Licența stației Radio Transilvania din Carei a fost prelungită de Consiliul Național al Audiovizualului pe 24 august, chiar în ziua în care expira. Nu s-a opus nimeni. Discuția de dinaintea votului a fost însă mai interesantă decât votul, fiindcă a atins două lucruri despre care rar se vorbește deschis într-o ședință de licențe: cine vine să apere postul în fața consiliului, și ce mai înseamnă „post local” când tot ce se aude vine din alt oraș.
Ce s-a cerut și ce spun cifrele
Cererea a venit de la Radio Transilvania LBM Oradea, pentru stația din Carei. Raportul citit în ședință e limpede: stația retransmite integral programul Radio Transilvania Satu Mare și nu difuzează nici emisiuni, nici publicitate cu specific local.
Programul care se aude la Carei, adică cel de la Satu Mare, are ceva peste o treime producție proprie, puțin peste jumătate producții ale altor producători, și o parte mică retransmisă de la Cluj-Napoca. Emisiunile de informare stau la câteva procente. Societatea are acționariatul nemodificat, nu are obligații la bugetul statului, deține treisprezece licențe audiovizuale, iar programul se poate asculta și pe internet.
Întrebarea despre cine a venit
Înainte de orice discuție despre program, un membru al consiliului s-a oprit asupra unui amănunt care de obicei trece neobservat: la microfon se prezentase directoarea de vânzări a postului.
Observația a fost că e cel puțin ciudat ca în fața consiliului să apară un director de vânzări, când consiliul se aștepta la un director editorial. Răspunsul a fost că directorul editorial e în concediu medical și că înlocuitoarea speră să poată răspunde la toate întrebările.
Amănuntul merită reținut. Un consiliu care judecă structura programelor vorbește, de regulă, cu cel care face programele. Când în fața lui vine cel care vinde publicitate, întrebările despre grilă rămân fără interlocutorul potrivit, chiar dacă nimeni nu spune asta apăsat. În cazul de față consiliul a mers mai departe și a votat, dar a ținut să spună mai întâi ce a observat.
Argumentul postului: douăzeci și șase de ani neîntrerupți
Apărarea licenței s-a sprijinit în primul rând pe vechime. Stația din Carei emite neîntrerupt din 1999, iar reprezentanta a vorbit despre legătura formată în timp între oraș și post.
Pe partea tehnică s-a investit: emițătorul a fost schimbat, iar postul a instalat un program care avertizează prin SMS, în timp util, când apar probleme la emițător. E un amănunt mic, dar spune ceva despre felul în care se administrează azi o stație de radio la sute de kilometri de sediu.
Pe partea de conținut, noutatea adusă în fața consiliului au fost două rubrici săptămânale făcute în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai: joia, una despre de ce merită să mergi la școală, iar vinerea, un clasament al celor mai importante știri economice ale săptămânii. Reprezentanta a spus că reacția ascultătorilor se vede în mesajele primite la redacție.
Unde apare tensiunea
Cele două rubrici sunt ale programului de la Satu Mare, nu ale stației din Carei. La Carei se aud, fiindcă acolo se retransmite integral programul acela. Adică singurele noutăți aduse în fața consiliului pentru licența din Carei sunt lucruri care s-ar fi întâmplat oricum, indiferent dacă frecvența din Carei mai există sau nu.
Nu e o critică adusă postului, care nu ascunde nimic: raportul spune negru pe alb că stația nu are program local. E o observație despre ce a devenit o licență locală de radio în România. Frecvența din Carei aduce programul regional acolo unde nu s-ar recepționa altfel, și atât. Vechimea de douăzeci și șase de ani e reală, dar e vechimea unei retransmisii, nu a unei redacții din oraș.
Ce urmează
Licența e prelungită, deci la Carei nu se schimbă nimic. Programul rămâne cel de la Satu Mare, cu cele două rubrici universitare în grilă, iar postul rămâne de ascultat și pe internet, pentru cine e în afara razei emițătorului.
Ședința s-a ținut luni, 24 august 2026, de la ora 10.00, și e publicată integral pe canalul de YouTube al consiliului. Punctul despre Carei începe în jurul minutului 23.
Articol documentat de redacția HD Satelit din surse publice. Imaginea principală este o ilustrație generată digital.
Am lucrat pentru Radio Transilvania, la Carei și la Satu Mare. Raportul citit în ședință spune adevărul, și tocmai asta e partea tristă. Stația din Carei nu mai are program local. Asta e realitatea impusă de niște oameni care au urmărit doar profitul și nu au înțeles nimic din ce cumpăraseră.
Din toamna lui 1999, stația din Carei producea șase ore de program local pe zi. De la 9 la 11 se emitea în limba română, de la 11 la 13 în limba maghiară. După-amiaza se prelua direct programul din studioul de la Satu Mare, iar de la 16 la 18 se revenea pe emisie locală. Sâmbăta se retransmitea integral ce se producea la Satu Mare, playlist cu tot. Duminică după-amiaza mai era o emisiune locală de două ore, făcută fără bani de un sunetist și directoarea postului. Studioul era în castel, un sediu bestial cum niciun alt radio nu avea atunci în România.
Emisiunile aveau invitați din oraș și discutau probleme din oraș. Asta ținea ascultătorul lângă post, nu frecvența.
Producție locală înseamnă redacție locală. Nu retransmisie. Înseamnă un om care locuiește în oraș, care știe ce s-a întâmplat acolo săptămâna trecută și pe cine să sune. În momentul în care redacția nu mai e, dispare și producția locală, indiferent ce scrie în grilă.
După vânzare, noii acționari au tratat localul ca pe un cost. Pentru Carei, local a ajuns să însemne cel mult o voce din Satu Mare. A fost bine și (măcar) așa. Apoi nici atât. De câțiva ani, ce se aude pe 95.2 la Carei și pe 99 la Satu Mare vine automatizat din Oradea.
Partea care lipsește din discuție e cum se ținea postul pe picioare.
Într-un oraș precum Careiul, contractele de publicitate nu se semnau pentru publicitate. Oamenii se știau între ei și își cunoșteau comercianții, așa că un magazin din centru nu avea ce să câștige dintr-un spot. Firmele plăteau pentru că voiau ca radioul să existe. Banii aceia plăteau salariul unui realizator care locuia acolo, iar realizatorul producea emisiunile pentru care ascultătorul deschidea aparatul. Cercul se închidea.
Automatizarea a rupt cercul. Când conținutul local dispare, dispare și motivul pentru care un patron din Carei semnează un contract. Nu s-au tăiat costuri, s-a tăiat sursa de venit. Asta e ceea ce nu au înțeles noii patroni.
Întâi au plecat oamenii cu experiență, apoi au plecat agenții economici.
De aceea argumentul celor 26 de ani neîntrerupți merită citit cu atenție. Anii sunt reali, emisia nu s-a oprit. Dar aproximativ primii zece au fost anii unei redacții din Carei. Restul e un radio în comă. Emițătorul funcționează, frecvența e ocupată, aparatura trimite SMS când apare o defecțiune – cui îi mai pasă ? Nu mai bate nicio inimă pentru Carei. Aceeași soartă a avut-o și 99FM la Satu Mare.
Automatizarea putea fi folosită invers. Putea elibera timp și bani pentru programe mai bune și putea ține postul o forță în județ, prin stația de la Satu Mare. A fost folosită ca să nu mai producă nimeni nimic.
Ascultătorul din Carei a plecat. Are radiouri din Budapesta infinit mai bune, la un buton distanță și își alege muzica singur, pe ce platformă vrea. Trafic luat de pe Waze și o vreme citită dintr-o aplicație, care spune că e soare când afară plouă, nu îl aduc înapoi.
Nu am nimic cu oamenii care mai țin frecvența pe aer.
Am o întrebare pentru consiliu: ce prelungește un consiliu când prelungește o licență locală fără program local? Și o a doua, legată de prima: dacă retransmisia integrală și continuitatea emisiei sunt suficiente pentru prelungire, ce ar mai trebui să se întâmple ca o licență locală să nu se prelungească?
Și o a doua întrebare, legată de prima: dacă retransmisia integrală și continuitatea emisiei sunt suficiente pentru prelungire, ce ar mai trebui să se întâmple ca o licență locală să nu se prelungească?