luni, 10 noiembrie 2025

Cyber Monday la DIGI: abonamente noi sau upgradate, la jumătate de preț, timp de nouă luni

DIGI prelungește ritmul campaniilor de toamnă și marchează Cyber Monday cu o reducere de 50% în primele nouă luni pentru orice abonament. Oferta vine ca un „al doilea tren” pentru cei care au ratat Black Friday și se aplică luni, 10 noiembrie 2025, pentru clienți rezidențiali, atât noi, cât și existenți, potrivit unui comunicat transmis de companie către HD Satelit România. 

Concret, abonații vor plăti jumătate din preț în primele nouă luni contractuale, doar pentru serviciile nou alese sau upgradate (nu și pentru cele prelungite). Reducerea poate fi activată online, pe site-ul și în aplicația DIGI, prin agenții de teren, la numărul de Relații cu Clienții 031.400.4600 sau în punctele de prezență din toată țara. Campania este valabilă exclusiv în ziua de luni, 10 noiembrie. 

Oferta se adresează persoanelor fizice și se aplică pentru contracte pe 24 de luni. Reducerea de 50% se acordă pentru orice serviciu nou contractat, pentru portarea numerelor în rețea, pentru trecerea la un pachet superior sau pentru activarea unei extraopțiuni. Nu se aplică pentru serviciile deja contractate și prelungite. Campania nu se cumulează cu alte promoții în derulare. Detaliile pot fi consultate pe pagina dedicată Cyber Monday a operatorului. 

Compania reamintește că acoperă un portofoliu complet de servicii, de la televiziune prin cablu și DTH, la internet fix, telefonie și date mobile, precum și telefonie fixă. Conform raportărilor ANCOM, DIGI își menține poziția de lider pe segmentele de televiziune prin cablu, internet fix și telefonie fixă, iar în rețeaua mobilă deservește peste 7 milioane de conexiuni, cifre raportate la sfârșitul primului semestru din 2025. 

Grupul DIGI are operațiuni în România, Spania, Italia, Portugalia și Belgia, bazându-și serviciile pe rețele de fibră optică și tehnologii actualizate constant. În zona de conținut, portofoliul include Digi Sport, Digi24, film, documentar, muzică și platforma de content Digi TV. Pentru întrebări suplimentare, clienții pot contacta Departamentul Comunicare și CSR sau pot consulta canalele oficiale ale companiei. 

Share știre pe rețele de socializare

3 comentarii despre subiectul „Cyber Monday la DIGI: abonamente noi sau upgradate, la jumătate de preț, timp de nouă luni”.

Anonim

Care "jumatate" de pret??? Pentru clientii exisistenti e vorba de plata la jumatate NUMAI la ceea ce faci upgrade....dar,dar....iti reinoieste abonamentul pe 2 ani la TOATE serviciile.

Costi

Prietene, te-ai trezit prea târziu. Nu mai e oferta valabilă, azi e marți. Ieri, luni, a fost Cyber Monday.

Anonim

Da, la cine nu au trecut încă doi ani, pot aștepta cu încredere, vor mai veni promoții.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile