miercuri, 9 februarie 2022

Televiziunea italiană MS Sport, recepționabilă gratuit prin satelit în România

Radiodifuzorul italian Mediasport Group a lansat gratuit televiziunea MS Sport (SD), care se regăsește la scanare pe satelitul ABS 3A de la 3 grade Vest, pe frecvența 12739 (polarizare verticală, SR 13175, FEC 2/3, DVB-S2 QPSK), prin care mai sunt difuzate în mod necodat și alte televiziuni și posturi de radio italiene. Recepția este la liber (necriptată) și se poate efectua în România cu antene de dimensiuni obișnuite (am testat cu antenă de 90 cm).

Televiziunea MS Sport transmite programe despre arte marțiale, hochei, volei, motociclism, competitii paralimpice și altelel, dar si programe de promovarea a naturii și turismului în conexiune cu activitățile sportive. 

MS Sport s-a născut dintr-o idee editorială a Mediasport Group de a umple un gol existent în ultimii ani în panorama televiziunilor digitale terestre regionale din Italia. În prezent, MS Sport este disponibilă digital terestru în nouă regiuni italiene (Liguria, Piemont, Lombardia și Veneto, Trentino Alto Adige, Friuli Venezia Giulia, Emilia Romagna, Toscana și Lazio). Extinderea acoperirii rețelei la nivel național a fost deja planificată, prin achiziția de licențe regionale. Radiodifuzorul italian Mediasport Group transmite celelalte televiziuni ale sale (MS Motor Tv și MS Channel) tot necriptat, dar prin satelitul Eutelsat Hot Bird 13C de la 13 grade Est (pe frecvența 12577, polarizare orizontală, SR 27500, FEC 3/4, DVB-S2 8PSK).

Mediasport Group este un grup de edituri de televiziune născut în urmă cu câțiva ani în Italia pe baza experienței unor oameni de afaceri și profesioniști. Mediasport Group gestionează cele două televiziuni prin satelit incluse în pachetul italian Sky (vizibile și gratuit în toată Europa), zece televiziuni regionale italiene pe digital terestre și două programe web tv 24/7, toate aceste televiziuni având grile cu conținut despre sport.


Un comentariu despre subiectul „Televiziunea italiană MS Sport, recepționabilă gratuit prin satelit în România”:
Anonim

e bun acest post pentru cei ce au parabolice pe cablu cred ca nu o sa intre sisunt alte posturi gratuite si pecablu nu intra

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile