Operatorul de sateliți SES, cu sediul în Luxembourg, ia în calcul o schimbare de direcție care ar fi părut greu de imaginat până nu demult: să nu se mai bazeze exclusiv pe producători externi pentru noile sale platforme, ci să ajungă să își fabrice sateliții.
Până acum, SES și-a comandat și cumpărat în mod obișnuit sateliții geostaționari de la furnizori americani și europeni, adică de la companii care proiectează și asamblează sateliți la comandă pentru operatori. Modelul e simplu: operatorul definește ce are nevoie, iar constructorul livrează satelitul, cu tot cu partea de proiectare, integrare, testare și, în general, o bună parte din proprietatea intelectuală asociată unor soluții tehnice. Pentru un operator mare, acest aranjament funcționează cât timp piața furnizorilor rămâne competitivă și flexibilă.
Aici apare însă îngrijorarea SES: discuțiile despre o posibilă concentrare a industriei spațiale europene, prin apropierea sau combinarea unor activități ale celor trei grupuri Airbus, Thales și Leonardo. În logica SES, o astfel de mutare ar putea reduce concurența pe segmentul de construcție de sateliți, ceea ce în timp înseamnă mai puține opțiuni, termene mai greu de negociat și, inevitabil, o presiune în plus asupra costurilor și a capacității de a alege tehnologia potrivită.
Din acest motiv, compania ar privi mai atent către soluții de acasă, în special către implicarea sa în campusul tehnologic Kockelscheuer, unde are o participație. Mesajul a fost susținut public de directorul general Adel Al-Saleh în cadrul unui eveniment organizat în Luxembourg la începutul lunii ianuarie, apoi a fost reluat și dezvoltat într-o intervenție la RTL Radio, pe 20 ianuarie.
Ideea centrală pe care Al-Saleh a insistat este că lanțul de aprovizionare pe care l-au folosit până acum operatorii de sateliți se adaptează greu la schimbări. În același timp, presiunea din exterior crește: apar competitori noi, cu modele de business diferite, iar tehnologiile din domeniul spațial evoluează rapid. În acest peisaj, SES spune că nu îi mai ajunge să fie doar cumpărătorul final al unui satelit construit în altă parte; vrea să controleze direct anumite verigi-cheie, ca să se poată mișca mai repede și să nu depindă complet de ritmul altora.
Asta nu înseamnă că SES își propune să rupă relațiile cu partenerii internaționali sau să își facă totul în casă. Din ce a transmis Al-Saleh, planul ar fi mai degrabă unul selectiv: compania să înceapă să proiecteze și să fabrice intern anumite componente, soluții sau subsisteme și să păstreze colaborări globale acolo unde are sens. Cu alte cuvinte, SES ar vrea să își construiască o parte din capabilitățile industriale, fără să renunțe la rețeaua de furnizori și parteneri pe care se bazează acum.
Un punct important în această discuție este proprietatea intelectuală, prescurtată adesea ca IP. În industrie, IP nu e un detaliu birocratic, ci o formă de control asupra viitorului. Dacă deții drepturile asupra unei arhitecturi tehnice, asupra unor module software sau asupra unor metode de integrare, poți reutiliza acele soluții, le poți adapta mai rapid și poți negocia altfel cu furnizorii. Dacă nu le deții, depinzi mai mult de cel care le-a creat, mai ales când vrei upgrade-uri, versiuni noi sau compatibilitate cu o altă platformă. SES spune explicit că vrea să își asume dezvoltarea și fabricarea unor elemente tocmai pentru a-și controla mai bine acest IP.
De ce ar conta atât de mult lanțul de aprovizionare în cazul sateliților geostaționari? Pentru că un satelit GEO nu este un produs de serie în sens clasic, ci un proiect complex, cu termene lungi, multă testare și o toleranță foarte mică la erori. Deciziile de proiectare se iau cu ani înainte ca satelitul să ajungă pe orbită, iar dacă apare o schimbare de piață sau o oportunitate tehnologică între timp, e greu să ajustezi din mers. Concurența vine dinspre constelații, dinspre sateliți tot mai flexibili și dinspre servicii care promit implementare mai rapidă, iar rigiditatea acestor cicluri lungi devine o problemă.
În Europa, discuțiile despre consolidarea industriei nu au apărut din senin. Motivația invocată de susținători este, de regulă, nevoia de a crea actori suficient de mari pentru a concura global, mai ales cu jucători care operează la scară foarte mare. Totuși, există și o preocupare legitimă pentru efectul de monopol sau cvasi-monopol într-o zonă unde numărul furnizorilor capabili să livreze sisteme complete este oricum limitat. În toamna lui 2025, presa a relatat atât despre discuțiile dintre companii, cât și despre avertismente legate de riscul reducerii opțiunilor pe piață, inclusiv din zona instituțională europeană. Acest fundal face mai ușor de înțeles de ce un client important precum SES se uită la ideea de a-și construi intern o parte din capacități, ca măsură de protecție și ca instrument de negociere.
Mutarea către producție locală are și un element de strategie națională, nu doar corporativă. Luxembourg, deși mic ca dimensiune, a investit constant în domeniul spațial, iar SES este una dintre companiile care au pus țara pe harta telecomunicațiilor prin satelit. Din informațiile apărute în presa locală, direcția discutată de Al-Saleh se leagă de dezvoltarea unui campus în zona Kockelscheuer, unde ar urma să existe infrastructură pentru activități de dezvoltare și integrare. Chiar și fără a intra în detalii tehnice, ideea de a aduce mai aproape de sediul companiei faze precum integrarea și testarea poate reduce timpii de coordonare și poate crește controlul asupra calității și a calendarului.
Pentru publicul larg, poate suna surprinzător că un operator de sateliți nu își construiește deja singur sateliții, dar în domeniu această separare a rolurilor a fost regula mult timp. Operatorul se ocupă de flota sa, de pozițiile orbitale, de serviciile oferite clienților și de relațiile comerciale, iar producătorul livrează platformele spațiale. Când însă tehnologia devine mai modulară, iar diferența dintre cine operează și cine produce începe să se reducă, tentația de integrare verticală crește. SES nu spune că vrea să devină peste noapte un constructor complet, ci că vrea să își aleagă acele bucăți din puzzle care îi dau avantaj: viteză, control asupra soluțiilor proprii și mai multă flexibilitate.
Mai există și semnalul transmis către piață. Dacă un client de talia SES anunță că vrea să înceapă să fabrice și să proiecteze intern, chiar și parțial, furnizorii tradiționali înțeleg că nu mai pot trata cererea ca pe ceva garantat. Competitivitatea nu mai vine doar din preț, ci și din cât de repede pot adapta platformele la cerințe noi, cât de deschis pot lucra cu soluții ale clientului și cât de mult sunt dispuși să împartă controlul asupra tehnologiei. În piață apar tehnologii noi și concurenți noi, iar aceasta poate fi una dintre puținele pârghii pe care un operator le are ca să nu rămână blocat în același mod de lucru încă un deceniu.
Dacă SES ajunge să proiecteze și să fabrice intern anumite părți, miza nu este doar un satelit anume, ci felul în care compania își păstrează libertatea de mișcare când furnizorii se schimbă, concurența se întețește și tehnologia se mișcă mai repede decât contractele.
Voi cum vedeți această direcție: e mai sigur pentru SES să își facă singură o parte din sateliți sau să rămână la modelul clasic cu furnizori externi?
