Serialul dramă "Pe viață" ("For Life"), care debutează la AXN, din 12 aprilie, în fiecare luni seara, de la ora 22.00, este inspirat din povestea reală și impresionantă a lui Isaac Wright Jr., un fost condamnat pe nedrept la închisoare pe viață, care reușește prin forțele proprii să schimbe sentința și să își reconstruiască viața, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit Blog România..
Wright Jr. a fost producător muzical până în 1989, când a fost acuzat de conducerea unei rețele de trafic de cocaină și încarcerat. După un proces lung, acesta a fost condamnat în 1991 la închisoare pe viață. După șapte ani în spatele gratiilor și nenumărate încercări de a-și demonstra nevinovăția, reușește în 1996 să fie exonerat de toate capetele de acuzare și pus în libertate. Achitarea sa a venit după ce a reușit să demonstreze că cei care l-au pus sub acuzare, inclusiv procurorul de caz, au acționat ilegal prin mărturii false, încălcări ale procedurilor și înțelegeri tacite.
Drumul său ulterior până la o carieră juridică a fost plin de obstacole – deși a trecut examenul pentru barou în 2008, admiterea sa a fost amânată prin diferite investigații timp de nouă ani. De abia în 2017, Wright Jr. reușește să fie inclus cu drepturi depline în cadrul baroului din New Jersey. În prezent, Isaac Wright Jr. practică avocatura și și-a anunțat candidatura la primăria New York-ului.
În serialul "Pe viață" ("For Life"), Nicholas Pinnock (Counterpart) este Aaron Wallace, fostul patron al unui club de noapte, actual deținut, care execută o condamnare la închisoare pe viață după ce a fost acuzat pe nedrept ca fiind șeful unei bande. Timp de nouă ani, în închisoare, Aaron studiază dreptul, fiind decis să își demonstreze nevinovăția și să se reîntoarcă alături de familie.
Ca parte a acordului de a o ajuta pe Safiya Masry, șefa închisorii în care acesta își execută pedeapsa, lui Aaron i se permite să ia diferite cazuri și să le susțină în sala de tribunal. Astfel, în timp ce jură să-și ajute colegii deținuți să caute dreptate, luptă pentru a-și răsturna propria sentință, expunându-l public pe procurorul lipsit de etică care l-a pus după gratii, Dez O'Reilly.
Pe plan personal, Wallace se străduiește să rămână în relații bune cu fosta soție, Marie, și cu fiica lor adolescentă, Jasmine.
Serialul procedural dramă va prezenta în fiecare episod un nou caz al unui deținut, având ca temă centrală eforturile pe care Aaron le face pentru a-și recăpăta libertatea. Mai mult, “Pe viață” explorează defectele sistemului penal și juridic american și demonstrează, încă o dată, că un om care luptă pentru adevăr poate face diferența.
Indira Varma (Game of Thrones, Rome), Joy Bryant (Ballers, Parenthood), Boris McGiver (House of Cards, Boardwalk Empire) și Curtis “50 Cent” Jackson mai fac parte din distribuția serialului.
"Pe viață" ("For Life") este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios. Curtis “50 Cent” Jackson, Isaac Wright Jr., Doug Robinson (The Goldbergs, Schooled) și Hank Steinberg (Without a trace, The Last Ship) sunt producători executivi.
Trailerul serialului il gasiti AICI, iar mesajul lui Joy Bryant pentru telespectatorii din România poate fi vizionat AICI.
DESPRE AXN
AXN este o televiziune de top de filme şi seriale, care oferă publicului român conținut energic cu un mix perfect de acțiune, intrigi și portrete de personaje bine conturate. Serialele AXN originale (Absența, Carter, Polițiști fără frontiere, Hannibal), dar și cele mai noi sezoane ale producțiilor americane de mare succes (Doctorul cel bun, Grimm, Sherlock Holmes și Dr. Watson, Negociatorii, NCIS) se bucură de aprecierea publicului român. Unul dintre cele 40 de canale TV tematice parte a Sony Pictures Television, AXN este disponibil în 40 de țări din Asia, America de Sud, Europa și Orientul Mijlociu. Mai multe informații despre AXN sunt disponibile pe www.axn.ro.
DESPRE SONY PICTURES TELEVISION
Sony Pictures Television (SPT) este unul dintre furnizorii principali ai industriei micului ecran, producând şi distribuind programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme. Pe lângă faptul că are una dintre cele mai mari librării de filme apreciate cu premii, emisiuni si formate de televiziune, SPT are 21 companii de producţie, deţinute în totalitate sau în parteneriat, în 12 ţări din întreaga lume. Sony Pictures Television este parte a Sony Pictures Entertainment.
miercuri, 7 aprilie 2021
Serialul dramă "Pe viață" ("For Life"), din 12 aprilie la AXN
HD Satelit România
Publicat: aprilie 07, 2021
Actualizat: 2024-07-12T20:51:48Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
Național TV 2 HD și Favorit TV 2 HD, operate de ABC Digital Media SRL din Oradea, au trecut de încă un pas la CNA. Consiliul a aprobat în șe...
-
Netflix a anunțat la prezentarea Upfront din New York că abonamentul său cu reclame va ajunge din 2027 în 15 țări noi, iar compania spune că...
-
BBC World Service pregătește lansarea unor servicii noi de știri în limba maghiară și română, într-un proiect care vizează publicul din Unga...
-
YouTube a anunțat că funcția de dublare automată este folosită deja de milioane de canale și ajunge zilnic la milioane de spectatori. Platfo...
-
Netflix a anunțat pe 20 mai 2026 că va începe să difuzeze o selecție amplă de seriale NHK din Japonia începând cu 22 iunie 2026, iar lansări...
-
ANCOM a adoptat o decizie care vizează piața de gros a serviciilor de acces local la puncte fixe în 5.894 de localități și a desemnat DIGI R...
-
XR Extreme Reach a publicat un nou raport despre accesibilitate în Marea Britanie, iar concluzia principală este că subtitrările au intrat î...
-
Comisia Europeană a deschis pe 18 mai 2026 o cerere de probe pentru a primi opinii despre măsuri țintite care ar putea moderniza cadrul UE p...
-
Yahoo Mail a început să trimită utilizatorilor notificări legate de o modificare importantă care va afecta modul în care funcționează contur...
Un comentariu despre subiectul „Serialul dramă "Pe viață" ("For Life"), din 12 aprilie la AXN”.
S-a terminat serialul Pe viata de la AXN ?
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.