luni, 13 ianuarie 2014

Televiziunea Jurnal Tv din Republica Moldova a fost scoasă din grilele mai multor operatori

Televiziunea Jurnal Tv a fost scoasă din grilele mai multor operatori de cablu din Republica Moldova, fără vreo avertizare sau notificare prealabilă.

De asemenea, Sun Comunications, unul dintre cei mai mari operatori de cablu din Republica Moldova, a mutat Jurnal Tv din pachetul de bază în alte pachete superioare, care sunt mai scumpe.

Operatorii de cablu care au exclus Jurnal TV din grila posturilor transmise sau au schimbat modul de difuzare sunt: SunComunications, Laritex, Megapolis TV, TSV Com, Domino TV, Art TV, Larom TV, Alfa TV, DIC TV şi Satelit TV. Jurnal Tv a arătat că operatorii nu au oferit nicio explicatie.

Jurnal Tv a anuntat: "Vor să reducă Jurnal TV la tăcere, deranjaţi de faptul că postul nostru de televiziune a spus întotdeauna lucrurilor pe nume şi a scos la iveală scheme frauduloase pe care şi le doreau ascunse", motivând că una dintre cauze este prezentarea publică a diverselor fapte de corupție.

Jurnal Tv a precizat că "a relatat şi despre multiplele dosare de fraudare a proprietăţii de stat prin intermediul instanţelor de judecată" si că este ținta atacurilor unor politicieni, cărora le-ar fi dezvăluit afacerile.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a negat existența unui atac la adresa postului Jurnal TV și susține că postul amintit distorsionează realitatea și induce publicul în eroare. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, de președintele instituției, Marian Pocaznoi. Consiliul Coordonator al Audiovizualului susține că postul de televiziune Jurnal TV nu este obligatoriu spre retransmisie şi că nu ar există o listă a posturilor retransmise obligatoriu pe teritoriul Republicii Moldova.

Jurnal Tv a precizat că prevederile Codului Audiovizualului și deciziile în vigoare ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului stabilesc clar obligativitatea operatorilor de servicii să includă posturile autohtone în ofertele lor de programe, inclusiv Jurnal TV.

Televiziunea poate fi vizonată gratuit si pe satelitul Thor 0,8 grade Vest, frecventa 12149, polarizare verticala, SR 28000, FEC 7/8, QPSK, FTA.

UPDATE 28 noiembrie 2014: Jurnal Tv poate fi receptionat acum doar prin satelitul Astra 4A de la 4,8 grade Est. Detalii gasiti AICI.


12 comentarii despre subiectul „Televiziunea Jurnal Tv din Republica Moldova a fost scoasă din grilele mai multor operatori”:
Unknown

De s-ar intampla si la noi la fel cu B1, A3, RTV si Realitatea ....ce bine ar fi!

Anonim

Poate intra pe cablu in Romania....

detrax

@Alin Ionescu, nu ți le scoti tu singur din lista ta de programe si îi lasi pe altii sa se uite la ele ? Probabil habar nu ai ce post tare e Jurnal TV, mai tare decat HBO si Digi Film împreuna.

Anonim

Lasa-l ca el crede ca e post preponderent de stiri sau de politica. Comentaci care habar nu au ce vorbesc. E post de filme noi si foarte noi, unele rulând aproape simultan cu difuzarea lor in Romania sau la maxim cateva luni !

ROmanul

Alin Ionescule ai telecomanda. Banui ca nu te forteaza nimeni sa te uiti la acele canale. Ori n-ai curaj sa-i zici la nevastă sa nu se mai uite sau cum e treaba? Cine-i stapanul telecomenzii in casa? Ori aveti un singur tv? O reactie similara am constatat-o la unele sotii ai caror soti se uitau la toate meciurile de fotbal posibile si erau disperate. Sa inteleg ca la tine in casa cineva cu putere asupra telecomenzii se uita la canalele de stiri... iar tu trebuie sa te supui...

Unknown

NU trebuie sa imi dati lectii! Stiam ce post este jurnal tv, dar cum romanul imediat se ataca .... si el le stie pe toate....
Eu ma refeream la faptul ca m-as bucura sa se intample si la noi la fel, pentru ca sunt posturi de 2 bani care manipuleaza prostimea din Romania!
@romanul. Eu zic sa te abtii.

Anonim

Exact , nici tu nu trebuie sa ne dai lectii care posturi ar trebui scoase. Arata-mi un post care nu manipuleaza si ai scuzele mele. Daca nu, le doresc pe ale tale. Intelege foarte bine ca toata media din Romania e aservita politic, altfel dispare sau e inchisa. Nu trebuie sa denigrezi pe unele televiziuni, denigreaza-le pe toate sau pe niciuna, altfel demonstrezi ca ai interese.

Anonim

@Anonim: Taraf TV nu manipuleaza :))))))) asta ca o gluma, evident :)

Anonim

Se poate receptiona si pe satelitul Astra 4A, frecventa 12649 Sr 3333 pol V

ROmanul

Taraf TV nu manipuleaza? Daca credem in teoria conspiratiei are rolul de a imbeciliza. Se spune ca exista o conspiratie prin care cultura adevarata trebuie scoasa iar mizeriile emisiunile de tip can-can trebuiesc promovate intrucat Ţara de vrea prost.

Pana si desenele animate au fost acuzate ca manipuleaza pe copii sau contin plasare de produse ori obiceiuri danunatoare (Popeye Marinarul fumeaza din pipa, obiecei daunator). Pana si mira tv ar putea fi acuzata ca manipuleaza ori chiar un post tv fara semnal poate manipula (sa ne aducem aminte de mira din 21 Decembrie 1989 la discursul lui Ceausescu cand oamenii incepusera sa tipe la discursul lui nea Nicu ori de oprirea transmisiunii tv in perioada 13-15 iunie cand au venit minerii la Bucuresti). Asa ca manipularea este la ordinea zilei.... nu mai zic de cele de muzica usoara cum ca apar simboluri oculte, etc. Dar cum zicea cineva: Sa lasam politica...

Anonim

ESTE UN POST BUN CARE DIFUZEAZA FILME SI SERIALE NOI CARE SINT SI TITRATE IN LIMBA ROMANA SI MAI SINT SI IN FORMAT HD.uNII DOAR VORBESC DAR HABAR NU AU.

Anonim

Acum Jurnal Tv este transmis prin satelitul Astra 4A de la 4,8 grade Est pe frecventa 12735, polarizare orizontala, SR 3333, DVB-S QPSK, necodat.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile