Serialul animat "Rick și Morty" revine pe HBO Max în România pe 25 mai, odată cu lansarea sezonului 9. Producția Adult Swim a fost recompensată până acum cu două premii Emmy la categoria Outstanding Animated Program, potrivit unui comunicat remis de Warner Bros. Discovery către HD Satelit România.
Michael Ouweleen, președintele Adult Swim, spune că noul sezon ridică din nou ștacheta și descrie rezultatul ca fiind o combinație între multă imaginație, o doză mare de talent investită în fiecare episod și unele dintre cele mai bine construite momente dedicate personajelor din întreaga istorie a serialului.
„Știu că e treaba mea să spun că acest serial reușește să se autodepășească de fiecare dată, dar, în cazul ăsta, chiar e adevărat. E aproape înfricoșător ce face echipa asta de la sezon la sezon, toarnă o cantitate absurdă de talent și geniu în fiecare episod. Din primul cadru o să vedeți o nebunie la cel mai înalt nivel, alături de unele dintre cele mai bine scrise momente pentru personaje din istoria serialului. Din nou, știu că e jobul meu să spun asta, dar chiar e adevărat. Doar nebunie autentică, de primă clasă, făcută de oameni adevărați, cu trăsături umane reale, precum păr pe spate și chisturi. Vă rugăm să vă uitați, altfel înseamnă că ne-am neglijat familiile degeaba", a spus Michael Ouweleen, President of Adult Swim.
Noul sezon este prezentat și ca o colecție de episoade care ies ușor în evidență, realizate integral de oameni, fără improvizații generate de AI.
Din distribuție fac parte Ian Cardoni, Harry Belden, Sarah Chalke, Chris Parnell și Spencer Grammer. Producătorii executivi sunt Dan Harmon și Scott Marder, iar acesta din urmă este menționat și ca realizator al serialului.

