Euroconsult anticipează că anual vor fi lansați în medie 115 de sateliți la nivel mondial până în anul 2022 , generând venituri de 236 miliarde dolari pentru fabricarea și lansarea acestora.
Potrivit studiului, aceste venituri reprezintă o creștere de 26% față de cele generate de cei 810 de sateliți lansați la nivel mondial în ultimii zece ani ( 2003-2012 ).
Creșterea veniturilor în următorul deceniu va fi determinată de creșterea numărului de sateliți lansați, chiar dacă mai mulți sateliți mici ce sunt în curs de fabricație necesită timp mai redus de producție și costurile de lansare mai mici. Totuși, doar patru din cele 65 de sateliti comerciali aflați în construcție în prezent vor fi propulsați complet electric.
Guvernele din întreaga lume vor contribui financiar pentru două treimi din cei 1150 de sateliți, investițiile autorităților de stat reprezentând trei sferturi din cei 236 de miliarde de dolari cheltuiți pentru producția și lansarea sateliților.
În sectorul spațial comercial, studiul arată că trei sferturi din comenzile recente pentru noi sateliți vor fi pentru înlocuirea sateliților vechi de pe orbita geostaționară, care ajung la finalul duratei de utilizare.
1150 sateliți vor fi lansați în umătorul deceniu
2 comentarii despre subiectul „1150 sateliți vor fi lansați în umătorul deceniu”.
-
Anonim
-
2003-2012 sunt 9 ani !!!!!!!!!
-
04 noiembrie, 2013
-
detrax
-
@Anonim, ai făcut aritmetica la școală cu femeia de serviciu ? Anii sunt perioade, nu valori.
Numără pe degete, dacă altfel nu poți calcula perioadele, și vei vedea sunt 10 ani: 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011, 2012.
Revenind la subiect, e de remarcat că sunt deja ocupate cam toate pozițiile pe orbită, de aceea cred că mai mult vor fi lansați sateliți pentru ai înlocui pe cei vechi. Bineinteles, vor fi adăugați mai mulți și la pozițiile existente, unde nu este acoperit tot spectrul de frecvențe, iar unii vor intra și pe alte benzi de frecvență neutilizate, cum ar fi în cazul telecomunicatiilor banda Ka. -
04 noiembrie, 2013
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Operatorul DIGI renunță la aplicația Digi Online, care nu va mai putea fi descărcată din magazinele de aplicații, și o înlocuiește cu DIGI T...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Disney+ anunță programul lunii septembrie, cu producții originale și premiere de film din universurile Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, Nat...
-
Sezonul 2 al serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a debutat pe Antena 1 cu un start solid de audiență, potrivit unui comunicat remis de ...
-
Formula 1 revine după pauza de vară cu Marele Premiu al Țărilor de Jos, duminică, de la ora 15:45, în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY, p...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Luna septembrie vine cu transmisii consistente pe Eurosport și pe HBO Max, potrivit unui comunicat remis de Eurosport către HD Satelit Român...
-
Bucharest International Film Festival (BIFF) marchează ediția 2025 printr-o secțiune dedicată filmului istoric, gândită să onoreze 150 de a...