miercuri, 16 august 2023

DIVA va difuza sezonul 3 al serialului "Morgane, geniul investigațiilor"

Începând cu data de 21 august, fanii serialului franco-belgian „Morgane, geniul investigațiilor” („HPI: Haut Potentiel Intellectuel”, lansat în 2021) vor avea ocazia să urmărească noi aventuri ale protagonistei Morgane Alvaro, interpretată de Audrey Fleurot, în fiecare luni, de la ora 21:00, pe postul DIVA, anunță televiziunea într-un comunicat remis către HD Satelit România.


"Morgane, geniul investigațiilor" - Imagine remisă în comunicat de către DIVA pentru publicare pe HD Satelit România

Morgane Alvaro, o femeie de 38 de ani cu un coeficient de inteligență de 160, are în spate cinci credite, trei copii și doi foști soți. Chiar dacă IQ-ul său impresionant nu i-a oferit oportunități profesionale notabile, având un job de femeie de serviciu, viața ei ia o întorsătură neașteptată când este recrutată de poliția din Lille ca și consultant. Acesta este contextul în care începe primul sezon al serialului. Pe parcursul celor 24 de episoade difuzate până în prezent, Morgane se dezvoltă profesional, colaborând îndeaproape cu comandantul Adam Karadec, jucat de Mehdi Nebbou. Împreună, reușesc să rezolve cazuri complicate, folosindu-se de abilitățile neobișnuite ale eroinei.

În noul sezon, lansat în 2023, Morgane se confruntă cu o serie de provocări, atât pe plan personal, cât și profesional. Acesta include întâlnirea cu tatăl ei, Serge Alvaro, interpretat de Patrick Chesnais, și dezlegarea unor cazuri misterioase.

Acest serial, care combină elemente polițiste cu umor, amintește de producții cunoscute precum „Monk” sau „În mintea criminalului”. Morgane este caracterizată printr-o inteligență ascutită și o gândire atipică, similară cu cea a personajelor celebre, Sherlock Holmes sau Amélie Poulain.

Se pare că serialul va avea un al patrulea sezon, a cărui filmare este programată pentru acest an. Mai mult, postul ABC din Statele Unite va realiza o adaptare cu Kaitlin Olson și Daniel Sunjata în rolurile centrale. Adaptări ale poveștii au fost deja realizate în Grecia și Cehia în acest an.

Pentru cei interesați, DIVA poate fi accesată pe diferite platforme: ăe poziția 84 în grila DIGI digitală, 47 în grila DIGI satelit, 27 în grila DIGI analog, 203 în grila ORANGE, 102 în grila VODAFONE și 30 în grila FOCUS SAT.

Promoționalul video în limba română poate fi vizionat dând click AICI.


Niciun comentariu despre subiectul „DIVA va difuza sezonul 3 al serialului "Morgane, geniul investigațiilor"”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile