CNA s-a aplecat putin si asupra posturilor de radio, care se pare ca vor fi obligate să produca şi să difuzeze, in fiecare zi, un program local. Acest program trebuie difuzat undeva între orele 06.00 - 24.00, sa aibă minim 2 ore pentru localitatile foarte mici si minim 6 ore pentru localitatile mai mari. Prevederea a fost inclusa intr-un proiect de Decizie, adoptat pe 26 martie 2013 de catre Consiliul National al Audiovizualului.
Membrii CNA au discutat noi reglementari in privinta difuzarii de programe locale de radio, dar si privind retransmisia sau preluarea de programe ale altor posturi de radio.
Decizia se refera doar la radioruile emise in eter. Cele care emit în localităţi cu peste 50.000 de locuitori, programul local trebuie sa fie de minim 6 ore, în intervalul orar 06.00 - 24.00.
Daca numarul de locuitori este sub 50.000, postul de radio trebuie sa emita minim ore de program local, în intervalul orar 06.00 - 24.00.
Dar ce intelege CNA prin "program local ? Acesta poate include ştiri, reportaje, informaţii, interviuri, dezbateri privind evenimente din viaţa economică, socială, culturală şi politică a comunităţii din zona de acoperire a serviciului de programe şi din regiunea unde radiodifuzorul îşi desfăşoară activitatea.
Sunt excluse de la aceasta obligatie de a avea program local radiourile de nișă cum ar fi cele cu tematică religioasă, sportivă, culturală, pentru copii, care au statuat astfel în licenţă deținută, dar şi posturile din străinătate licenţiate şi în România.
Partea cea mai putin populară a acestei decizii este ca programele retransmise nu mai pot fi întrerupte cu inserții de publicitate difuzată local.
O alta prevedere, care cu siguranta nu va fi apreciată, este interdictia de a difuza prin retransmisie sau preluare, mai mult de 6 ore zilnic de programe ale unui alt radiodifuzor.
CNA spera sa protejeze astfel interesul cetateanului de a avea informare locala, dar sa protejeze si radiourile mici, mai ales ca in acest moment reţelele naţionale de radio nu sunt obligate sa difuzeze programe locale, în localitatile din provincie fiind transmise de obicei programele de la Bucuresti.
Proiectul de decizie a fost adoptat, chiar dacă nu a fost votat in unanimitate, mai ales ca unii reprezentanti au spus că impunerea unui barem de minim 2 sau 6 ore de program local nu va functiona.
Totusi Proiectul de Decizie va fi supus dezbaterii publice si abia dupa ce CNA va consulta părţile interesate, va adopta decizia, care va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul oficial. Surse partiale: mediafax.ro, CNA.
marți, 26 martie 2013
Lovitură pentru posturile de radio - Emisiunile locale devin obligatorii ?
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Magyar Telekom a anunțat că va opri definitiv furnizarea serviciului său de televiziune prin satelit începând cu 28 ianuarie 2025. Deși acea...
-
BBC Studios a anunțat astăzi printr-un comunicat remis către HD Satelit România că, începând cu 1 noiembrie 2024, trei canale TV BBC sunt di...
-
Lumea telecomunicațiilor din România a fost zguduită de un anunț neașteptat: Vodafone și Digi, rivali de tradiție, și-au unit forțele pentru...
-
Luna noiembrie aduce pe Max o varietate de conținut captivant, oferind o combinație de aventură, dramă, comedie și sport, pe lângă o serie i...
-
Pe măsură ce Black Friday 2024 se apropie, operatorii principali de telecomunicații din România, precum Digi, Orange și Vodafone, își pregăt...
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, la propunerea lui Lorand Turos, prelungirea perioadei de consultări şi repunere de amendamente la proiectul de modificare a deciziei CNA privind acordarea de licenţe, până la data de 4 iunie.
Membrii Consiliului au discutat, marţi, în prezenţa unor reprezentanţi ai Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) şi ai Asociaţiei Radiourilor Locale şi Regionale (ARLR), amendamentele la proiectul de modificare a deciziei CNA privind acordarea de licenţe.
Proiectul prevede modificarea deciziei CNA nr.488/2010 care obligă printre altele toate radiourile să facă şase ore de program local în oraşele mari, o propunere ARCA de eliminare a articolului 18 din proiectul de modificare a deciziei stârnind dezbateri aprinse între membrii Consiliului.
Într-o şedinţă anterioară, reprezentanţii reţelelor naţionale au considerat că modificările propuse de CNA ar avantaja radiourile locale, spunând că ar fi o reglementare "protecţionistă". În replică, reprezentanţii unor radiouri locale au susţinut că modificările propuse de CNA ar echilibra actuala situaţie injustă faţă de radiourile care fac program local, dar sunt concurate neloial cu preţuri de dumping în pieţele locale de publicitate.
În şedinţa de marţi, Cristina Trepcea şi Valentin Jucan au solicitat propunerea de amendamente, în timp ce reprezentanţii Oficiului Juridic al CNA au susţinut că membrii Consiliului nu au dreptul la amendamente.
Monica Gubernat a afirmat că nu este de acord nici cu actualul şi nici cu vechiul text al deciziei.
Fostul preşedinte al CNA Răsvan Popescu a propus ca articolul 18, în noua formă, să fie supus votului, prin respingerea de către membrii Consiliului rămânând în vigoare vechiul text al deciziei.
"De ce nu apare propunerea ARCA de a elimina textul modificării deciziei la articolele 18 şi 19 şi păstrarea vechiului text de lege?", a întrebat Răsvan Popescu.
Laura Georgescu a susţinut poziţia Oficiului Juridic, aceea ca membrii CNA să nu propună amendamente, dar a afirmat că ar trebui ca aceştia să voteze un amendament al ARCA şi al altor asociaţii de a elimina articolul 18 din decizie.
Christian Mititelu a afirmat că o astfel de hotărâre ar fi un abuz, întregul demers al membrilor Consiliului de echilibrare a actualei situaţii din piaţă fiind astfel compromisă.
După o pauză de consultări, Consiliul a decis prelungirea perioadei de consultări şi repunerea amendamentelor la proiectul de modificare a deciziei CNA nr. 488/2010, până la data de 4 iunie.
Proiectul de decizie prevedea modificarea articolului 18, astfel: "(1) În cazul serviciilor de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră, în localităţi cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obţinut licenţe audiovizuale au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic un program local în sensul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a), în intervalul orar 6,00 - 24,00, de minimum şase ore.
În cazul serviciilor de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră, în localităţi cu o populaţie de sub 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obţinut licenţe audiovizuale au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic un program local în sensul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a), în intervalul orar 6,00 - 24,00, de minimum două ore.
Prin excepţie de la aceste prevederi, serviciile tematice de programe, de tip religios, sportiv, cultural, cele dedicate copiilor, consacrate ca atare prin licenţă audiovizuală, precum şi posturile străine licenţiate şi în România nu au obligaţia de a realiza şi difuza program local. Programul retransmis nu poate fi întrerupt pentru a insera publicitate difuzată local".
Sursa: AGERPRRES
Radiourile din ţară au scăpat de obligativitatea de a difuza un anumit număr de ore de program local.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a votat astăzi Decizia nr. 488/2010 cu o serie de amendamente printre care şi unul care a eliminat obligativitatea ca posturile de radio locale să difuzeze zilnic program local de minimum două ore, respectiv de minimum şase ore, în funcţie de mărimea localităţilor în care emit.
De asemenea, proiectul mai prevedea că “programul retransmis nu poate fi întrerupt pentru a insera publicitate difuzată local”. În formula adoptată, CNA nu le mai taie publicitatea locală posturilor de radio.
CNA a primit amendamente la Decizia nr. 488 de la Radio România Actualităţi, Asociaţia Radiourilor Locale şi Regionale şi de la Grecu Gabriel.
Înainte ca amendamentele să fie aprobate de CNA, în şedinţa trecută, proiectul de decizie prevedea că, în cazul serviciilor de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră, în localităţi cu o populaţie de sub 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obţinut licenţe audiovizuale au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic un program local, în intervalul orar 06.00 – 24.00, de minimum 2 ore.
Iar în localităţile cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obţinut licenţe audiovizuale au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic un program local, în intervalul orar 06.00 – 24.00, de minimum 6 ore.
Într-un punct de vedere transmis CNA, ARCA spune:
“Considerăm că prevederile privind durata minimă a programelor locale reprezintă o reglementare abuzivă. Dat fiind că programul local este definit de CNA – prin art 2 alin 1 litera (a) al deciziei – ca fiind exclusiv program specific posturilor de ştiri, altfel spus ca exclusiv program ‘vorbit’, se poate spune că CNA impune radiourilor un format de ştiri, altfel spus, un format nou de radio: ’6 ore fără muzica la radio în România’, format pe care îl doreşte ca obligatoriu pentru sute de radiodifuzori. Totodată, dacă această regulă ar fi adoptată şi dacă majoritatea radiodifuzorilor ar putea opta să difuzeze programele locale în acelaşi interval orar, atunci ar putea să apară situaţia ca în anumite intervale orare, care pot ajunge chiar la 6 ore, publicul să nu poată asculta, în România, muzică la radio. Aceasta în contextul în care formatul modern de radio la nivel european nu mai acordă o pondere importantă programului vorbit, dat fiind dezinteresul publicului pentru un asemenea program: un exemplu notoriu – BBC care a plecat din România”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.