vineri, 27 iunie 2025

Filmul tulburător „Prietenul meu Dahmer” vine pe FilmBox pe 27 iunie

FilmBox intră în zona întunecată a adolescenței americane cu Prietenul meu Dahmer, producția care va fi difuzată vineri, 27 iunie, de la ora 22:00. Este o poveste care te face să te întrebi serios cum e posibil ca dintr-un licean aparent banal să se nască una dintre cele mai înfiorătoare figuri din istoria modernă. Informațiile au fost transmise către HD Satelit România printr-un comunicat oferit de canalul FilmBox.

Filmul „Prietenul meu Dahmer” - Imagine remisă în comunicat de către Filmbox pentru publicare pe HD Satelit

Regizat și scris de Marc Meyers, filmul este adaptarea unei cărți autobiografice semnate de Derf Backderf, coleg de liceu cu celebrul Jeffrey Dahmer. Dar nu, filmul e mai degrabă un soi de cronică rece și tensionată a începutului de haos din mintea adolescentului Dahmer.

Prietenul meu Dahmer e un fel de documentar emoțional în care îl vezi pe Dahmer în anii lui de liceu, când era doar un puști izolat și care începea să dea semne clare că ceva nu e în regulă. Toate acestea sunt prezentate din perspectiva colegului care-l urmărea atent, dar fără să-și dea seama că are în față un caz de manual.

Regizorul Meyers a vrut să creeze o atmosferă care să arate exact asta — un tăvălug lent și apăsător al izolării și instabilității psihice. Atât de autentică a fost experiența încât unele scene au fost filmate chiar în casa reală unde a copilărit Dahmer, iar echipa de producție a declarat că decorul avea o energie bizară, ca și cum trecutul nu plecase niciodată.

Pe partea de interpretare, surpriza vine de la Ross Lynch, cunoscut din seriale pentru adolescenți, dar care aici iese complet din zona lui de confort. Rolul îi cere să redea un personaj fragil și dezechilibrat, iar actorul mărturisește că a acceptat provocarea cu frică, dar și cu dorința de a înțelege umanitatea din spatele monștrilor. A reușit să aducă pe ecran un tânăr neliniștit, prins între propriile tulburări, problemele familiei și dorința de a fi remarcat, fie și prin gesturi stranii, spre amuzamentul inconștient al colegilor.

Filmul a fost primit cu interes și de critici: Vanity Fair l-a considerat captivant și bine dozat din punct de vedere al suspansului, The Guardian a apreciat atmosfera apăsătoare, iar IndieWire a numit filmul un „dezastru în slow-motion”, în care toți văd semnele, dar nimeni nu intervine.

Mai presus de toate, povestea rămâne un semnal de alarmă: ce se întâmplă când adolescentul bizar din clasa ta nu primește ajutor? Cum arată începutul sfârșitului pentru cineva pe care toată lumea l-a ignorat? Răspunsurile nu sunt deloc ușor de digerat.

Share știre pe rețele de socializare

Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Filmul tulburător „Prietenul meu Dahmer” vine pe FilmBox pe 27 iunie”.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile