vineri, 5 mai 2023

Televiziunea Diva va difuza filme romantice dedicate debutului sezonului nunților

Seria de două filme romantice difuzate unul după altul, în fiecare după-amiază de duminică (începând cu ora 16:00) continuă și în luna mai, la DIVA, cu titluri noi (difuzate în premieră) și altă tematică, perfectă pentru ultima lună a primăverii: sezonul nunților.

Astfel, pe 7 mai, cântăm într-o „Armonie perfectă” („Perfect Harmony”, 2022), alături de Sherri Saum și James Denton. Actorii joacă rolurile unei domnișoare (Barrett) și al unui cavaler de onoare (Jack), care nu se suportă deloc. Dar, când trebuie să petreacă timp împreună (pentru a repeta un duet în onoarea mirilor – interpretați de doi actori care sunt căsătoriți și în realitate), descoperă că nu sunt un duo chiar atât de nepotrivit. Muzica nu se oprește nici în următorul film romantic de pe DIVA, de la ora 18:00: „În cheia dragostei” („In the Key of Love”, 2019), în care o nuntă și duetul preferat al miresei readuce împreună un fost cuplu – interpretat de Laura Osnes și Scott Michael Foster (ea joacă în muzicaluri, pe Broadway, el este solistul trupei Siren’s Eye).

Pe 14 mai, de la 16:00, participăm la o „Nuntă de pomină” („Wedding of a Lifetime”, 2022). În scenariu, flacăra iubirii se reaprinde pentru un cuplu recent despărțit (Brooke D’Orsay și Jonathan Bennett), când ajung – din greșeală – într-o emisiune-concurs TV, în care premiul cel mare este o nuntă all-inclusive. Apoi suntem invitați la „O nuntă perfectă” („One Perfect Wedding”, 2021): adică cea organizată în doar 10 zile de Cara (Taylor Cole) și Ben (Jack Turner), la resortul de ski unde s-au cunoscut.

O săptămână mai târziu, pe 21 mai, are loc „Nunta șefului meu” („My Boss’ Wedding”, 2021), care este planificată de asistenta personală – Nicole (Holly Deveaux) și de nepotul miresei – Michael (Drew Seele). Evident, cei doi nu se înțeleg inițial, dar până la finalul poveștii situația va arăta cu totul altfel... De la ora 18:00, avem programată „O nuntă de vis” („Wedding of Dreams”, 2018), povestea unei artiste – Debbie (Debbie Gibson) – care trebuie să aleagă dacă pune pe primul loc cariera în muzicală sau relația cu logodnicul ei, Noah (Robert Gant), în micul orășel Youngstown, din Ohio.

Pe 28 mai, participăm la o „Nuntă la Graceland” („Wedding at Graceland”, 2019). Mirii? Laurel (Kellie Pickler) și Clay (Wes Brown). După ce petrec Sărbătorile de iarnă la celebrul domeniu care i-a aparținut lui Elvis Presley, cei doi vor să se căsătorească acolo. Dar părinții lor pun în pericol întregul eveniment. Pelicula este continuarea filmului „Un Crăciun la Graceland” („Christmas at Graceland”, 2018), difuzat de DIVA în decembrie 2018, în care au jucat aceeași actori. Apoi, de la ora 18:00, auzim „Clopote de nuntă” („Wedding Bells”, 2016), ocazie festivă care îi aduce împreună pe Molly (Danica McKellar) și Nick (Kavan Smith), domnișoara și cavalerul de onoare ai mirilor din scenariu.

Pentru a te pregăti ca la carte de sezonul nunților care urmează – sigur ai programată cel puțin una anul acesta, nu-i așa? – nu rata seria de filme romantice difuzate în premieră de DIVA, în fiecare după-amiază de duminică (de la ora 16:00).


Promoționalul în limba română poate fi vizionat dând click AICI.


Niciun comentariu despre subiectul „Televiziunea Diva va difuza filme romantice dedicate debutului sezonului nunților”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile