miercuri, 5 decembrie 2012

Un nou DTH în România?

Eutelsat a anunţat acum cateva zile la Bucureşti, că în primul trimestru al lui 2013 vrea să lanseze o nouă platformă de televiziune prin satelit, Freesat, care vizează însă un alt model de distribuţie decât cel al celorlalte platforme de pe piaţa din România, potrivit lui Şerban Beleneş, agent al companiei.
Planurile companiei de sateliţi Eutelsat de dezvoltare a unui proiect pilot al unei noi platforme de televiziune prin satelit în România au fost anunţate oficial în 2011.


Marţi, la International Digital Forum 2012, organizat la Bucureşti, Şerban Beleneş, reprezentantul operatorului de sateliţi Eutelsat în România, a declarat că proiectul platformei de satelit Freesat este funcţional.

"Am stat şase luni în teste şi preconizăm că în primul trimestru din 2013 putem începe să distribuim canale pe această platformă", a declarat Şerban Beleneş.

El a precizat că Eutelsat a întâmpinat dificultăţi în momentul în care a început negocierile cu televiziunile, care au impus costuri pentru distribuirea acestora pe noua platformă de satelit. Potrivit lui Beleneş, la retransmisia pe satelit nu funcţionează modelul "must carry" din Legea audiovizualului, prin care operatorii de cablu trebuie să retransmită obligatoriu anumite posturi de televiziune, care la rândul lor trebuie să nu le impună cabliştilor condiţionări tehnice sau financiare.

Astfel, în prezent, Eutelsat este într-o perioadă "de reaşezare" a proiectului său de lansare a unei noi platforme de televiziune prin satelit, însă "planul va fi respectat", a mai spus Şerban Beleneş.

Noua platformă de televiziune prin satelit se va deosebi de cele existente deja pe piaţa din România prin faptul că va percepe de la utilizatori (public) doar o taxă pe o cartelă de decodare a programelor, utilizatorii trebuind să aibă de asemenea şi un set-top-box (un decodor pentru a putea recepţiona televiziunile) şi o antenă de satelit. Însă, publicul nu va trebui să plătească un abonament lunar, pentru o perioadă care s-ar putea întinde pe o perioadă de 3 ani, potrivit planurilor iniţiale ale Eutelsat.

Pe de altă parte, tot Şerban Beleneş este cel care, anul trecut, a solicitat înregistrarea mărcii Freesat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), el confirmând, pe 1 septembrie 2011, pentru MEDIAFAX, existenţa unui proiect pilot al unei noi platforme de televiziune prin satelit.

În mod concret, Şerban Beleneş a solicitat OSIM, în nume personal, înregistrarea mărcii Freesat, la sfârşitul lunii iulie 2011. Solicitarea de înregistrare a mărcii Freesat s-a făcut pentru clasa "Difuzarea programelor de radio şi televiziune; închirierea de echipament pentru recepţia programelor de radio şi televiziune".

La momentul respectiv, Şerban Beleneş a confirmat existenţa unui proiect pilot al unei platforme prin satelit, pe care erau difuzate atunci circa 30 de televiziuni româneşti, printre care canalele TVR (inclusiv cele regionale), televiziunile trustului Intact, dar şi Naţional TV, Realitatea TV etc. Totodată, pe platforma de satelit erau difuzate implicit televiziunile free-to-air (libere la retransmisie), respectiv circa 500 de programe.

Posturile româneşti care erau difuzate atunci în proiectul pilot şi-au dat acordul să fie retransmise pe platforma Freesat doar în faza aceasta a testelor. Există posibilitatea ca, în condiţiile în care platforma va fi lansată, în oferta acesteia să nu se regăsească televiziunile menţionate mai sus.

În derularea acestui proiect, un partener al Eutelsat este şi compania eVision din Ungaria, care asigură servicii de uplink (ridicare a semnalului la satelit, n.r.).

Pe de altă parte, afirmaţiile lui Şerban Beleneş de marţi, de la International Digital Forum 2012, vin în continuarea declaraţiilor lui Patrice Sidot, Head of Sales pentru Europa Centrală şi de Est al companiei Eutelsat, de la International Digital Forum 2011. Atunci, Patrice Sidot a spus că proiectul Eutelsat vizează o platformă de televiziune digitală care nu intră în competiţie cu platformele digitale ce funcţionează deja pe piaţa din România, Digi TV sau Dolce.

"Vom avea o altă abordare, va fi un alt model de distribuţie. Vom lucra în parteneriat cu partenerii noştri - radiodifuzori", a explicat atunci Patrice Sidot.

Întrebat atunci dacă Eutelsat are planuri să se implice în procesul de tranziţie la televiziunea digitală terestră din România, Patrice Sidot a precizat: "Nu pot să spun că avem chiar planuri. În prezent, testăm modele tehnice, avem în curs de derulare un proiect. Credem că avem un model care ne permite să sprijinim atât clienţii - radiodifuzorii, cât şi tranziţia la digital".

Pe de altă parte, potrivit lui Patrice Sidot, "România este o ţară importantă pentru Eutelsat, din motive istorice". "Am fost dintotdeauna aici, de la început, TVR este un client important, tradiţional, de-al nostru. Am fost aici şi când grupul Intact şi-a dezvoltat canalele de televiziune".

Dacă noua platformă de televiziune digitală va fi lansată, Freesat va fi o nouă platformă digitală (Direct to Home - DTH) din România, alături de Digi TV (operată de compania de cablu RCS & RDS), Focus Sat (operată de compania de cablu UPC), Dolce (operată de Romtelecom) etc.

Compania franceză Eutelsat este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de satelit din lume. Compania, înfiinţată în anul 1997, cu o investiţie a mai multor guverne europene, deţine 27 de sateliţi. În prezent, sateliţii Eutelsat transmit 3.800 de televiziuni şi 1.100 de radiouri, pentru peste 200 de milioane de case conectate la cablu. Eutelsat este satelitul tradiţional folosit de Televiziunea Publică din România.

International Digital Forum 2012 se desfăşoară marţi, la Bucureşti, şi reuneşte oficiali, autorităţi de reglementare, televiziuni şi producători de echipamente, retaileri, precum şi reprezentanţi ai consumatorilor.

International Digital Forum, ajuns la a treia ediţie, este organizat de Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale (ACD), în cooperare cu Grayling, companie de consultanţă în comunicare la nivel global. Fondată în anul 2009, Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale este principalul for independent consacrat promovării tehnologiilor digitale în România şi în special a tranziţiei la serviciile de televiziune digitală terestră. Sursa: mediafax.ro


4 comentarii despre subiectul „Un nou DTH în România?”:
Anonim

foarte frumos, competitia ne avantajeaza pe noi receptorii.FELICITARI
CURIOS PE CE SATELIT .SPER SA FIE UNUL BUN LA SEMNAL SI CU OF MAI MICA

Anonim

Da,se poate pe un satelit puternic sa nu fie probleme la receptie si daca sar lua o taxa de 5ron nu sar supara nimeni.Asa ar avea mult de cistigat.O sa fim cu ochii pe voi,concurenta cu firmele prin cablu e foarte mare. MULT SACCESS

Claus

Daca introduceti toate posturile tv, care sunt pe Digi tv si Discovery chanel si celelalte posturi existente la Dolce (Film box, Davinci learnig etc) veti avea multi clienti.

Anonim

Claudiu mos vezi ca nu este bine (chanel)!

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile