O nouă televiziune germană de documentare va debuta prin satelitul de la Astra 1N de la 19,2° Est, începând din 1 ianuarie 2024: DOKUSAT va oferi conținut premium de înaltă calitate, inclusiv continuări ale emisiunilor populare de la Servus TV (care se va închide), documentare premium populare de la ZDF, producții de la Spiegel-TV și alte case de producție independente.
Vor fi difuzate de exemplu emisiuni despre animale sălbatice si lumea naturala din Germania și din alte țări, sfaturi de călătorie, istoria mijloacelor de transport (mașini, autobuze, avioane, biciclete etc) și altele tipuri de programe documentare.
Pasionații de receptie gratuită prin satelit și în special cei care înțeleg limba germană vor putea viziona DOKUSAT pe frecvența 12663 de pe satelitul Astra 1N de la 19,2° Est, polarizare orizontală, DVB-S QPSK, SR 22.000, FEC 5/6, H.264, cu EPG si teletext. Recepția va fi posibilă și în România în mod gratuit (FTA) cu antene de dimensiuni obișnuite (de exemplu cu diametrul de 90 cm),
Promoționalul video al televiziunii DOKUSAT, deținută de Deutsches Musikfernsehen GmbH, prezintă data lansării ca fiind 1 ianuarie 2024. Dar website-ul companiei afișează data lansării ca 20 decembrie 2023, deci este posibil ca distribuția prin satelit să înceapă chiar de luna aceasta printr-o transmisie de testare.
Promoționalul video poate fi vizionat dând click AICI.
Compania care va lansa DOKUSAT deține și televiziunile Deutsches Musik Fernsehen, Volksmusik.TV și Lilo.TV. Programele acestor trei televiziuni se pot viziona deja și ca tv online.