sâmbătă, 7 august 2021

Amazon va difuza UEFA Champions League în 4K HDR în Italia

Amazon a anunțat că va difuza UEFA Champions League în Italia prin streaming 4K HDR. Platforma va transmite 17 meciuri pe sezon, în fiecare miercuri, timp de trei sezoane, până în sezonul 2023-2024, împreună cu Supercupa UEFA. Meciurile vor fi difuzate pe Prime Video fără costuri suplimentare pentru abonații Prime care plătesc deja 36 euro anual.

Toate momentele de top din meciuri vor fi de asemenea disponibile în sistem video la cerere (VOD) din ziua următoare, pe Prime Video.

Potrivit directorului general al Amazon Prime Video Sport, vor fi utilizate 20 de camere Ultra HD la fiecare meci, iar streaming-ul va fi rezoluție 4K HDR. 

Clienții Amazon Prime din Italia vor pot urmări meciurile UEFA Champions League prin intermediul aplicației Prime Video pentru televizoare smart și dispozitive mobile, Amazon Fire TV, Fire TV Stick, tablete Fire, Apple TV, PlayStation, Sky Q , Sky Digital și online.

Amazon Prime Video a anunțat numele prezentatorilor, comentatorilor și experților care vor forma echipa Prime Video în Italia, pentru transmisia exclusivă în direct a celor mai bune 16 meciuri din Liga Campionilor Uefa și prestigioasa Super Cupă Uefa, pentru sezonul 2021 / 2022. Echipa de prezentatori include pe Giulia Mizzoni, Marco Cattaneo și Alessia Tarquinio. Sandro Piccinini va comenta în direct meciurile împtreună cu Massimo Ambrosini. Alți experți și comentatori vor fi Clarence Seedorf, Claudio Marchisio, Gianfranco Zola, Júlio César, Luca Toni, Federico Balzaretti și Gianpaolo Calvarese.

"Suntem încântați să prezentăm echipa noastră Prime Video în Italia: comentatori și experți stimați, inclusiv campioni mondiali, jucători internaționali, prezentatori consacrați și desigur legende care au făcut istorie în UEFA Champions League. Pentru meciurile din Liga Campionilor UEFA pe Prime Video, clienții Prime se pot aștepta nu doar la echipe grozave pe teren, ci și la o echipă excelentă de experți și comentatori, în direct, în timpul meciurilor și după meciuri", a declarat Alex Green , Director General Prime Video Sports, UE. 

Echipa de experți va debuta la Prime Video în timpul următoarei Super Cupe UEFA, când campioana europeană, Chelsea, se va confrunta cu Villarreal, miercuri, 11 august : meciul va fi disponibil clienților Prime din Italia, fără costuri suplimentare. În august, Prime Video va transmite de asemenea două playoff-uri care vor decide ce echipă se va alătura etapei timpurii a provocării dintre cele mai prestigioase cluburi din Europa.


Niciun comentariu despre subiectul „Amazon va difuza UEFA Champions League în 4K HDR în Italia”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile

Operatori tv și de telecomunicații din România

AKTA (80) Digi (600) Focus Sat (269) FREESAT (26) iNES (27) Nextgen (85) Orange (246) Telekom (323) UPC (281) Vodafone (91)