciza staff-ul Filelist în data de 30 aprilie 2020 pe pagina pricipală a tracker-ului românesc de torrente.

Anterior, pe 12 aprilie 2020, trakerul anunțase pe platforma proprie: "Următoarea etapă este migrarea completă pe domeniul filelist.io. Incepand cu data de 01.05.2020 domeniile filelist.ro și flro.org o să fie redirecționate către filelist.io. Cele două domenii vor rămâne active și vor redirecționa până când expiră, dar din acest moment puteți să considerați că singurul domeniu al FileList este filelist.io. Cum vă afectează acest lucru? Nu vă afectează în niciun fel, dar vă anunțăm ca să nu vă speriați când vedeți un alt domeniu în bara de adresă de la browser. Puteți să tratați această acțiune ca una de rebranding."

În acest moment nu exista nici comunicat emis prin mijloacele oficiale al autorităților privind o acțiune de sechestrare a domeniul principal al celui mai mare tracker romanesc de torente, filelist.ro. Există, catalogat ca oficial, doar mesajul prezentat pe websiteul .ro al platformei de torrente, care se definește ca fiind emis de autoritățile din România.


Ce prevede articolul 249?


Articolul 249 din Codul de procedură penală are titlul de "Condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii" și statuează că:

"(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existența unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale și pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(5) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (4) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile.

(6) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă ori în alte cazuri expres prevăzute de lege.

(7) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane de drept public, precum nici exceptate de lege."


Ce este un tracker de torrente?


Conform Wikipedia, un tracker BitTorrent este un tip special de server care ajută la comunicarea între participanți (peers) folosind protocolul BitTorrent.

Participanții oferă direct o parte din resursele lor (cum ar fi puterea de procesare, stocarea pe hard-disk sau lățimea de bandă a conexiunii lor de internet) altor participanți, fără a fi necesar ca fișierele transferate între participanți să fie găzduite de către un server sau o gazdă stabilă. În partajarea de fișiere peer-to-peer, un client software de pe un computer al unui utilizator final solicită un fișier, iar porțiuni din fișierul solicitat, care se află pe computerele celorlalți participanți, sunt trimise clientului, apoi reasamblate într-o copie completă și identică a fișierului solicitat.

Serverul „tracker” ține doar evidența locului în care se află copiile fișierelor pe computerele utilizatorilor (care sunt disponibile în momentul solicitării clientului) și ajută la coordonarea transmisiei și reasamblării eficiente a fișierului copiat. Clienții care au început deja descărcarea unui fișier comunică periodic cu tracker-ul pentru a negocia transferul mai rapid al fișierelor cu noi participanți și pentru a oferi statistici de performanță a rețelei; cu toate acestea, după începerea descărcării inițiale a fișierului peer-to-peer, comunicarea peer-to-peer poate continua fără conexiunea la un tracker precum Filelist.

De menționat că la baza paginii web a platformei Filelist a fost (și este în continuare, la noua adresă web și ce de rezervă) menționat un disclaimer: "Niciunul dintre fisierele indexate nu este gazduit pe acest site. Link-urile la fisiere sunt furnizate exclusiv de utilizatorii site-ului. Administratorii site-ului nu sunt raspunzatori de actiunile userilor. Utilizarea serviciului in scopuri ilegale nu este permisa si atrage dezactivarea accesului."

De la crearea metodei de distribuție a hash-ului distribuit (DHT) pentru torentele „fără tracker”, trackerele BitTorrent au devenit în mare măsură redundante; cu toate acestea, ele sunt încă adesea incluse cu torente pentru a îmbunătăți viteza de descoperire.

Exista trackere publice și private de torrente. Trackerele publice pot fi folosite de oricine prin adăugarea adresei trackerului la un torrent existent sau pot fi folosite de orice torrent nou creat. Pirate Bay a operat unul dintre cei mai populare trackere publici până la dezactivarea acestuia în 2009 din cauza problemelor legale, iar ulterior a oferit doar legături de tip "magnet".

Trackerele private, cum este și Filelist, sunt trackere BitTorrent care restricționează utilizarea prin calitatea de membru, utilizatorii fiind nevoiți sa se înregistreze pe acel website. Metoda de control al înregistrării utilizate în rândul multor trackere private (inclusiv pe Filelist) este de obicei un sistem de invitație, în care membrilor activi și contribuitorilor li se oferă gratuit sau contra-cost posibilitatea de a acorda invitații altor utilizatori, pentru a se înregistra pe site.

Sunt legale tracker-ele de torrente?


Tracker-ele de torrente au fost create pentru utilizări legale. Totuși, pe trackere pot fi indexate fișiere de tip torrent care sunt folosite (de către cel care creat fișierului torrent și ulterior de către cei care utilizează acel fișier) ca mijloc de anunțare a participării computerelor lor la procesul de încărcare /descărcare ilegală unul de la altul (peer to peer) a unor opere protejate de drepturi de autor (filme, seriale, jocuri, muzică, software, cărți în format electronic etc).

Există mai multe situații în care trackerele distribuie legal materiale protejat de drepturi de autor sau părți ale acestora, de exemplu:

- Distribuție gratuită. Posesorii drepturilor de autor pot alege să permită distribuirea gratuită a operelor lor prin intermediul torrentelor. În acest scop există licențe dedicate drepturilor de autor, utilizabile de către oricine dorește să încarce propriul material. Astfel de licențe sunt adesea utilizate în situații cu un număr mare de deținători de drepturi de autor, cum ar fi în comunitățile online. De exemplu, familia de licențe Creative Commons (pentru lucrări culturale gratuite în format text, audio, video sau imagine) sau licențe software pentru software gratuit / software open-source (precum licența BSD) și altele.

- Domeniu public. Lucrările care se află în domeniul public și, prin urmare, care nu sunt (sau nu mai sunt) supuse legii dreptului de autor pot fi de asemenea distribuite în mod legal prin torrente. De exemplu, Project Gutenberg colectează și publică în mod regulat lucrări culturale clasice după expirarea drepturilor de autor (termen care depinde de țara în care lucrarea a fost publicată anterior).

- Utilizare corectă. Unele țări au, de asemenea, dispoziții de utilizare corectă a drepturilor de autor, care permit persoanelor dreptul de a accesa și utiliza anumite clase de materiale protejate de drepturi de autor fără încălcarea legii. Există, de asemenea, experimente cu conținut de vânzare legal, în care materialele sunt distribuite prin BitTorrent folosind un sistem de urmărire „sigur”.

"Pot exista însă și proleme legale: utilizarea protocolului BitTorrent pentru partajarea conținutului protejat de drepturi de autor a generat o varietate de probleme juridice. În timp ce tehnologia și platformele conexe sunt legale în multe jurisdicții, agențiile de aplicare a legii și procurorii încearcă să abordeze această modalitate de încălcare a dreptului de autor. În special, utilizarea BitTorrent în legătură cu materiale protejate de drepturi de autor poate face răspunzători pe emitenții fișierului BitTorrent, link-ului sau metadatelor, fiind considerat că respectivele persoane încalcă unele legi privind drepturile de autor.În mod similar, utilizarea BitTorrent pentru a procura materiale ilegale ar putea crea responsabilitate pentru utilizatorii finali, în calitate de complici", mai precizează Wikipedia.

Fișierele BitTorrent pot fi considerate conceptual ca un hyperlink. Cu toate acestea, pot fi, de asemenea, instrucțiuni foarte specifice despre cum se poate obțineți un anumit conținut de pe internet. BitTorrent poate transmite sau include conținut ilegal sau cu copyright. De aceea, deciziile judecătorești ale autorităților din diferite jurisdicții au considerat că unele fișiere BitTorrent sunt ilegale.

Analiza juridică este complicată. Fișierele și legăturile BitTorrent pot fi accesate în diferite locații geografice și jurisdicții. Astfel, este posibil să fie găzduit un fișier BitTorrent în jurisdicțiile geografice unde aceasta este o procedură legală, iar în alte teritorii să fie o procedură ilegală. O singură legătură, fișier sau date de descărcare pot fi supuse acțiunii autorităților în unele locuri, dar nu și în altele, mai precizează Wikipedia.

Proprietarii de drepturi de autor au întreprins o varietate de tactici și strategii pentru a încerca să reducă transmiterea operelor lor prin intermediul BitTorrent. În 2005, HBO a început să „otrăvească” torentele, oferind utilizatorilor porțiuni eronate de date (în acel caz pentru serialul "Rome"). În 2007, HBO a trimis scrisori către unii furnizori de servicii de internet, solicitând acestor furnizori să nu mai oferi servicii clienților care utilizează protocolul BitTorrent. Mulți utilizatori au anunțat că au primit scrisori de la furnizorii lor de servicii de internet, prin care erau avertizați că serviciul de internet va fi sistat dacă presupusa încălcare a drepturilor de autor va continua. Începând cu începutul anului 2010, un grup american pentru drepturi de autor, care acționează în numele mai multor producători independenți de filme, a obținut adresele IP ale utilizatorilor BitTorrent ce au descărcat în mod ilegal anumite filme. Apoi, grupul a dat în judecată acești utilizatori, pentru a obține citații care să forțeze ISP-urile să dezvăluie identitățile reale ale utilizatorilor. Ulterior, grupul a trimis scrisori pentru plata de daune materiale în intervalul de 1000 - 3000 dolari americani. Aproximativ 16.200 de procese au fost înregistrate în perioada martie-septembrie 2010.

În 2011, instanțele din Statele Unite au început să stabilească legalitatea proceselor intentate împotriva a sute sau mii de utilizatori BitTorrent. Aproape simultan, un proces împotriva a 5.000 de adrese IP a fost respins. Un proces mai mic, Pacific Century International Ltd. v. Face, împotriva a 100 de furnizori de servicii internaționale, a fost de asemenea respins. În octombrie 2011, John Wiley a intentat acțiune împotriva celor care au distribuit ilegal cărțile din seria For Dummies. Wiley a devenit astfel primul editor de carte care a întreprins acest tip de acțiune. Pe 23 noiembrie 2005, Motion Picture Association of America și Bram Cohen, directorul general al BitTorrent Inc., au semnat un acord pentru eliminarea linkurilor către conținut ilegal de pe site-ul oficial BitTorrent. De asemenea, alte motoare de căutare notabile prezintă în rezultatele căutărilor conținut licențiat auto-cenzurat, sau au devenit motoare de căutare a conținutului ce poate fi distribuit gratuit legal. Mininova, a anunțat că va permite după noiembrie 2009 doar indexarea conținutului licențiat gratuit legal (în special conținutul gratuit distribuit de autorul său sub licență Creative Commons), ceea ce a cauza eliminarea imediată a majorității căutărilor din Mininova.

Unii comentatori au sugerat că încălcarea drepturilor de autor prin BitTorrent nu înseamnă neapărat o pierdere a încasărilor. Povestea propriu-zisă este probabil un pic mai nuanțată. Există o mulțime de opinii: de exemplu, că HBO nu pierde neapărat încasări atunci când cineva piratează „Game of Thrones”, deoarece oricum persoana respectivă nu s-ar fi abonat niciodată la serviciile HBO, mai precizează Wikipedia.

"Regele a murit, trăiască Regele!"


Revenind la subiectul specific privind tracker-ul românesc Filelist, doar o comunicare pe canalele oficiale, din partea autorităților românești, va putea explica motivul sechestrării domeniului filelist.ro și dacă a fost depuse plângeri de către proprietari de drepturi de autor (ori ancheta penală are la bază o sesizare din oficiu). De fapt, probabil aceste amănunte vor fi dezvăluite ulterior finalizării anchetei penale.

Este de evidențiat totuși că nu există un comunicat al autorităților pe canalele oficiale privind sechestrarea domeniului filelist.ro, singurele surse de informare notabile privind o astfel de acțiune fiind doar mesajele de pe domeniul sechestrat, de pe noul domeniu și de pe domeniul secundar ale tracker-ului. Desigur, finalizarea menționatei anchete penale (încă neconfirmată pe căi oficiale) va fi probabil urmată de o acțiune în instanță. Așadar, mai este calea lungă până vom afla deznodământul final.

Filelist funcționează în continuare pe noul domeniu .io, precum și pe domeniul de rezervă (până când domeniul de rezervă va expira, conform datelor Whois până în data de 24 iulie 2024, sau până în cazul în care va fi sechestrat ori închis).

Domeniul filelist.io a fost cumparat pe 6 aprilie 2020, pentru o durata de 5 ani (expiră pe 6 aprilie 2025, când poate fi prelungit). Conform Wikipedia, ccTLD-ul .io este atribuit Teritoriului britanic din Oceanul Indian. Domeniul .io este administrat de Internet Computer Bureau, un înregistrator de nume de domenii cu sediul în Regatul Unit. TLD-urile .io există din anul 1997. Persoanelor și organizațiilor li se permite să înregistreze domenii .io. Solicitanții pentru înregistrarea domeniilor .io nu trebuie să fie înregistrați sau stabiliți pe teritoriul britanic al Oceanului Indian. Domeniile de nivel al treilea, cum ar fi „xyz.com.io” , pot fi înregistrate doar de către un locuitor al zonei (deoarece nu există locuitori legali și permanenți ai Teritoriul britanic din Oceanul Indian, teoretic nici domenii de nivel trei vor fi înregistrate). Numele de domeniu în .io nu pot fi utilizate „în scopuri care sunt împotriva legilor statutare ale oricărei națiuni”. În cazul în care această cerință este încălcată, „NIC.IO își rezervă dreptul de a dezactiva imediat înregistrarea”, mai precizează Wikipedia. Domeniile .io pot fi înregistrate pentru 1-5 ani. Numele de domeniu .io au un preț mai mare decât cele din alte TLD-uri. Domeniul .io are o utilizare considerabilă fără legătură cu teritoriul britanic al Oceanului Indian. În informatică , "IO" sau "I / O" este utilizat în mod obișnuit ca prescurtare pentru input / output , ceea ce face ca domeniul .io să fie de dorit pentru serviciile care doresc să fie asociate cu tehnologia. Domeniile .io sunt adesea utilizate pentru proiecte open source, interfețe de programare a aplicațiilor („API”), jocuri video și alte servicii online.

Domeniul filelist.ro a fost înregistrat pe 10 august 2007.

UPDATE 8 mai 2020: Filelist a mai anuntat pe noul domeniu: "Am hotărât că e mai înțelept să păstrăm și domeniul flro.org. În concluzie, domeniile noastre sunt https://filelist.io și https://flro.org. Tratați orice alt domeniu ca și scam. În cazul în care va fi nevoie și de alte domenii le vom anunța din timp."

UPDATE 16 octombrie 2023:

FILELIST se închide?


EboLLa, administratorul trackerului FILELIST, a publicat pe prima pagina a siteului respectiv un mesaj care a luat prin surprindere pe membrii acestui website de torrente, anunțând ca a luat decizia de a închide FILELIST. Închiderea FILELIST va avea loc probabil de la începutul anului 2024. Mai jos regăsiți citat mesajul:

"Dragilor,
Îmi pare rău că trebuie să vă adresez acest anunț, însă aici se încheie activitatea trackerului nostru. Este important să înțelegeți și să acceptați această decizie. Deși a fost una dificilă, a fost luată în urma unor evaluări atente și din motive bine întemeiate.

Din nefericire nu mai dispun de timpul necesar pentru a mă ocupa de site. Un asemenea site necesită o implicare destul de mare și prioritățile mele din viața de zi cu zi s-au schimbat în ultimii ani. Timpul este cea mai prețioasă resursă pentru noi toți iar eu am investit suficient timp aici.

Am vrut să las site-ul altcuiva, care să se ocupe de comunitate în continuare dar din păcate nu am cui să-l las. ToXiC, cel care urma să îmi ia locul nu mai este printre noi.

Responsabilitatea este mare, avem un număr imens de useri care au și date sensibile ce nu pot fi lăsate pe mâinile oricui. Se pot face abuzuri mari și cine are puterea absolută poate decide orice cu privire la tot ce ține de comunitate, deci evident este nevoie de un om de încredere, capabil dar care să aibă și cunoștințe tehnice foarte avansate pentru a asigura securitatea userilor și buna funcționare a site-ului.
Destul de greu de găsit un asemenea om care să fie integrat aici și să împărtășească aceleași valori și să aibă aceeași dedicare de care v-ați bucurat în ultimii 16 ani.

Am decis că cel mai OK este să închid site-ul decât să risc cu asa ceva.
Îmi pare sincer rău, am investit și eu foarte multă muncă aici și mereu am avut comunitatea în suflet.

În calitate de SysOp vă mulțumesc pentru implicarea voastră activă în comunitatea noastră. Am apreciat profund contribuțiile valoroase, pasiunea pe care ați adus-o și efortul depus. FileList nu ar fi ce este astăzi fără implicarea voastră, a tuturor!

Ce se întâmplă de acum înainte?
Din momentul acesta donațiile sunt închise iar suma pe care o deținem acoperă cheltuielile pentru încă 2-3 luni de zile.
În acest timp vă puteți încă bucura de site, puteți descărca ce aveți nevoie de aici și puteți să vă postați mesajul de rămas bun în topic.
După ~3 luni, undeva prin ianuarie 2024, site-ul se va închide definitiv.

Cu dragoste și prețuire,
EboLLa
"

Ulterior, administratorul FILELIST a complet pe respectivul website următoarele:

"Cateva lamuriri cred ca sunt necesare...

1. O buna parte dintre voi ati sugerat sa introducem o subscriptie de cativa euro ca si cum asta ar rezolva ceva...

Nu a fost niciodata vorba despre bani. TOT staff-ul face si a facut munca voluntara. Nimeni nu castiga bani, a fost si este un hobby pentru toata lumea. Asta e scopul unui site ca FileList, sa fie gratis, lumea doneaza cat si cand vrea. Comunitatea a tinut site-ul in viata in tot acest timp. De aia nu ati vazut reclame, nu ati fost bombardati cu mesaje despre donatii, etc. Donatiile acopereau necesarul si a fost totul OK in tot acest timp.

2. Haideti sa lasam teoriile conspiratiei la o parte. Nu totul este o conspiratie...
De prin 2020 am tot incercat sa las site-ul cuiva... Am incercat de 2 ori deja. Lucrurile astea dureaza, increderea se castiga greu, nu cunosti un om in 1-2 luni in asa fel incat sa pot lasa site-ul oricui se ofera acum.

Doar ideea ca vine cineva care incepe sa gandeasca site-ul asta ca pe o afacere si sa inceapa sa faca bani cu el si e suficient. Nu vreau sa isi bata joc nimeni de ceea ce a insemnat si inseamna FileList.

3. Legat de alternative pentru ca lumea a tot intrebat. Daca o sa gasim vreo alternativa buna, promit ca va anunt aici. Nu va faceti conturi pe toate balariile de site-uri. Nu peste tot este cum a fost pe FileList, nu fiti naivi. Aveti grija unde va inregistrati. Aveti rabdare ca timp este... nu va grabiti.

4. Legat de baza de date... se va sterge la final de tot, complet. Toti userii beneficiaza de securitate si de anonimitate. Deci pentru toti cei care cer baza de date, este mai mult decat evident ca nu o vom da niciodata la nimeni.
"


UPDATE 17 octombrie 2023:

FILELIST nu se mai închide


Ulterior, pe 17 octombrie 2023, administratorul website ului a anunțat ca Filelist nu se mai închide. Mesajul sau pe acel website a fost următorul:

"Am fost copleșiți de urările și de mesajele voastre!

Știți că de-a lungul anilor mereu am spus despre comunitate ca are un cuvânt greu de spus. Cuvintele voastre au contat mereu și nu am fost nepăsători la ele niciodată. Vocea voastră s-a auzit și acum.

Mă bucur să vă anunț că site-ul nu se va închide!
Din acest moment sunt pornite și donațiile înapoi, deci totul revine la normal.

Unul din fondatorii site-ului, God, a revenit si va prelua partea tehnică din nou ca site-ul să fie în continuare în viață. Este de încredere, loial și cu siguranță lucrurile vor merge bine din punctul ăsta de vedere.
Era totuși nevoie și de o persoană care să facă cealaltă parte din treabă. Oana se va ocupa de azi înainte de tot ce ține de staff, plata serverelor și toate lucrurile interne pe care le face un SysOp. Deci va primi promote la clasa de SysOp. Este mai mult decât capabilă și competentă ca să mențină frâiele și să se asigure că totul va merge bine din punct de vedere intern. Felicitări!

Împreună vor continua munca necesară menținerii în viață a acestui site.

Acestea fiind spuse, acest anunț va fi și ultimul meu anunț. Eu, EboLLa, mă retrag definitiv din comunitate.
Vreau să vă mulțumesc și eu personal pentru toate mesajele private și pentru toate urările pe care mi le-ați adresat. Au fost enorm de multe și vă mulțumesc din inimă pentru ele! Sunteți minunați și vă apreciez pe toți!
Sunt și am fost onorat că am putut ajuta la buna dispoziție a dvs.! A tuturor. Rămâneți cu bine!

Așadar haideți să le urăm Oanei și lui God mult succes!

Cu dragoste și prețuire,
EboLLa
"


29 de comentarii despre subiectul „UPDATE 2023: FILELIST nu se închide (în 2020, FILELIST România afișa mesajul "Acest nume de domeniu este sechestrat", iar în 2023 anunța că se închide)”:
xxx

Dupa cum spuneam ! incepe inchiderea definitiva a site-urilor de genu ! plus ca acum si cu legea aia care le permite stergerea continutului de pe youtube !! Adio INTERNET LIBER !!

Anonim

Sunt seriale care au fost scoase de pe toate platformele si nu le mai gasesti nicaieri altundeva. Adica nici nu-ti ofera posibilitatea sa vezi anumite seriale nici contra cost, nici gratis și le poți vedea doar pe site-uri de genul acesta.

Cristian

Anonim, faci confuzie. Filelist nu găzduiește și nu oferă niciun serial. Oferă doar indexare de fisiere torrent, adică o evidență a computerelor utilizatorilor care detineau pe hard disk-uri și ofereau aceste seriale. E o evidenta la fel cum e in motoarele de cautare, care iti spun pe ce site gasesti anumite filme si seriale online. Voi, utilizatorii, va ofereați serialele unii altora prin transfer peer to peer pe internet. Filelist.ro putea fi inchis doar ca nu a moderat atent torrentele indexate de tracker. Dar la volume mari de informatii indexate zilnic, era dificil. Inclusiv motoarele de cautare cunoscute afiseaza la cautari siteuri care ofera continut fara drept de autor, ca e greu de filtrat si moderat, dar asta nu inseamna ca respectivele motoare de cautare trebuie sechestrate.

sorin

Da, Cristian, ai perfecta dreptate, cu o exceptie: fisierele torrent indexate de Filelist.ro nu era moderate foarte bine. Din ce am observat eu, 90% din torrentele indexate si afisate in rezultatele cautarilor din Filelist.ro erau, dupa estimarea mea, anunturi catre fisiere distribuite ilegal de catre utilizatori. Si motoarele de căutare ( Yahoo, Bing etc) afiseaza in rezultatele cautarilor siteuri cu continut ilegal, dar la motoarele de cautare procentul de piraterie afisat in rezutate e mult mai mic, de 10-30%, fiind mai bine moderate, avand resurse mai bune alocate pentru moderare. Desigur, si Filelist si motoarele de cautare au modalitati de raportare a continului piratat. Daca pe motoarele de cautare mai sunt raportate siteurile ilegale de filme si seriale, probabil pe motorul de cautare Filelist, ca de fapt asta era / este - un motor de cautare - nu s-a obosit mai nimeni sa raporteze astfel de torrente ilegale, dar indexate.

Anonim

daca ar fi eliminate toate acele torrente care mijlocesc descarcarea ilegala de filme, seriale, jocuri etc, acele trackere de torrente ar deveni total neinteresante, la fel de neinteresante ca un site obisnuit sau chiar mai neinteresante

nicu

Pentru al doilea anonim, care e problema daca cineva produce un serial si, dupa un timp, nu vrea sa il mai ofere pe platforma proprie sau pe alta platforma pe net, gratis sau contra cost? E alegerea celui care a realizat serialul respectiv daca la un moment dat mai doreste sau nu sa fructifice in mod online investiția in producerea serialului respectiv. Nu au dreptul alti utilizatori de internet sa ofere respective seriale fara acord, promovand metoda lor ilegala de descarcare prin torrente indexate pe trackere, pe baza motivației ca in alta parte nu le (mai) gasesti online, nici gratis, nici contracost.

MicuL PrinȚ

Ideea e ca Filelist nu a facut si nu face nimic ilegal din perspectiva legii in acest moment, nu cred ca trebuia sechestrat domeniul decat daca instanta decidea prin hotarare finala si irevocabila ilegalitatea. Ilegalitățile le fac utilizatorii trackerelor, indiferent ca descarca sau creaza fisiere torrent si le utilizeaza apoi pentru downloadul si uploadul de filme. Si vorbesc cat se poate de obiectiv, si eu am fost utilizator Filelist obsesiv pana in momentul cand nu prea am mai folosit laptopul sau computerul. Acum 99% din timp sunt online de pe dispozitive mobile si am acces la filme online, inclusiv piratate, fara sa fiu nevoit sa apelez la torrenti si trackere. E plin netul de siteuri de filme online pirat, inclusiv in Romania, pe care nu prea le sechestreaza nimeni, dar si de platforme legale ( Netflix inclusiv 4K, Hbo Go etc ). Ce nevoie mai am de trackere, ce nevoie mai am sa stau sa descarc filmul, apoi sa il pun pe hard extern sau pe NAS ca sa il pot vedea pe televizor sau proiector, cand am totul mai simplu online, la un click distanta?

Anonim

Filelist ofera continut exclusiv de pe Amazon Prime si Netflix. Sunt fisierele cu tagul "playWEB".

Cristian

Filelist nu oferă niciun conținut de la Amazon Prime si Netflix, ci prezintă o listă cu niște indexări de torrente de la membri ai Filelist. Acei membri oferă acel conținut exclusiv de Amazon Prime si Netflix, nu Filelist.

Anonim

Acei membri fac parte din staff.

Anonim

Nu toți, doar unii. Iar stafful nu e proprietarul Filelist, sunt doar niste moderatori sau admini. Majoritatea celor care trimit la indexat torente sunt uploaderi și nu fac parte din staff.

Anonim

Iar masa de 99,99 procente din cei care furnizează ulterior fișierele filmelor, jocurilor etc sunt useri obișnuiți, care trebuie sa stea la seed după ce au descărcat ceva, că sa nu primească warn pentru hit & run.

Anonim

Era de asteptat sa se întâmple asta. Torentii si cloudul sunt surse de piraterie.

Anonim

Surse de piraterie sunt userii care oferă acele filme, nu motoarele de căutare torrente gen Filelist care indexează ceea ce oferă acei useri. E greu de înțeles sau de acceptat? Ai descarcat filme piratate de la alți useri de pe Filelist? În aceleași timp ai și uploadat acele filme, că asa funcționează torrentele - upload simultan cu download - , deci ești sursă de piraterie, tu, ca utilizator.

Pătrașcu Marian

E primul articol care citează ambele tabere și cu informatii conexe suplimentare interesante pe care îl citesc despre subiect, dar văd numai specialiști în legi pe la comentarii... Așteptați sa vedeți ce va decide instanta finală. Până atunci comentați în plus din punct de vedere al aplicării legii și catalogărilor legale de orice fel. Asta dacă nu sunteți cumva specialiști în legile internaționale ale drepturilor de autor, caz în care vă ofer cuvântul...

Anonim

ciudat ca au decis, dupa 12 ani, sa schimbe domeniul exact cu cateva saptamani inainte ca vechiul domeniu sa fie sechestrat.
au fost probabil o adevarata revelatie sa intuiasca, in acesti 12 ani, exact cu cateva saptamani inainte, ca vor avea probleme cu domeniul ro.
nu vrea sa sugerez ca au fost avertizati, dar mi se pare o coincidenta mare mare mare.
oricum eu ca utilizator filelist am folosit des aceasta platforma si o voi folosi in continuare, indiferent in ce tara isi vor muta trakerul lor privat de torenti.

Anonim

acum Filelist e mutat in alta tara, nu mai e treaba Romaniei ce se intampla in alta tara, acolo vor decide englezii
in Romania se va decide doar ce va fi cu domeniul .ro
dar chiar daca ramane sechestrat, chiar daca il vor scoate din sechestru, nu mai intereseza pe nimeni domeniul ro, ca Filelist s-a mutat la alta adresa din alta tara si nu mai vor sa foloseasca domeniul ro

Anonim

Eu vad invers lucrurile: Filelist a anuntat ca se muta intr-un domeniu web din alta tara, statul roman a vazut anuntul lor si s-a gandit sa sechestreze domeniul .ro cat mai poate si mai are efect, ca daca il sechestrau dupa ce se muta, nu mai avea nicio rezonanta in presă si in mass-media aceasta stire.

Anonim

unde este democratia? nu anunta? doar vine iti ia si nimeni nu vorbeste...la sfarsitul zilei daca jocurile ar fi la pretul real din economia romaneasca, la 100 de lei gold edition le as cumpara fara probleme dar ce fac cand apar 3 jocuri AAA in aceeasi luna? muncesc toata luna sa mi cumpar ceva ce ar trebui sa mi permit sa cumpar luna de luna fara griji. Chiar nu gasesc scuze pt piraterie, dar atat timp cat exista income inequality pe pamant, asa va exista si pirateria! Iar statul roman nu este capabil macar sa faca o declaratie pana sa confiste ceva?

gogu

filelist va ajunge nasol... e urmarit de baietii cu ochii albastrii la comanda licuricilor din washington dc !!! site-urile de streaming oficiale vor "teren" si $ in europa de est ! userii vor plati amenzi fix exact ca in DE ! de ce ? pt ca licurici chiar pot....

Anonim

Da, dar ce inseamna asta pentru utilizatorii site-lui, adica o sa fie ceva urmari legale impotriva utilizatorilor?

Anonim

Nu are treaba cu utilizatorii Filelist. Ce a fost în alte tari nu se aplică la noi. Asa cred...

gogu

crezi prost.. esti in UE , regula se aplica , ca nu a fost aplicata pana acum "userilor" e alta treaba ! sa vezi acum.. americanii de la netflix & co stiu mai bine ! ori cateva mii de euro amenda ori abonament de 8-12 per abonament! daca credeti ca pirateria tine la nesfarsit ,va inselati...

Florin77

Nu a fost aplicată NICIUNDE IN LUME o astfel de regula Gogule, împotriva userilor. In cel mai rau caz au primit niste scrisori de atenționare.

gogu

Florin77 ,serios ? Ia cauta pe goagle ...ai sa fii surprins !!!

Florin77

Gogule, cauta tu pe Google. Eu am cautat si nu ma gasit nimic din ceea ce spui tu. Pune link sa vad unde scrie ca membrii site-urilor private de torrente au primit amenzi si au trebuit sa le plateasca, altfel consider ca spui informatii nereale. Eu stiu ca unii de prin străinătate, din doar cateva țări, au primit avertizari, dar atat, nu si amenzi. Asa imi spune Google. Si am cautat si citit foarte atent, nu doar titlurile. Deci nu incerca sa motivezi cu argumente generale si evazive, de tipul "cauta pe Google!"

Anonim

@Florin77, nu exista astfel de cazuri de amenzi sau inchisoare concrete pentru userii siteurilor de torrente private. Exista doar cateva cazuri pentru uploaderi originali, adica cei care ofera altor useri filmul pe care l-au furat chiar ei in premiera dintr-un cinematograf, prin filmare ascunsa cu telefonul sau alt dispozitiv de captura video, sau au oferit in premiera mondiala un serial furat de pe servere private ale unor case de film, si l-au pus la dispozitia altor useri de pe torrente sau prin alte modalitati.

@Gogu, te rog vorbește frumos, nu imi spune mie "crezi prost", ok?

Anonim

Folosesc Mac Os, iar aicia nu am acces la uTorrent / bitTorrent. A fost necesar sa caut o (alternativă) doar ce sa fac cu contul de filelist, daca-l am macar sa-l si folosesc. Mai ales cand sti cate poti gasi pe acolo. De obicei cand am ceva de procurat care in general ar fi destul de inaccesibil in unele locuri. Dar sa revin la problema inițială: Am gasit alternativa >Transmission<, O fereastra simpla pe care prin drag and drop incepe sa downlodeze. Acuma nu stiu daca face acelasi lucru ca si Bit sau U, dar e bun că pot downloda, cu toate ca-l las si la uploud că nu ma deranjază.


Anonim

Pana la urma s-a inchis? Ca vad ca de azi nu mai imi merge. Sau e ceva temporar?

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile