vineri, 8 octombrie 2021

LG a lansat TikTok pe unele televizoare cu webOS

LG Electronics a lansat din 7 octombrie 2021 aplicația pentru platformă video socială TikTok pe unele dintre televizoarele sale cu webOS. Aplicația face parte dintr-o actualizare de firmware și este disponibilă pentru toate dispozitivele OLED și NanoCell din gama TV 2021 (webOS 6.0), precum și pe modelele din 2020 cu webOS 5.0. În lunile următoare, aplicația TikTok ar trebui să fie disponibilă și pentru televizoarele echipate cu webOS 4.5. Potrivit companiei, LG completează astfel gama deja extinsă de aplicații pentru televizoare smart cu webOS. 

TikTok este una dintre cele mai populare platforme de socializare din întreaga lume și este deosebit de populară pentur utilizatorii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani. Platforma oferă un număr imens de videoclipuri special adaptate publicului respectiv. Un feed video personalizat bazat pe ceea ce utilizatorii văd, apreciază și partajează prezintă o mare varietate de videoclipuri: de la clipuri muzicale sau despre jocuri ori îmbunătățirea locuinței până la rețete de mâncare, videoclipuri despre sport sau meme-uri.

Platforma webOS a LG oferă proprietarilor de televizoare LG o serie de caracteristici precum căutarea și controlul vocal, algoritmi AI încorporați și conectivitate simplă, precizează compania. Utilizatorii pot accesa o gamă largă de conținut prin intermediul platformei, inclusiv Netflix, YouTube, Amazon Prime Video și altele.


Niciun comentariu despre subiectul „LG a lansat TikTok pe unele televizoare cu webOS”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile