Curtea castelului din Mediaș se pregătește pentru un weekend dedicat atmosferei bavareze, unde băuturile artizanale și gastronomia locală se împletesc într-un cadru elegant. Evenimentul Oktoberfest Boutique, aflat la prima ediție oficială, îi așteaptă pe vizitatori între 27 și 29 septembrie, cu un program extins în fiecare zi.
Potrivit unui comunicat transmis de Asociația pentru Reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei către HD Satelit România, proiectul face parte din strategia turistică „Mediaș – Nucleul Transilvaniei”.
Publicul va avea ocazia să descopere și să deguste sortimente de băuturi artizanale create de mici producători, într-un demers de sprijinire a acestora și de promovare a tradițiilor locale. Alături de băuturile dedicate evenimentului, vizitatorii vor găsi patru standuri cu preparate culinare din comunitate. Atmosfera va fi completată de covrigi bavarezi, clătite, waffle, cafea, cocktailuri, limonadă și alte surprize, toate acompaniate de muzică tematică.
Accesul la festival se face pe baza unei donații minime de 30 de lei, iar fiecare participant primește un desfăcător personalizat sau o altă surpriză pregătită de organizatori. În plus, pentru o donație suplimentară de 20 de lei, cei interesați pot primi halbe de sticlă de 300 ml, inscripționate special pentru ediția din 2025. Acestea nu doar că reprezintă o alternativă sustenabilă la paharele de plastic, dar vor rămâne și ca suvenir al evenimentului. Halbele pot fi folosite pe toată durata festivalului, însă sunt disponibile într-un număr limitat.
Programul celor trei zile de Oktoberfest Boutique Mediaș 2025 este următorul: vineri între orele 18:00 și 23:00, sâmbătă între 16:00 și 24:00, iar duminică între 15:00 și 22:00.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Reconstrucția Vechii Metropole de vin a Transilvaniei, în colaborare cu Asociația Pusteblume Mediaș, FDGR Mediaș și Asociația Locului Natal. Proiectul continuă inițiativele culturale și turistice dezvoltate sub marca „Mediaș – Nucleul Transilvaniei”, înregistrată la nivel european.