Robert Turcescu a publicat pe pagina de Facebook o postare în care precizează ca deține informații despre preluarea in viitorul apropiat a distributiei de televiziune prin cablu, internet si telefonie a RCS-RDS România de către Vodafone.
"O informatie pe care o public aici in EXCLUSIVITATE si care va provoca schimbari majore pe piata de telecomunicatii din Romania, dar si din regiune: Vodafone e la un pas sa achizitioneze de la RCS-RDS distributia de cablu, plus operatiunile de telefonie si date! Intre cele doua companii a fost semnat un precontract, iar tranzactia finala se invirte in jurul sumei de 1-1,5 miliarde de euro. Vodafone devine astfel cel mai mare jucator pe piata telecom din regiune, dand o lovitura puternica principalului competitor, Orange", anunță Robert Turcescu.
Postarea lui Robert Turcescu o gasiti AICI.
Anterior, RCS-RDS a încheiat un parteneriat cu Vodafone, avand ca scop utilizarea retelei de telefonie mobila a Vodafone de catre RCS-RDS, pentru o perioadă de 2 ani ( din iulie 2014, inclusiv si trafic mobil de date ). Compania mamă Vodafone a mai efectuat achizitii similare pe piața internatională, cum ar fi de exemplu cumpărarea Kabel Deutschland, cel mai mare operator de televiziune prin cablu din Germania. De asemenea, Vodafone a vândut in toamna anului trecut participatia sa de 45% din Verizon Wireless SUA partenerului său Verizon Communications. Astfel, Verizon a platit un total de 130 miliarde dolari americani.
Asteptam pozitia RCS-RDS si/ sau Vodafone cu privire la postarea pe Facebook a lui Robert Turcescu. Asadar, să tratăm deocamdată informatia ca pe un zvon, pentru că pare foarte puțin plauzibilă.
Update 8 mai 2014: RCS-RDS a prezentat public un comunicat, in care infirmă informațiile postate de către Robert Turcescu pe pagina sa de Facebook. Compania a precizat urmatoarele:
"Informaţiile postate de jurnalistul Robert Turcescu pe contul său de Facebook privind o presupusă vânzare a operaţiunilor de distribuţie prin cablu, telefonie şi internet ale companiei RCS & RDS sunt complet false, neavând nici o bază reală.
Este regretabil faptul că un jurnalist cu experienţa lui Robert Turcescu răspândeşte cu atâta uşurinţă şi lipsă de responsabilitate zvonuri care ne pot crea importante daune materiale şi de imagine, fără a verifica aceste aşa-zise informaţii şi fără ca măcar să ceară şi un punct de vedere din partea companiei RCS & RDS."
Update 9 mai 2014: Ulterior comunicatului, Robert Turcescu a postat o reactie pe pagina sa de Facebook: "Constat ca RCD-RDS sustine ca "nu exista nicio baza reala" privind tranzactia cu Vodafone pe care am anuntat-o ieri. Citeva detalii. Exprimarea mea a fost "Vodafone e la un pas sa achizitioneze de la RCS-RDS distributia de cablu, plus operatiunile de telefonie si date". N-am vorbit de finalizarea tranzactiei, ci de un precontract. Reprezentantii Vodafone n-au negat informatia, iar RCD-RDS a asteptat vreme de aproape 24 de ore (!) pentru a reactiona printr-un comunicat in care neaga "orice baza reala" a acestor informatii. Deocamdata e cuvintul surselor mele impotriva cuvintelor din comunicatul RCS-RDS. Eu sustin in continuare ca am surse bune. Consiliul Concurentei ce zice?", a precizat Robert Turcescu.