Potrivit unui comunicat remis de Viasat World către HD Satelit România, filmul Blade Runner 2049, regizat de Denis Villeneuve, a fost desemnat Filmul lunii la Viasat Kino. Producția science fiction va fi difuzată în premieră vineri, 5 septembrie, de la ora 22:00, și va putea fi revăzută pe 21 octombrie, tot de la ora 22:00.
![]() |
Balade Runner - Imagine remisă în comunicat pentru publicare pe HD Satelit |
Acțiunea are loc la trei decenii după evenimentele filmului original din 1982 și urmărește povestea ofițerului K, interpretat de Ryan Gosling. Acesta descoperă un secret care amenință să zguduie echilibrul fragil al societății, iar investigația îl conduce spre Rick Deckard, personajul lui Harrison Ford, dispărut de mult timp. Întâlnirea dintre cei doi devine cheia unor întrebări profunde despre umanitate și viitor.
Regizorul Denis Villeneuve, cunoscut și pentru Arrival sau Dune, aduce în acest film o combinație de atmosferă vizuală impresionantă și teme filosofice actuale. Blade Runner 2049 a obținut două premii Oscar: pentru imagine, semnată de Roger Deakins, și pentru efecte vizuale. Coloana sonoră realizată de Hans Zimmer și Benjamin Wallfisch completează universul sumbru și captivant al peliculei.
Pe lângă Blade Runner 2049, luna septembrie la Viasat Kino vine cu mai multe producții notabile. Blocul tematic Acțiune în miez de noapte va aduce zilnic, de la ora 00:00, filme de acțiune, iar în weekendurile lunii septembrie, de la ora 22:00, vor fi difuzate thrillere dedicate amatorilor de suspans. Printre titlurile anunțate se numără Codul sursă, cu Jake Gyllenhaal, pe 20 septembrie, clasicul Total Recall, drama cu mister Nicio vorbă pe 11 septembrie și thrillerul romantic Deep Water pe 16 septembrie.
Selecția pregătită de Viasat Kino în septembrie se adresează celor care caută filme intense, cu teme puternice și imagini memorabile, iar Blade Runner 2049 rămâne punctul central al acestei oferte.