vineri, 18 iunie 2021

Liga 2 și Cupa României pe Look Sport și Digisport până în 2024

EAD, deținătorul drepturile tv si comerciale pentru Liga 1, a semnat un acord cu FRF, valabil pe o durată de trei ani, pentru Cupa României și Liga 2. Ca urmare a acestui nou acord, Look Tv si Digisport au anunțat că vor difuza pentru încă 3 sezoane cele doua competiții sportive.

Liga 2 și Cupa României la Look Sport

Liga 2 și Cupa României vor fi difuzate și în următoarele 3 sezoane pe televiziunile de sport ale Clever Media Network. LOOK SPORT va continua să transmită, alături de la Liga 1 Casa Pariurilor, şi cele mai interesante meciuri din Liga 2 și din Cupa României.

"Următorul sezon din al doilea eșalon al fotbalului românesc se anunță unul epic, cu 20 de cluburi, printre care nume importante retrogradate din Liga 1, echipe de tradiție care au ratat promovarea, precum Farul Constantă, Politehnica Timișoara, Petrolul Ploiești sau Universitatea Cluj, dar și nou promovata CSA Steaua, toate promițând un spectacol deosebit", explică Look Sport.

Și următoarele 3 sezoane ale Cupei României se văd pe canalele LOOK SPORT. Ultima ediție a competiției a fost câștigată de Universitatea Craiova în fata Astrei Giurgiu, în primul meci de fotbal cu spectatori după impunerea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19. De altfel, prima partidă din noul contract este cea pentru Supercupa României 2021, Universitatea Craiova – CFR Cluj, ce se va desfășura pe 10 iulie, în direct pe LOOK SPORT +.

Liga 1 revine în direct pe Look Sport pe 17 iulie, iar noul sezon se anunță unul memorabil.

Liga 2 și Cupa României vor fi și pe Digisport


Abonații Digi TV vor vedea în continuare competițiile fotbalistice interne cu tradiție. Digi Sport va transmite și următoarele trei sezoane ale Ligii 2, Cupei României și Super Cupei României (2021/2022, 2022/2023 și 2023/2024).

Misiunea noastră este să le oferim clienților DIGI o selecție de competiții sportive cât mai diverse, pentru a satisface preferințele majorității telespectatorilor noștri. De aceea, continuăm să transmitem, pentru următoarele trei sezoane, Liga 2, Cupa României și Supercupa României. Acestea, pe lângă celelalte transmisiuni premium din fotbal, tenis, handbal, motorsport, contribuie la poziționarea constantă a Digi Sport ca lider pe segmentul televiziunilor sportive din România", a precizat Mircea Șai, manager de proiect Digi Sport.

Primul eveniment va fi confruntarea dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, meci care va conta pentru Super Cupa României. Partida se va desfășura sâmbătă, 10 iulie, de la ora 20:00. Începând cu faza șaisprezecimilor, Digi Sport va difuza toate meciurile din Cupa României.

În ceea ce privește Liga 2, cele mai importante meciuri din fiecare etapă vor fi transmise de Digi Sport, în fiecare weekend. Astfel, telespectatorii vor putea urmări echipe de tradiție, precum Steaua București, Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj, Astra Giurgiu, ASU Poli Timișoara, FC Hermannstadt, CSMS Iași, în direct, la Digi Sport. Primul meci din liga secundă va fi transmis de Digi Sport pe 30 iulie 2021, atunci când începe și prima etapă a competiției interne.


Niciun comentariu despre subiectul „Liga 2 și Cupa României pe Look Sport și Digisport până în 2024”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (591) Focus Sat (268) FREESAT (26) iNES (27) Nextgen (85) Orange (243) Telekom (323) UPC (281) Vodafone (90)