Concepte precum cel care ne arată că la început a fost energia, care prin explozia primordială a dat naștere materiei din Univers ( sau in versiunea religioasă Dumnezeu a fost sau este lumina și a creat tot ce ne inconjoară ), dar si dispozitive din filme SF, care vor putea crea materie din lumină ( cum ar fi replicatorul din serialul Star Trek ) ori visul alchimiștilor de a crea aur, par sa se adeverească si pot prinde primul contur practic în maxim 12 luni, dacă va fi realizat acceleratorul care deja a fost conceput la nivel teoretic.
Astfel ar fi depășită o altă bariera din lumea stiintei, aceea de a transforma energiea în materie, confirmând, in ambele sensuri, ipotezele unui renumit savant, care explica omenirii acum ceva timp că "nimic nu se pierde, totul se transformă".
Teoria a fost initial dezbătuta în anul 1934, când Gregory Breit și John Wheeler a lansat ideea unui "zdrobitor de fotoni (particule de lumină)", prin care doi fotoni pot crea împreună un electron și pozitron (materie).
Acum, fizicienii de la Imperial College din Londra si-au dat seama cum pot dovedi practic dacă teoria este corectă, folosind o accelerator foto-fotonic, in modul următor:
Doi fotoni diferiti sunt creati folosind metode diferite.
Primul va fi creat folosind un laser de mare intensitate, care va accelera electronii până la viteza luminii. Acestia vor fi apoi proiectati pe o placă de aur, care va amplifica fasciculul de fotoni de un miliard de ori, oferind o imensa energie față de cea oferită de vitezei luminii.
A doua sursă de fotoni este creată de un laser de înaltă energie, emis printr-un recipient de aur numit hohlraum (cavitate, în germană), care creează echivalentul unei radiații termice precum cea provenita de la lumina stelelor.
Apoi, cele două particule se vor ciocni pentru a crea aproximativ 100.000 de perechi electron-pozitron.
Profesorul Steven Rosesays, de la Departamentul de Fizică, a explicat: "A fost extrem de surprinzător pentru noi să descoperim că vom putea crea materia direct din lumină, folosind chiar tehnologia de care dispunem astăzi. Sunt idei teoretice, dar vom ajuta pe practicieni sa le realizeze in curând. "
Primul experiment de transformare a luminii in materie este planificat in termen de 12 luni, ceea ce înseamnă că un replicator ar putea deveni o realitate mai devreme decât omenirea a sperat.
luni, 19 mai 2014
HD Satelit România
Publicat: mai 19, 2014
Actualizat: 2021-02-09T15:35:03Z
- Acasă
- Tehnologie
- Vom transforma lumina în materie ?
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
In contul de Digicare ( Digi Tv satelit si Digi Tv cablu - RCS RDS) a fost introdusa optiunea de a reiniţializa smartcardul ( smarcardurile ...
-
ZU TV, postul de televiziune aflat în portofoliul Antena TV Group, ajunge miercuri, 27 mai 2026, pe masa Consiliului Național al Audiovizual...
-
Asia TV poate fi deschis din butonul de mai jos. Transmisie live gratuită ► Orange TV Go
-
Transmisie live gratuită Momentan nu este confirmată o transmisie gratuită fără cont pentru Nostalgia TV. Platforme cu abonament ► ...
-
Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România, anunță compania printr-...
-
MagentaTV și DMC Production Germany pregătesc acoperirea Cupei Mondiale FIFA 2026 cu o structură de producție împărțită între München și New...
-
eMAG pregătește una dintre cele mai importante schimbări din zona plăților online din ultimii ani, după ce a anunțat că procesarea carduril...
-
Transmisia video Radio ZU este disponibilă pe pagina live a postului. Transmisie live gratuită ► Radio ZU TV Platforme cu abonament...
-
TV5 Monde poate fi urmărit gratuit prin pagina Direct a platformei oficiale TV5MONDEplus. Canalul apare și în unele platforme TV online, ...
-
DIGI România a lansat campania Plătești și câștigi!, prin care abonații care își achită online facturile pot intra automat într-o tragere la...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Vom transforma lumina în materie ?”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.