marți, 1 octombrie 2013

Giga TV are din nou licență de emisie

CNA a "returnat" licenta la Giga Tv, care a facut contestatie cu dovada ca nu si-a intrerupt emisia ( a depus inregistrarile martor ale emisiei ). Giga Tv intră in revizie tehnică timp de 3 luni, apoi isi reincepe emisia programelor din grilă.

Întrunit în şedinţa publică din data de 01.10.2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat contestaţia formulată de S.C. SONIC MEDIA S.R.L. împotriva Deciziei nr. 483/17.09.2013, contestaţie înregistrată la CNA sub nr. 9973/23.09.2013.
În urma analizării motivelor invocate în contestaţie şi a audierii în şedinţa publică a reprezentanţilor societăţii contestatoare, membrii Consiliului au apreciat că argumentele expuse de aceştia sunt întemeiate, de natură să atragă revocarea actului contestat.
În consecinţă, supusă la vot, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revocare a Deciziei nr. 483/2013, prin care fusese decisă retragerea licenţei audiovizuale nr. S-TV 280/05.05.2011 având ca titular S.C. SONIC MEDIA S.R.L., a fost soluţionată favorabil.
În temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE:

Articol unic: Se revocă Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 483/17.09.2013 referitoare la retragerea licenţei audiovizuale nr. S-TV 280/05.05.2011, aparţinând radiodifuzorului S.C. SONIC MEDIA S.R.L. pentru serviciul de programe de televiziune GIGA TV din Bucureşti.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să revină asupra deciziei de retragere a licenţei audiovizuale a Giga TV, membrii CNA acordând televiziunii dreptul de a emite din nou, după o perioadă de revizie tehnică de 90 de zile, anunta Mediafax.

CNA a analizat, în şedinţa de joi, o contestaţie a societăţii Sonic Media SRL din Piatra Neamţ privind decizia luată de CNA în 17 septembrie privind retragerea licenţei audiovizuale a televiziunii Giga TV. Atunci, CNA a retras licenţa audiovizuală a Giga TV, din cauză că emisia televiziunii a fost întreruptă mai mult de 96 de ore, fără a fi notificat în acest sens Consiliul.

La şedinţa CNA de joi au participat şi reprezentanţii societăţii Sonic Media SRL, care a deţinut până în 17 septembrie licenţa televiziunii Giga TV.

În urma analizării contestaţiei, CNA a decis să reacorde societăţii Sonic Media SRL licenţa audiovizuală a Giga TV.

Decizia de reacordare a licenţei a fost adoptată cu şase voturi "pentru" (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristian Trepcea, Viorel-Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru "împotrivă" (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea).

"În această sală, pe 5 mai 2011, cu o majoritate aproape absolută, membrii CNA aprobau proiectul de înfiinţare a postului de televiziune Giga TV (...) La prima vedere a fost foarte greu ca acest proiect să fie implementat conform celor trei etape de dezvoltare (...) Data la care noi am promis emisia, undeva la începutul lui ianuarie 2012, părea o dată imposibilă", a declarat George Harabagiu, managerul de proiect al Sonic Media.

El a mai spus că investiţiile făcute de Sonic Media în dezvoltarea televiziunii Giga TV se ridică la 2,5 milioane de euro. "Studiourile din Casa Presei sunt la standarde tehnice absolut foarte bune (...) Din punctul meu de vedere îmi încălcam principiile pentru care am venit în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, unde promiteam o televiziune independentă", a mai spus George Harabagiu.

De asemenea, George Harabagiu a precizat că Giga TV a avut un număr de 150 de angajaţi şi a emis pentru prima dată pe 23 ianuarie 2012, toată producţia televiziunii fiind proprie. CNA nu a acordat nicio sancţiune aceste televiziuni, a mai spus Harabagiu.

Potrivit lui Harabagiu, marii operatori de cablu au hotărât să nu mai transmită programlul Giga TV, prejudiciul companiei fiind substanţial. "Eu am pus un accent foarte mare pe tehnologie şi această tehnologie m-a ajutat astăzi pentru că în raportele dumneavoastră de monitorizare constatăm existenţa unor inadvertenţe în ceea ce priveşte sistemul de recepţionare (...)", a spus Harabagiu.

El a precizat că poate pune la dispoziţia membrilor CNA toată arhiva de emisie a Giga TV pe perioada derulării contractului cu televiziunea Money.ro - 1 iulie 2013 - 20 septembrie 2013. "Din analiza acestor arhive care ne aparţin şi care pot fi verificate, rezultă că emisia Giga TV nu a fost întreruptă mai mult de 96 de ore", a mai spus Harabagiu, referindu-se la faptul că Giga TV a avut un contract de asociere în participaţiune cu Money TV, valabil până la 1 septembrie 2013, prin care emisiunile Money TV erau retransmise pe Giga TV.

CNA a retras şi licenţa audiovizuală a Money.ro TV, în data de 10 septembrie, din cauză că emisia televiziunii a fost întreruptă mai mult de 96 de ore, fără a notifica în acest sens Consiliul.

Totodată, George Harabagiu le-a cerut membrilor CNA să permită continuarea activităţii Giga TV, afirmând că acest proiect nu a fost făcut ca o televiziune de nişă. De asemenea, Harabagiu a declarat că retragerea licenţei în baza articolului 57 din Legea Audiovizualului este interpretabilă.

"Nu sunt în măsură să judec deciziile CNA şi apelul pe care îl fac este să înţeleagă că acest proiect va funcţiona în continuare. (...) Nu avem nicio datorie la bugetul consolidat al statului, suntem cu datoriile plătie la zi, avem mari probleme în urma întreruperii furnizării serviciului nostru de programe. Vă rog să luaţi în calcul imposibilitatea Giga TV de a emite programe, motiv pentru care vă cerem o revizie tehnică de 90 de zile", a mai spus acesta.

Pe de altă parte, membrul CNA Narcisa Iorga a declarat că: "Cred că putem reveni asupra deciziei, având în vedere că este o eroare a Consiliului".

În data de 17 septembrie, CNA a decis să retragă licenţa audiovizuală a Giga TV, din cauză că emisia televiziunii a fost întreruptă mai mult de 96 de ore, fără a notifica în acest sens Consiliul.

Potrivit articolului 57, alineatul 1 din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: b) titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului".

Propunerea de retragere a licenţei audiovizuale a Giga TV a fost făcută de Laura Georgescu, preşedintele CNA. "Pentru" retragerea licenţei audiovizuale a Giga TV au votat atunci Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Bbuda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu, în timp ce Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea au votat "împotriva" retragerii licenţei.

Licenţa Giga TV este deţinută de societatea Sonic Media SRL, al cărei asociat unic este Alexandru Ioan Bania.

Televiziunea generalistă Giga TV a primit licenţă audiovizuală de la CNA pe 5 mai 2011, mai anunta mediafax.ro.


2 comentarii despre subiectul „Giga TV are din nou licență de emisie”:
Anonim

Nu mai scăpam de ale starvuri

Anonim

Eu nustiu de ce se strofoaca atat cei de la giga, ca oricum erau nimeni in peisajul media. Aveau o audienta de 0 pe linie, nu se uitau nici ei la ei

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (468) Focus Sat (234) FREESAT (23) iNES (22) Nextgen (77) Orange (193) Telekom (285) UPC (257) Vodafone (53)