ATEME, o companie lider în soluțiile de distribuție video pentru televiziune prin cablu, DTH, tv prin protocol IP și VOD, a anunțat că a intrat într-un parteneriat cu SES, VideoLabs și IETR pentru a realiza prima transmisie end-to-end UHD prin satelit, folosind nou standard Versatile Video Coding (VVC).
Testul a început la poziția orbitală SES de 28,2° Est, difuzând un flux video Ultra HD în standardul VVC. Sursa TV UHD este codificată cu VVC și încapsulată în MPEG-TS, utilizând platforma de procesare video TITAN Live de la ATEME. Fluxurile sunt modulate folosind DVB-S2 și transmise de SES pe un transponder al satelitului Astra 2E, care acoperă întreaga Europă.
Pe partea de recepție, semnalul, demodulat de un gateway DVB către IP, este transmis prin IP către playerul VLC care afișează transmisia în timp real utilizând decodorul OpenVVC dezvoltat de Institutul IETR.
Testul a demonstrat următoarele avantaje ale utilizării VVC, cea mai nouă tehnologie de codare video:
- Optimizarea utilizării lățimii de bandă: consumul redus pentru transmisia UHD cu VVC a crescut eficiența utilizării lățimii de bandă
- Audiență crescută, datorită difuzării în VVC prin DVB-S2, care este un standard foarte utilizat
- Îmbunătățirea experienței de vizionare: este oferită o experiență de vizionare de înaltă calitate.
VVC este dezvoltat de echipa comună de experți video (JVET), formată din specialiști de la ISO / IEC MPEG și ITU-T VCEG.
VVC îmbunătățește eficiența de compresie a codecului video de înaltă eficiență (HEVC) cu 50% și se adresează tuturor formatelor video (VR-360 °, 3D, 4K, 8K, HDR). Versatilitatea sa permite standardului să acopere o gamă largă de aplicații, de la difuzare la livrare video la cerere.
„De la primele noastre transmisii digitale din 1995, la fiecare 10 ani, industria a lansat o nouă schemă de codificare video, mai eficientă. Continuând cu tradiția noastră de inovare video, suntem mândri să colaborăm cu partenerii noștri din industrie la prima transmisie UHD prin satelit folosind codec-ul VVC", a precizat Thomas Wrede, VP New Technology and Standards, SES.
Mickaël Raulet, VP Innovation, ATEME, a adăugat: „La ATEME, suntem mândri că am contribuit la acest test a celei mai noi tehnologii video. Realizat ca parte a proiectului de colaborare EFIGI, testul este un excelent exemplu al modului în care eforturile combinate ale profesioniștilor dedicați pot determina stimularea inovației în industria de difuzare și dovedește că VVC este gata să intre pe piață, din iulie”.
Datele de receptie ale testului au fost (posibil să se repete testele): satelit Astra 2G de la 28,2° Est, frecvența 11973, polarizare verticală, SR 31000, FEC 9/10, DVB-S2 8PSK, necriptat.
UPDATE 8 iulie 2020: A fost lansat codecul H.266 / VVC. Detalii găsiți AICI.
- Acasă
- Tehnologie
- Prima transmisie Ultra HD prin satelit utilizând codec-ul VVC
Prima transmisie Ultra HD prin satelit utilizând codec-ul VVC
Citește și alte articole din categoriile:
Frecvente de receptie Stiri Tehnologie3 comentarii despre subiectul „Prima transmisie Ultra HD prin satelit utilizând codec-ul VVC”.
-
Anonim
-
Acum ține și de licența care trebuie plătită pentru implementarea acestui codec. Uneori cel sacrificat rămâne tocmai consumatorul, cel mai recent exemplu fiind dat de acel DTS exclus din televizoarele ultimilor doi ani de unele branduri celebre precum Samsung, Panasonic sau LG (care a revenit în cele din urmă la gânduri mai bune). Producerea unor codecuri care urmează a fi boicotate, arată cât de dură este competiția, producătorii fiind uneori mai preocupați să se lovească reciproc sub centură, decât să vină în întâmpinarea intereselor și dorințelor cumpărătorilor.
-
14 iunie, 2020
-
Sorin
-
La H.264, licenta e de $0.20 per dispozitiv.
La HEVC e $0.08 - $0.28 per dispozitiv.
Tot pe aici vor fi si preturile pentru licenta pe codecul VVC/ echipament.
Deci sunt sume derizorii, nu au cum sa influenteze pretul echipamentelor cu mai mult de 1 dolar.
Dar banda de transmisie salvata utilizând aceste codec-uri reprezinta chiar o economie substantiala.
https://www.streamingmedia.com/Articles/ReadArticle.aspx?ArticleID=129386 -
14 iunie, 2020
-
Anonim
-
Preturile mici deci fac inexplicabile deciziile unor granzi care au decis să excludă sau să boicoteze. Eu am renunțat anul trecut la tradiționalul Samsung pentru un Sony, motivul fiind DTS .
-
14 iunie, 2020
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
FCSB s-a calificat în play‑off‑ul UEFA Europa League după ce a depășit-o pe Drita cu 6‑3 la general, inclusiv un 3‑1 în returul disputat la ...
-
Potrivit unui comunicat remis de Warner Bros. Discovery către HD Satelit România, meciurile de dublu mixt de la US Open se văd în direct la ...
-
Insula Iubirii intră în zona interactivă: potrivit unui comunicat remis de Antena 1 către HD Satelit România, postul lansează primul joc ins...
-
Ultima lună de vară vine cu vești interesante pentru pasionații de fotbal. VOYO aduce în exclusivitate pentru abonații săi meciurile din Cop...
-
Platforma VOYO a anunțat că va oferi o prelungire gratuită de cinci luni a abonamentului pentru cei care s-au abonat în datele de 21 și 22 i...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Potrivit unui comunicat remis de Antena 1 către HD Satelit România, emisiunea MediCOOL revine în grilă cu sezonul cu numărul nouă, începând ...