Cum ar fi dacă ai putea să-ți redobândești tinerețea și să nu mai îmbătrânești niciodată? Ai accepta? Și, dacă da, ce ai face diferit? Aceasta este tema plină de intrigă a noului serial A doua tinerețe (Bloom), care are premiera la AXN, din 12 iulie, lunea, de la ora 23.00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către blogul HD Satelit România.
La un an după ce o inundație devastatoare, o nouă plantă misterioasă apare. Aparent, are puterea de a întoarce timpul și a readuce tinerețea celor care o consumă, fiind suficient doar un singur bob pentru a transforma localnicii, încă afectați de dispariția celor dragi, înapoi la cea mai bună formă fizică.
Însă, totul are un preț – cei care se bucură de a doua tinerețe sunt obligați să se confrunte cu cele mai profunde regrete și să le îndeplinească cu orice preț. Pe măsură ce vestea despre această „ofertă” inexplicabilă se află, din dorința de a proteja proviziile miraculoase, conflicte intense încep să apară între localnici. Astfel, atât cei tineri, cât și cei în vârstă vor fi nevoiți să reevalueze tot ceea ce este important în viețile lor.
Jacki Weaver (Silver Linings Playbook, Blunt Talk), nominalizată la premiile Oscar și Globurile de Aur, este Gwen Reed, o fostă actriță de o eleganță și carismă înnăscute, care suferă de un stadiu incipient de Alzheimer, în timp ce Bryan Brown (Cocktail, The Thorn Birds), nominalizat și el la premiile Emmy și Globurile de Aur, îl interpretează pe Ray Reed, soțul grijuliu care își adoră soția bolnavă și care are grijă să îi îndeplinească toate dorințele. Ray trăiește în prezent și nu se gândește foarte mult la trecut.
Pe parcursul celor șase episoade, drama va urmări povestea familiei Reed, a cărei existență va fi dată peste cap după ce Gwen mănâncă unul din fructele magice și se transformă în varianta sa din tinerețe, interpretată de Phoebe Tonkin (The Originals, The Vampire Diaries). Noua Gwen este o femeie jucăușă, inteligentă și pasională, care se lasă condusă de impulsurile tinereții și de obsesia de a avea un copil.
Serialul australian este creat de Glen Dolman (Hawke, High Life and the Ark) și produs de Stan, cu producători executivi David Maher (The Code, Bite Club), David Taylor (The Code, Bite Club), Rob Gibson (The Second, Romper Stomper) și Nic Forward (Wolf Creek, The Second).
Din 12 iulie, A doua tinerețe (Bloom) aduce în prim plan mister, spiritualitate, pierdere, durere, iubire, ură, adevăr, dar și ce înseamnă să te confrunți cu adevărat cu toate acestea. Întrucât alegerile pe care le facem și dorința de a ne confrunta cu cele mai mari regrete și a le schimba au consecințe. Însă, toate acestea se pot schimba, dacă timpul nu mai este o problemă și o poți lua oricând de la capăt.
marți, 29 iunie 2021
Serialul SF și de mister "A doua tinerețe" ("Bloom"), din 12 iulie la AXN
HD Satelit România
Publicat: iunie 29, 2021
Actualizat: 2024-07-12T20:24:55Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
In contul de Digicare ( Digi Tv satelit si Digi Tv cablu - RCS RDS) a fost introdusa optiunea de a reiniţializa smartcardul ( smarcardurile ...
-
ZU TV, postul de televiziune aflat în portofoliul Antena TV Group, ajunge miercuri, 27 mai 2026, pe masa Consiliului Național al Audiovizual...
-
Asia TV poate fi deschis din butonul de mai jos. Transmisie live gratuită ► Orange TV Go
-
Transmisie live gratuită Momentan nu este confirmată o transmisie gratuită fără cont pentru Nostalgia TV. Platforme cu abonament ► ...
-
Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România, anunță compania printr-...
-
MagentaTV și DMC Production Germany pregătesc acoperirea Cupei Mondiale FIFA 2026 cu o structură de producție împărțită între München și New...
-
eMAG pregătește una dintre cele mai importante schimbări din zona plăților online din ultimii ani, după ce a anunțat că procesarea carduril...
-
Transmisia video Radio ZU este disponibilă pe pagina live a postului. Transmisie live gratuită ► Radio ZU TV Platforme cu abonament...
-
TV5 Monde poate fi urmărit gratuit prin pagina Direct a platformei oficiale TV5MONDEplus. Canalul apare și în unele platforme TV online, ...
-
DIGI România a lansat campania Plătești și câștigi!, prin care abonații care își achită online facturile pot intra automat într-o tragere la...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Serialul SF și de mister "A doua tinerețe" ("Bloom"), din 12 iulie la AXN”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.