În România nu există încă o interdicție în vigoare de tipul nu ai voie pe rețele sociale sub 16 ani. Ce există, însă, sunt inițiative legislative care merg exact în direcția asta, dar sunt încă în zona de proiect și dezbatere: în 2025 a apărut un proiect de lege în Senat care propune vârsta minimă de 16 ani pentru conturi pe rețelele sociale, iar în spațiul public a circulat și ideea de majorat digital, adică acces sub 16 ani doar cu acordul părinților și cu verificare clară a vârstei. Un astfel de proiect a trecut de Senat, dar s-a blocat în Camera Deputaților, deci nu e încă lege aplicabilă.
 |
| Copii accesând internetul de pe un telefon mobil - Imagine generată digital de HD Satelit |
Mai există și un proiect mai larg, descris în zona juridică drept măsuri mai stricte de protecție a copiilor online, care vorbește despre consimțământ parental verificabil pentru acces la multe servicii online, reguli de proiectare potrivite vârstei și limitarea publicității bazate pe profilare când utilizatorul e minor. Asta nu e identic cu o interdicție totală de social media sub 16 ani, dar ar putea avea efecte similare dacă ar impune autentificare serioasă și acord parental.
În restul lumii, se conturează două tipuri de abordare: unele țări merg pe interdicție explicită sub o anumită vârstă, altele pe obligații dure pentru platforme (verificare de vârstă, reducerea riscurilor, aplicarea propriilor limite de vârstă) fără să scrie neapărat în lege interzis sub X ani.
Australia este exemplul cel mai des invocat pentru interdicție clară: regula pentru sub 16 ani a intrat în vigoare din 10 decembrie 2025, iar răspunderea principală e pusă pe platforme, cu amenzi mari dacă nu opresc conturile minorilor sub prag.
Franța a împins o variantă mai jos ca vârstă: un proiect care ar interzice social media sub 15 ani a trecut de votul deputaților la final de ianuarie 2026 și, din ce s-a scris în presa franceză, modelul de aplicare se leagă puternic de verificarea vârstei pentru toți utilizatorii, nu doar pentru copii.
Danemarca a anunțat o direcție similară, tot cu pragul sub 15 ani, cu discuții despre excepții pentru 13-14 ani doar cu acordul părinților.
Malaysia a anunțat planuri pentru o interdicție sub 16 ani începând din 2026 și a vorbit explicit despre verificare de vârstă, ca parte dintr-un pachet mai larg de reglementare a platformelor.
Norvegia nu a anunțat doar intenții vagi, ci a pornit un proces oficial pentru o lege cu limită la 15 ani și cerințe pentru platforme, prin consultare publică.
În UK, discuția e mai degrabă pe varianta „Australia-style”, dar încă prin consultări și amendamente. Există deja Online Safety Act (care obligă platformele să reducă riscurile pentru copii și să aplice propriile limite), iar în ianuarie 2026 guvernul a lansat o consultare despre măsuri suplimentare, inclusiv un posibil prag la 16 ani. Separat, Camera Lorzilor a votat un amendament care ar are legătură cu un fel de interdicție sub 16 ani prin obligația de „age assurance” foarte eficientă, dar asta nu înseamnă automat că a devenit lege finală.
Spania, din ce s-a relatat chiar azi în presa internațională, vrea un prag sub 16 ani și pune accentul pe verificare de vârstă reală, nu pe declarații pe proprie răspundere, plus măsuri mai dure legate de conținut ilegal și responsabilitatea conducerii companiilor. Rămâne de văzut cât de repede trece prin Parlament și cum va arăta aplicarea practică.
În România circulă de câteva luni știrea despre un așa numit majorat digital, dar nu e vorba de o interdicție simplă de tip nu ai voie pe rețele sociale sub 16 ani, cel puțin nu în forma discutată oficial până acum. Mai corect spus, România are un proiect de lege care pune pragul de 16 ani pentru folosirea serviciilor online în nume propriu, fără acordul părinților, și încearcă să mute o parte din responsabilitate spre platforme și spre mecanisme de verificare a vârstei.
