În ultimul timp au apărut în presa online zvonuri despre posibila achiziție de către Orange România a televiziunii GSP TV, dar și a portalului Antena Play ( ultima variantă fiind foarte puțin plauzibilă, întrucât Orange România deține deja un portal Web Tv ).
Economica.net anunțase săptămâna trecuta, citând surse apropiate celor doua companii, că Orange România va achiziționa GSP TV și portalul Antena PLAY de la Antena Group.
Din cauză că in acest moment Orange România nu detine un post de televiziune propriu pe platforma DTH Orange TV, compania ar fi interesată de o posibilă achiziție a GSP TV, întrucît astfel ar putea să liciteze mai justificat în primavara 2014 pentru drepturile de difuzare ale meciurilor din Liga I a Romaniei ( competițiile din 2014 -2015 ).
Întrebat dacă poate confirma aceste zvonuri, precum și planurile de a intra pe segmentul de continut TV propriu, Jean Francois Fallacher, CEO Orange România, a declarat ( citat de către Hotnews ) in cadrul evenimentului ZF Digital, evitând un răspuns direct și neinfirmând explicit informațiile:
"Ne axăm pe dezvoltarea serviciilor de televiziune recent lansate, dar suntem mereu deschisi spre oportunitati. Asta este tot ce pot sa spun."
Notă: Aceasta stire este neconfirmată, așadar vă invităm să o tratați cu reticența necesară.