luni, 26 mai 2025

Vara iubirii continuă la DIVA cu filme romantice și premiere de suflet, între 29 și 31 mai

Campania „Vara iubirii”, începută pe 23 mai, intră în a doua săptămână. În fiecare seară, de la ora 18:00 până la miezul nopții, postul DIVA se transformă într-un mic refugiu pentru iubitorii de povești cu final fericit sau, cel puțin, promițător, conform unui comunicat remis de televiziunea DIVA către HD Satelit România.

„Drumul nostru” - Imagine remisă în comunicat de către DIVA pentru publicare pe HD Satelit

Săptămâna aceasta, de joi până sâmbătă, DIVA scoate din tolba cu filme trei povești inedite, care vorbesc despre șanse neașteptate, magie romantică și medalioane cu puteri... sentimentale.

Pe 29 mai, joi seara, la ora 20:00, începe aventura cu „Drumul nostru” – o poveste despre cum o zi catastrofală se poate transforma într-o călătorie cu rost. Madeline, o actriță trecută de prima tinerețe, află că nu doar cariera ei o ia razna, ci și viața personală. Așa că pleacă la drum cu o tânără pe care abia o cunoaște, iar pe parcurs, cele două descoperă că destinația e mai puțin importantă decât descoperirile din timpul călătoriei.

„Visez la tine” - Imagine remisă în comunicat de către DIVA pentru publicare pe HD Satelit

Vineri, 30 mai, ne mutăm în tărâmul viselor, cu „Visez la tine”. Grace începe să aibă vise repetitive cu un bărbat misterios, iar când îl întâlnește în viața reală, află că el n-are nici cea mai vagă idee cine e ea. Totuși, conexiunea care se creează între cei doi e cât se poate de reală. Un film cu nuanțe fantastice, dar cu emoții cât se poate de omenești.

„Legenda medalionului pierdut” - Imagine remisă în comunicat de către DIVA pentru publicare pe HD Satelit

Sâmbătă, 31 mai, „Legenda medalionului pierdut” aduce în prim-plan o anticară în căutarea unei comori sentimentale: un medalion care, se zice, dezvăluie adevărata dragoste. În căutările ei prin orășelul Wilmaton, Amelia dă peste Marcus, șeriful local, care-i dă bătăi de cap... și nu doar din cauza investigației.

Indiferent dacă ai o înclinație spre romantism sau doar cauți o poveste de seară, DIVA promite doza zilnică de emoție și visare. Seria „Vara iubirii” continuă și în iunie, cu alte filme romantice în fiecare seară, tot de la ora 18:00 până la miezul nopții.

Canalul DIVA este disponibil pe poziția 84 la DIGI digital, 306 la ORANGE, 107 la VODAFONE și 30 la FOCUS SAT.

Share știre pe rețele de socializare

Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Vara iubirii continuă la DIVA cu filme romantice și premiere de suflet, între 29 și 31 mai”.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile