Dacă ai urmărit filme pe televizor în care Filmmaker Mode era activat, probabil ai observat că imaginile pot părea prea întunecate în camere luminoase. Specificaţia Filmmaker Mode (versiunea 1.0) a fost concepută pentru un mediu de referință (un spațiu întunecat). Dar asta nu corespunde, de cele mai multe ori, cu livingurile noastre.
Ei bine, versiunea 1.1 a Filmmaker Mode aduce o îmbunătățire importantă: ajustarea automată a luminozității pe baza senzorului de lumină ambientală al televizorului. Ideea: filmul rămâne fidel intenției regizorului, dar devine mai ușor de urmărit și în condiții de luminozitate variabilă.
Filmmaker Mode: cum poți reda imaginea așa cum a fost intenționată de cineaști?
Televizoarele moderne intervin prea mult în imagine. De la netezirea mișcării până la filtrele de „claritate” sau reducerea zgomotului, toate aceste funcții automate pot schimba complet aspectul original al unui film.
Filmmaker Mode a fost creat tocmai pentru a opri aceste intervenții. Este un mod de vizionare introdus de UHD Alliance, o asociație care reunește studiouri de film, regizori și producători de televizoare, cu scopul de a reda imaginea exact așa cum a fost intenționată de cineaști.
Ce face Filmmaker Mode? Atunci când îl activezi, televizorul dezactivează toate procesările inutile:
- oprește motion smoothing-ul (efectul acela de „telenovelă” care netezește mișcarea),
- elimină sharpen-ul (accentuarea artificială a detaliilor),
- oprește reducerea zgomotului,
- păstrează raportul de aspect și rata de cadre originală,
- menține punctul de alb D65 (adică o balanță de culoare neutră, identică celei folosite la calibrarea profesională).
Filmmaker Mode transformă așadar televizorul într-o fereastră cât mai fidelă către imaginea originală. Nu mai adaugă nimic în plus, ci doar redă ceea ce regizorul a vrut să vezi.
Cum se activează? Modul poate fi pornit manual, din meniul televizorului sau printr-un buton dedicat de pe telecomandă, dacă producătorul l-a inclus. Unele televizoare recunosc automat filmele care conțin metadata Filmmaker Mode și comută singure imaginea în acest mod, fără ca utilizatorul să facă nimic. Funcționează cu toate tipurile de surse: discuri UHD Blu-ray, aplicații de streaming, canale TV sau fișiere video din rețea.
Metadatele sunt doar un mecanism automat. Dacă filmul sau serialul conține un mic „semnal” (inclus în fluxul video) care spune televizorului „acesta e conținut conceput pentru Filmmaker Mode”, TV-ul poate comuta automat în acest mod, fără ca tu să faci nimic. Este un fel de „cod de semnalizare” integrat de studio în conținut, dar foarte puține filme îl conțin în prezent. Filmmaker Mode nu depinde de metadate pentru calitatea imaginii, ci doar pentru comoditate. Chiar și fără ele, efectul este același: o imagine fără post-procesare, cu fidelitate cat mai apropiată de intenția regizorului.
Exemplu concret: Ai un televizor LG cu Filmmaker Mode. Rulezi un film UHD care conține metadate FMM. → Televizorul trece automat în Filmmaker Mode. Dacă filmul nu are aceste metadate, televizorul nu știe că ar trebui să comute, deci trebuie să o faci manual.
În prezent, Filmmaker Mode este disponibil pe modele din gamele LG, Samsung, Panasonic, TP Vision (Philips) și Vizio. Alte mărci, precum Hisense, Sharp, Sony sau TCL, au anunțat că analizează integrarea în seriile viitoare. Unii producători au introdus deja suport extins și pentru conținut Dolby Vision, astfel încât poți combina avantajele HDR cu acuratețea Filmmaker Mode.
Filmmaker Mode nu este un „mod de marketing”, ci o soluție practică pentru cei care vor o experiență cinematografică autentică. Este ideal pentru filme și seriale artistice, nu pentru sport sau jocuri video, unde alte moduri (Game Mode, Sports Mode) rămân mai potrivite.
Pentru pasionații de imagine corectă, e o opțiune care elimină din start toate „corecțiile” agresive aplicate de televizoare. Rezultatul: o imagine naturală, cu mișcări fluide și culori calibrate corect.
Ce adaugă versiunea 1.1?
Senzorul de lumină ambientă al televizorului detectează cât de luminoasă este camera, apoi adaptările luminozității sunt făcute în mod dinamic. Ajustările vizează doar parametrii de luminanță (cât de luminoasă e imaginea), fără să schimbe culorile, temperatura de culoare sau nivelul de negru.
În cazul în care camera este foarte întunecată (situația de referință), modul nu nu intervine, ci se comportă ca în versiunea inițială.
Algoritmul nu include în acest moment considerarea reflexiilor de pe ecran (posibilă zonă de îmbunătățire viitoare). Versiunea 1.1 funcționează pentru conținut SDR, HDR10 și Dolby Vision (când televizorul și conținutul permit).
De ce era nevoie de această îmbunătățire?
Problema fusese semnalată de mulți utilizatori și recenzori: Filmmaker Mode, în forma lui clasică, apărea prea întunecat în camere cu lumină naturală puternică sau lumini aprinse. Practic, cine a încercat să combine respectul față de intenția regizorală cu realitatea unui living își dădea seama că modul Filmmaker nu funcționa ideal decât într-un mediu controlat.
Prin includerea ajustării bazate pe lumină ambientală, versiunea 1.1 încearcă să facă modelele TV care susțin Filmmaker Mode mai util pentru viața de zi cu zi, nu doar pentru cinefili cu camere special amenajate.
Dar chiar și cu noua versiune, dacă televizorul are senzor de lumină amplasat prost (spre fereastră sau expus reflexiilor directe), măsurarea luminii ambientale poate fi perturbată. Nu se modifică nivelul de negru, deci zonele foarte întunecate rămân întunecate; se ajustează doar luminozitatea generală. Adaptarea este deci una relativ conservatoare: nu va face imaginea excesiv de luminoasă în încercarea de a „lumina totul”.
Unde vom vedea efectul cel mai concret? Dacă ai un televizor 2025 care suportă Filmmaker Mode și are senzor de lumină, este probabil ca acest mod să devină mai practic în viața de zi cu zi. De fapt, unele modele LG (seria C5, G5) deja au integrat opțiunea „Filmmaker Mode Ambient Light” în setări.
Treaba mai dificilă rămâne la partea de conținut: conținutul trebuie să suporte Filmmaker Mode (să aibă metadate sau să fie produs și calibrat în consecință) pentru ca modul Filmmaker să-și arate toate avantajele. E o problemă de „ou și găină”: televizoare compatibile nu au fost suficiente, iar conținutul produs pentru acest mod nu a fost încă masiv.
Dar, odată ce luminozitatea devine mai flexibilă și practică, probabil mai mulți producători de televizoare se vor simți încurajați să adopte Filmmaker Mode 1.1. Asta ar putea duce, în timp, la o prezență mai serioasă în piață a acestei tehnologii.