joi, 30 ianuarie 2014

Noul Cod Penal 2014 și tehnica

La 1 februarie 2014 intra in vigoare noul Cod Penal. Dar ce are de-a face acesta cu tehnica ? Pai are...

Daca nu vreti sa va treziți cu baietii din imaginea de mai jos la ușă, citiți modificările și actualizarile spectaculoase ale noului Cod Penal 2014 și respectați-l.


ART. 208
 (2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.


ART. 229
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.


ART. 230
Furtul în scop de folosinţă
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) (nr: închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime ) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.


ART. 302
(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.


ART. 314
Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori
(1) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) şi art. 312 se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei de falsificare, predă instrumentele sau materialele deţinute autorităţilor judiciare ori încunoştinţează aceste autorităţi despre existenţa lor.

ART. 324
Falsificarea unei înregistrări tehnice
(1) Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe juridice.
(3) Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înţelege atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.

ART. 325
 Falsul informatic
 Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea  producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.


ART. 360
 Accesul ilegal la un sistem informatic
 (1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
 (2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
 (3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Aer.361
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice 
 (1) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică si care este destinata unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectueaza in cadrul unui sistem informatic se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conţine date informatice care nu sunt publice.

ART. 362
 Alterarea integrităţii datelor informatice 
 Fapta de a modifica, şterge sau deteriora date informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

ART. 363
 Perturbarea funcţionării sistemelor informatice 
 Fapta de a perturba grav, fără drept, funcţionarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului la date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

ART. 364
 Transferul neautorizat de date informatice 
 Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice se pedepseşte cu închisoarea de la  unu la 5 ani.

ART. 365  Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice 
 (1) Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziţie sub orice formă:
 a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360-364;
 b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic, în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
 (2) Deţinerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

ART. 369 
 Incitarea la ură sau discriminare 
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 

ART. 374
(1) Producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale adult cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fără drept, de materiale adult cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

ART. 388
 Frauda la votul electronic
 Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

ART. 404
 Comunicarea de informaţii false 
 Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.


6 comentarii despre subiectul „Noul Cod Penal 2014 și tehnica”:
Anonim

Asadar aviz amatorilor!

Anonim

prea multe interdictii strica si incalca liberul acces la informatii n-avem nevoie de dispozitii ale autoritatilor care sa ne spuna la ce sa ne uitam si la ce nu de ce si cu ce drept este pedepsit cineva care se uita la ceva

Anonim

Sunt destul de multe lucruri inca neclare in Romania cu privire la noul cod penal si am senzatia ca acest nou cod este un fel de ACTA bagata pe gat cu forta! Ce le intereseaza pe autoritati ce vizitezi? Asta ce insemna ca vor sa aresteze pe capete? Sunt acele reclame pagini auomate care se deschid de acelea ce mai spun autoritatile, prima data sa se ia masuri cu ce care ofera si dupa vedem ce ilegalitati a facut si beneficiarul. Poate imi spune si mie cineva ce site-uri sa acesez ca nu fac puscarie ca cu astia nu e de glumit! Sper ca in urmatoarea perioada sa se clarifice anumite aspecte cu privire noul cod penal!

Anonim

E cam aiurea ce cer ăștia... Cea mai mare prostie scrisă în cod mi se pare aceasta!
„ Incitarea la ură sau discriminare
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. “ de ce să n-am voie să fac asta? De ce să nu pot arăta lumii cât de incompetent e un politician, un primar din localitate, să înjur un cetatean de alta etnide ce face mult rău undeva sau să mă iau de nationalitati minoritare când își cam dau în pinteni în țara noastră (România)? Parcă era democrație și libertate... Puterea aparține poporului, dar eu văd că aparține dictatorului.

ghita ciobanul

Deci e incriminat sub o forma sau alta si cardsharingul?

Anonim

Dupa nou Cod Penal, indirect e incriminat, dar nu explicit.

Art.361
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice
(1) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică si care este destinata unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectueaza in cadrul unui sistem informatic se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conţine date informatice care nu sunt publice.

Citeste si comentariile de la articolul asta:

http://hdsatelit.blogspot.ro/2014/01/actiuni-comune-germano-daneze-impotriva.html

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (459) Focus Sat (229) FREESAT (23) iNES (21) Nextgen (76) Orange (184) Telekom (281) UPC (251) Vodafone (49)