luni, 13 octombrie 2025

Seria "Crăciun pe Aleea Cireșelor" și alte recomandări de la DIVA

Așa cum ne-a obișnuit de ani buni încoace, DIVA începe să numere din timp săptămânile, în așteptarea sărbătorilor de iarnă. Asta înseamnă că postul de televiziune unde iubirea este la ea acasă a programat în octombrie un maraton de filme festive cu titlul Crăciunul iubirii la DIVA. Timp de 11 săptămâni, în fiecare zi de la ora 06:00, la DIVA poți urmări non-stop filme romantice de sărbători, perfecte de savurat alături de o ciocolată caldă în așteptarea lui Moș Crăciun.

Crăciun pe Aleea Cireșelor - Imagine remisă în comunicat de către DIVA

Astfel, în prima săptămână, 13-19 octombrie, la DIVA începe feeria filmelor romantice, cu premiere luni, vineri și duminică (de la ora 20:00). Aceste povești noi de iubire debutează cu o serie specială și două filme în care dragostea apare când te aștepți mai puțin. 

Anul trecut, pe 18 octombrie, la DIVA petreceam un „Crăciun pe Aleea Cireșelor” (Christmas on Cherry Lane, 2023). Filmul este despre trei cupluri care locuiesc la aceeași adresă în perioade diferite de timp (1973, 1998 și 2023) încearcă să depășească cu bine obstacolele de care au parte în perioada sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, poveștile de pe Aleea Cireșelor nr. 7 continuă luni, 13 octombrie, cu celelalte 3 filme din colecția care acoperă o perioadă de 70 de ani și include multe Crăciunuri de neuitat:

„Crăciun pe Aleea Cireșelor 2” (Christmas on Cherry Lane 2, 2024). De la ora 18:00, descoperă cum petrec Crăciunul trei familii care au locuit în aceeași casă în 1951, 2003 și 2024, încercând să păstreze spiritul acestei sărbători de final de an, în ciuda provocărilor cotidiene. Din distribuție fac parte Jonathan Bennett, Annabelle Borke, Corey Cott, Sarah Dugdale, Shannon Kook și Vincent Rodriguez III.

„Crăciun pe Aleea Cireșelor 3” (Christmas on Cherry Lane 3, 2024). Scenariul include încă trei povești emoționante din aceeași casă, spuse în acest sezon festiv, de data aceasta plasate în 1960, 1998 și 2015. În filmul programat de la ora 20:00  joacă Catherine Bell, James Denton, Erica Durance, Benjamin Ayres, Julie Gonzalo și Ryan Rottman.

„Crăciun pe Aleea Cireșelor 4” (Christmas on Cherry Lane 4, 2024). În ultimul film al seriei, programat la ora 22:00, cea mai festivă adresă din lume ne poartă prin Crăciunul anilor 1966, 1981 și 2000, alături de Chelsea Hobbs, Benjamin Hollingsworth, Erin Cahill, John Brotherton, Brooke D’Orsay și Sam Page.

Crăciun în Vermont - Imagine remisă în comunicat de către DIVA

Apoi, Crăciunul iubirii la DIVA continuă cu următoarele premiere:

„Crăciun în Vermont” (A Very Vermont Christmas, 2024). Campioana la schi Joy (Katie Leclerc) se aliază cu Zac (Ryan McPartlin) pentru a salva afacerea familiei ei până la Crăciun, cu ajutorul unei beri festive. Oare chimia dintre ei va genera o băutură cu gust bun, chiar dacă Zac e un schior îngrozitor? Afli vineri, 17 octombrie, de la ora 20:00!

Un Crăciun de gardă - Imagine remisă în comunicat de către DIVA

Duminică, 19 octombie, de la ora 20:00, medicul Hannah (Sara Canning) și paramedicul Wes (Ser’Darius Blain) se cunosc mai bine în preajma sezonului festiv, când petrec amândoi „Un Crăciun de gardă” (Christmas on Call, 2024), în Philadelphia. 

Așadar, fie că ești deja în pijamale pufoase cu un ceai cald în mână, fie că vii obosit de la muncă și vrei să evadezi într-o poveste cu final fericit, DIVA e locul unde magia Crăciunului începe mai devreme și te așteaptăm să sărbătorești alături de noi, zi de zi, timp de 11 săptămâni!

Share știre pe rețele de socializare

Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Seria "Crăciun pe Aleea Cireșelor" și alte recomandări de la DIVA”.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile