duminică, 20 martie 2022

Serialul "În slujba poporului", subtitrat în limba româna, pe VOYO

Serialul de televiziune "În slujba poporului", cu subtitrare în românește, va fi disponibil începând de astăzi pe platforma VOYO.

Serialul ucrainean este o comedie satirico-politică. Este produs și creat chiar de Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski, care joacă rolul lui Vasily Petrovici Goloborodko, un profesor de istorie de treizeci de ani ce este ales în mod neașteptat președinte al Ucrainei după este filmat de unul dintre elevii săi, iar videoclipul a ajuns viral. Serialul a rulat timp de trei sezoane, din 2015 până în 2019, iar o adaptare cinematografică a fost lansată în 2016.

Serialul a fost produs de Kvartal 95, companie care a fost fondată chiar de Zelenski. Zelenski a devenit ulterior mult mai implicat în politica reală a Ucrainei, iar pe 31 martie 2018 a fost înregistrat la Ministerul Justiției un partid politic denumit după serialul de televiziune. Ulterior, Zelenski a fost ales președinte al Ucrainei, pe 21 aprilie 2019, cu peste 70% din votul alegătorilor din turul doi.


Niciun comentariu despre subiectul „Serialul "În slujba poporului", subtitrat în limba româna, pe VOYO”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile