Devenit cunoscut cinefililor din întreaga lume odată cu serialul Urzeala Tronurilor (2011) și ajuns star incontestabil odată cu rolul din Aquaman (2018), Jason Momoa poate fi urmărit la AMC duminică, 23 august (ora 20.15), într-un rol inedit - acela de vârcolac - în horrorul Lupii (2014). Totodată, la final de august, AMC vă invită să vă detașați de grijile cotidiene cu Spărgătorii de nunți (2005), aflat la granița între buddy movie și comedie, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Duminică, 30 august, de la ora 19.40, AMC difuzează Spărgătorii de nunți (2005). Vince Vaughn și Owen Wilson formează un cuplu comic în acest film prins la mijloc între comedia romantică sensibilă și comedia zgomotoasă cu prieteni amuzanți.
John Beckwith (Owen Wilson) şi Jeremy Grey (Vince Vaughn) se infiltrează neinvitaţi pe la diferite nunţi (de evrei, asiatici, italieni sau irlandezi), dându-se drept rude îndepărtate ale mirilor, şi devin sufletul petrecerii. În fapt ei sunt doi afemeiaţi, iar ce fac e doar un prilej de distracţie şi de a profita de vulnerabilitatea domnişoarelor romantice. Inevitabilul se produce la un moment dat: unul dintre ei se îndrăgosteşte de „victima” sa.
Situaţiile în care sunt puşi cei doi flăcăi tomnateci sunt destul de imprevizibile şi de hazlii, accentul fiind pus pe comicul de situaţie şi nu pe cel de limbaj.