În luna iulie, AXN Spin și AXN White aduc pe micile ecrane din România două premiere: conform unui comunicat transmis către HD Satelit România, este vorba despre sezonul inaugural al serialului A New Life in the Sun, difuzat pe AXN Spin, și despre sezonul al doilea din Wildfire, care va putea fi urmărit pe AXN White.
A New Life in the Sun - Imagine remisă în comunicat de către AXN pentru publicare pe HD Satelit România |
A New Life in the Sun începe pe 1 iulie, de la ora 18:00, și aduce în prim-plan poveștile unor cetățeni britanici care aleg să își schimbe complet stilul de viață, mutându-se în țări cu climă mai blândă. Fie că pornesc afaceri sau se adaptează la noi obiceiuri, protagoniștii documentarului sunt urmăriți în procesul de integrare și transformare, într-un format care combină aspecte practice cu secvențe emoționale.
![]() |
Wildfire - Imagine remisă în comunicat de către AXN pentru publicare pe HD Satelit România |
Pe 16 iulie, de la ora 17:10, AXN White difuzează al doilea sezon din Wildfire, un serial dramatic centrat pe povestea lui Kris Furillo, o tânără aflată în proces de reintegrare după eliberarea dintr-un centru de detenție juvenilă. Stabilindu-se la Ferma Raintree, Kris își găsește un rost în activitățile legate de îngrijirea și antrenarea cailor, în timp ce se confruntă cu dileme personale, relații complicate și o lume competitivă.
Ambele seriale sunt disponibile abonaților prin intermediul principalilor operatori de cablu și satelit din România.