Proiectul a trecut de Senat pe 6 octombrie 2025, cu 123 de voturi pentru și șase abțineri, iar de atunci a ajuns la Camera Deputaților, care e forul decizional. În evidențele oficiale apare ca inițiativă L190/2025 la Senat și PLX356/2025 la Camera Deputaților, iar din descrierea stadiului reiese că este trimis pentru raport la comisiile permanente, adică nu e încă votat final și nu se aplică.
Ce înseamnă concret pragul de 16 ani în acest proiect? Ideea centrală este că la 16 ani apare maturitatea digitală, adică poți avea capacitate deplină în mediul online. Până la 16 ani, minorul ar putea accesa servicii online și și-ar putea crea conturi personale doar pe baza unui acord parental verificabil, nu doar o bifare pe un ecran.
Un detaliu care a fost pierdut prin titluri scurte este că proiectul nu se referă strict la social media. În analiza juridică publicată în zona de business se explică faptul că definiția de servicii online e foarte largă și poate include, pe lângă rețele sociale, streaming, comerț online, jocuri, servicii financiare, aplicații și alte interfețe online. Din acest motiv, o parte din critică spune că efectul practic ar putea fi mai apropiat de internet cu verificare de vârstă pentru aproape orice, nu doar pentru câteva aplicații de socializare.
Și aici apare partea tehnică și birocratică, adică cine face ce. În forma adoptată de Senat, părintele sau reprezentantul legal capătă dreptul să ceară suspendarea sau ștergerea contului minorului și să ceară restricționarea accesului la pagini cu conținut dăunător. Procedura descrisă trece prin ANCOM: cererea se face în scris și se transmite fie fizic, fie electronic cu semnătură electronică certificată. Tot în aceeași relatare apare și o excepție importantă: restricția nu s-ar aplica platformelor online dedicate învățării care sunt autorizate la nivel național de Ministerul Educației sau la nivel european de autorități competente.
Pentru platforme și furnizori de servicii online, obligațiile ar fi mai multe decât un simplu sistem de verificare a vârstei. În rezumatul legal, proiectul vorbește despre consimțământ parental verificabil, setări și interfețe adaptate minorilor, etichetarea conținutului pe categorii de vârstă și interdicția de publicitate bazată pe profilare atunci când utilizatorul e minor. În plus, dacă legea ar rămâne în forma descrisă acolo, ar exista și o fază de tranziție pentru conturile deja existente, cu cerința ca platformele să obțină consimțământul pentru conturile minorilor și să blocheze conturile fără acord, apoi să le șteargă după o perioadă de grație menționată ca 120 de zile.
Și sancțiunile au fost un alt motiv pentru care subiectul a prins la știri. În relatari apare un regim de amenzi exprimat ca procent din cifra de afaceri la nivel național: între 0,1% și 0,2% pentru anumite încălcări (de exemplu furnizarea de servicii minorilor sub 16 ani fără validarea acordului sau lipsa etichetării), iar pentru lipsa filtrelor și mecanismelor electronice de verificare a identității și neblocarea conturilor fără acord apar praguri mai mari, între 0,2% și 0,4%. Separat, o organizație civică din zona tehnologiei atrage atenția că, în logica proiectului, se poate ajunge inclusiv la măsuri de tip suspendare a serviciului după abateri repetate, ceea ce amplifică miza aplicării corecte și proporționale.
De aici și disputa publică din ultimele zile, pe care probabil ai văzut-o în presă, cu relansarea discuției despre limitarea accesului sub 16 ani, cu poziții diferite la nivel guvernamental. În paralel, ministrul de Interne nu susține o interdicție generală și spune că e greu de aplicat cu mijloacele actuale, insistând mai degrabă pe educație și pe intervenții țintite pe tipuri de conținut cu adevărat periculoase. În același pachet de știri apare și presiunea pentru măsuri rapide venită dinspre DSU, ceea ce arată că România încă nu e într-un punct de consens, nici pe formă, nici pe implementare.
Ce urmează, practic, dacă te uiți strict la România? Până când Camera Deputaților votează și proiectul devine lege, nu există o interdicție aplicabilă la nivel național, iar lucrurile rămân un mix între regulile platformelor, control parental, educație digitală și cadrul european general. În fundal, presiunea europeană crește, inclusiv prin rezoluția neobligatorie a Parlamentului European care cere, ca direcție, un prag de 16 ani și o abordare mai dură pentru protecția minorilor online, ceea ce poate influența și legislațiile naționale.
