duminică, 19 octombrie 2014

Englezii doresc să condamne la 2 ani închisoare pe trollii de pe internet

Trollii de pe internet vor fi condamnati cu până la 2 ani de închisoare, a anuntat Chris Grayling, Secretarul de Justiție din Marea Britanie. El a declarat pentru publicatia englezească Daily Mail că se va mări de patru ori durata actuală maximă de 6 luni inchisoare pentru astfel de fapte.

În argoul Internetului, un troll este o persoană care seamănă discordie prin postarea de mesaje inflamatorii si fără legatura cu subiectul de discutii ( off-topic ) într-o comunitate online (cum ar fi un website, forum, chat sau blog), cu intenția deliberată de a provoca interlocutorilor un răspuns emoțional. Pentru a intelege mai bine fenomenul si a face diferenta intre trolling si flame, trebuie mentionat ca trolli au ca scop atacul psihic asupra unui interlocutor de discutii online. Comentariile de acest tip nu dezbat subiectului articolului sau topicului, ci atacă interlocutorul. În ultimii ani, trolling-ul a fost echivalat cu hărțuirea online. Pentru a incheia aceasta paranteză explicativă, mai multe detalii despre trolli si flameri puteti gasi in articolul publicat anterior AICI.

Revenind la planul de modificare a legii, trebuie mentionat că măsurile au fost anunțate după ce prezentatoarea de televiziune Chloe Madeley a primit amenintari online, pe care Grayling le-a descris ca fiind "brutale și degradante".

Caracterizându-le ca "venin social media", secretarul a aratat că mai ales postările trollilor care contin amenințări nu ar trebui să intre sub umbrela libertatii de exprimare: "Acesti trolli de internet sunt niste lași care otrăvesc națiunea noastră. Nimeni nu ar trebui să permită ca un astfel de venin sa ajungă in social media. La fel ca in cazul teribil a lui Chloe Madeley, si alti oamenii sunt abuzati psihic online, în modul cel mai brutal și degradant. Va fi o lege pentru combaterea cruzimii și care marchează hotărârea noastră de a lua poziție față de aceste persoane care amenință sau aduc jigniri online. Trebuie să transmitem un mesaj clar: dacă esti troll, risti să stai in spatele gratiilor timp de 2 ani. Astfel de comentarii trebuie să fie considerate terorism online, nu doar ilegale, si nu doar amenintarile fizice, ci si mesajele abuzive verbal sau jignitoare".

Schimbarea legii se va efectua printr-un amendament, daca legea va trece prin Parlament. Noile măsuri legislative vor oferi de asemenea Poliției mai mult timp pentru a colecta probe suficiente pentru urmărirea penală.


18 comentarii despre subiectul „Englezii doresc să condamne la 2 ani închisoare pe trollii de pe internet”:
Anonim

absolut normal si in romania astept cu mare placere o astfel de lege

Anonim

hai pe bune ?? e treaba mea daca sunt smecher si tu nu esti si te strezes pe tine
e incalcare foarte grava a dreptului meu de ma exprima liber castigat la revolutie ! nu va fii niciodata asa lege in romania !! asta e lege sa apere fraieriii pe net !!!! nu te pricepi sa comentezi si sa ma ataci si tu pe mine atunci e treaba ta nu am mea nu mai comenta ofticate in continuare !
ce farmec mai ar avea atunci netul??

Anonim

prost nu e ala care incita, prost e ala care-i raspunde iar cum prostii se inmultesc repede de aici si scandalu :))

cris

Nu se refera legea aia la flame, nu ati citit cu atentie, ci la troli, adica la aia care comenteaza negativ despre interlocuitor, pentru a-l "oftica", dupa cum zice cineva mai sus, sau pentru a-l enerva, speria, crea o teama, denigra etc, deci un fel de atac on-line la persoana cu care discuti, prin comentariile postate pe net. Normal ca nu e normal un astfel de comportament, chestia e ca eu nu stiam ca in Anglia exista deja lege pentru asa ceva, la care acum engelzii vor sa mareasca pedeapsa maxima la 2 ani.

Anonim

E valabil si pentru emisiunile tv? Ca la antena3 doar trolii fac emisiuni si comenteaza negativ despre oameni pentru a-i oftica pentru a-i enerva, denigra.

Anonim

Si inca ceva: E valabil dreptul la autoaparare? Daca unul isi bate joc de cei care sunt religiosi am voie sa-i raspund pe masura de exemplu? Sau doar unii au voie sa atace? Si nu ii raspund personal tot asa ii raspund ceva de genul: Pai ateii sunt orbi sufleteste de exemplu... sunt erori genetice... e un atac la persoana? Ca daca si el zice: Religiosii sunt cu IQ mic, si sunt in evul mediu, etc.
Exista dreptul la auto-aparare?

Problema e mai complexa: Presupune identificarea celor care au comentat. Asta va obliga pe toti cu wi-fi gratis sa te legitimeze ca nu cumva cineva folosind conexiunea gratuita la net sa se inregistree si sa comenteze ca un anonim si sa nu ai pe cine trage la raspundere.
Si inca o problema: Cum tragi la raspundere un utilizator din alta tara unde nu e valabila legea aia?
Inchidem net-ul pentru straini sau cum?

cris

1. Legea e doar pentru Marea Britanie.
2. Identificarea trolului in Marea Britanie se face prin ordin judecatoresc emis catre administrator sau hosting, in functie de posibilitatile tehnice existente pentru identificarea IP-ului trolului care a postat.
3. Ai dreptul replica, dar nu prin continuarea trolingului, nu jignind sau amenintand interlocutorul, adica nu perpetuand trolingul, ci raspunzand frumos si argumentat.
4. Faceti confuzie intre troling si flame.Troling inseamna cand te ataca cineva personal, nu in idei, ci prin jigniri, amenintari, caracterizari ale interlocutorului. Voi vorbiti despre flame in explicatiile voastre de la comentarii.Termenii trebuie diferentiati, chiar daca pe alocuri se intersecteaza in unele caracteristici.

De exemplu, un comentariu de genul "legea asta e o porcarie. Nu vreau sa argumentez de ce e o porcarie" este un comentariu flame.
De exemplu, un comentariu de genul "esti prost, pacat ca nu esti fata in fara cu mine sa vezi ce ti-as face" e trolling.

Anonim

Excelent ! Sa-l gaseasca pe ala ce cumpara un telefon din targ,cumpara o cartela sim pre pay cu acces la internet ,foloseste telefonul hot spot,are un laptop cumparat din targ ,furat din Norvegia si practica aceste chestii cu denumiri din limba engleza !
Sau foloseste hot spot-urile cu plata de pe cartele pre pay de prin orase...
Noi nu avem o lege a audiovizualului solida,si vorbim de chestii din "prime world"
Sa ramanem in continuare in lumea noastra,lumea a treia !

cris

Ideea este ca putem sa ne autocorectam comportamentul online si sa dovedim respect in comunicare, chiar daca nu avem astfel de legi. Eu am observat ca 90% din romani sunt negativisti in comentariile pe care le posteaza pe net. Din acestia, jumatate fac flame, ia vreo 10% fac trolling. Cred ca si procentul de troli si de flameri caracterizeaza o natiune in mediul online.

Anonim

Ca fapt divers... am inteles ca exista deja o pedeapsa cu inchisoarea de pana la 6 luni. A fost cineva condamnat sau marim pedepsele asa sa ne aflam in treaba? Se aplica macar legea care exista deja?

Si asta e tot o forma de cenzura. Opinia mea ca unul e un bou e opinie personala si subiectiva pe care am voie ori nu s-o exprim public? E o forma de cenzura. Libertatea de expresie a ajuns o vorba-n vant. N-ai voie sa spui ca x sau y dupa opinia ta personala e un bou sau o vaca, etc. N-ai voie multe. Ma intreb daca se extinde si la politicieni. N-ai voie sa-i critici si sa-i ataci cu jigniri chiar daca ele sunt adevarate. Daca zici ca politicianul X e un mitoman si un mincinos care una zice in campanie si alta face dupa ce castiga alegerile iar esti troll?

Care se simte lezat la propria imagine poate da in judecata in Romania si acum pe cine il ataca. Nu este nevoie de legi speciale. Si daca un forum este accesibil doar celor care se inregistreaza nu mai e loc public. Daca postarile nu sunt vizibile decat membrilor este un loc privat nu public. Si asa mai departe poate continua discutia ca sunt o gramada de aspecte. Orice forma de a pedepsi exprimarea unor opinii este o ingradire a libertatii de expresie. Si la un moment dat poate fi folosita impotriva unor persoane indezirabile unui regim. Europa Libera era pe post de troll. Ataca si ataca de multe ori cu ura viscerala fara argumente. Se lua si de neamuri, de nevasta lui Ceausescu, se lua de copiii lui, etc. Unii la revolutie au luptat pentru libertatea de ne putea exprima liberi chiar sa putem injura pe conducatori si pe oricine dorim! Daca pedepsesti exprimarea unei opinii nu o schimbi. Din contra risti ca omul sa si-si canalizeze furia si ura in moduri mai violente. Daca ii interzici cuiva sa injure pe un forum poate gasi metode sa-l caute fizic si sa-l bata bine pe ala cu care nu se intelege.

Iar anonimatul permite luarea pulsului societatii. Sa ne aducem aminte chiar acum recent de cei din Hong Kong care-si puneau masti pe fata pentru a nu fi identificati. Ca multi zic: Sa fiu monitorizat ca eu n-am nimic de ascuns. Ok. Daca n-ai facut nimic in viata da, n-ai nimic de ascuns. De exemplu o idee de afacere care merge brici, si care cand te duci sa platesti impozitul aia de acolo iti trimit un control sa-ti fure de fapt ideea sa se apuce ei sau neamurile lor... sau daca te exprimi prea vocal impotriva unui politician si unui proiect gen RMGC sa te ia serviciile ori sa primesti imediat amenda acasa pentru tot felulul de lucruri de care nici prin cap nu stiai ca exista asa legi... etc.

Mai usor cu monitorizarea oamenilor si cu limitarea liberei exprimari de orice fel. Trolii sunt la un moment dat blocati de moderatori ori sunt exclusi automat de comunitatea respectiva. Nu trebuiesc legi pentru bun simt. Se autoexclud prin comportament. Altfel riscam ca aceste legi sa fie folosite impotriva noastra cand nici nu ne gandim.

Jos cenzura! Libertate!

cris

1. In primul rand, bineinteles ca au existat condamnari pentru trolling, si destul de multe.

Cauta pe Google folosind impreuna termenii troll arrested. Cateva exemple:

http://www.dailymail.co.uk/news/article-2383808/The-women-hating-Twitter-trolls-unmasked-From-respected-military-man-public-schoolboy-men-anonymously-spew-vile-abuse-online.html

http://news.sky.com/story/1200521/twitter-trolls-jailed-for-sending-abusive-tweets


2. In al doilea rand, atentie, ideiile expuse se apropie de flame. Invocarea unor expresii precum "jos cenzura si liberate de exprimare" sunt de obicei argumentele flamerilor. Libertatea de exprimarea nu include si jignirea sau amenintarea interlocutorului ! Nu putem sa jignim si sa amenintam online, invocand libertatea de exprimare.

Chiar Constitutia Romaniei iti ofera libertate de exprimare, dar cu anumite conditii:

"(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine."

Deci, sa facem diferenta ! Libertatea de exprimare nu e totala, trebuie sa respecte anumite conditii si se pare ca desi nu este folosit explicit termenul de troll, Constitutia Romaniei il defineste exact pe acesta.

Anonim

Daaa ? Ce tare !Englezii au si cea mai solida moneda din lume,au una dintre cele mai stabile economii,o mentalitate si o civilizatie ,clasate intre primele din lume.
La noi in "tiganie" nu se va aplica asa ceva niciodata ! "Parol"

Anonim

De acord cu jignirea dar constatarea unor lucruri avem voie sa le facem? Daca un politician promite ceva in campanie si dupa ce castiga alegerile se intoarce cu 180 grade pot sa-l acuz de minciuna? A constata ca un politician e mincinos e jignire? A afirma o realitate este jignire? A spune ca x e hot dupa ce a fost dovedint in instanta ca a furat bani publici si face puscarie e jignire sau o constatare? Aveti grija cu interpretarea ca diavolul se ascunde in detalii. Mai bine libertatea de a jigni decat sa ajungem sa n-avem voie sa spunem ca parlamentul a ajuns o structura plina de penali ca ne amendeaza CNA cum a facut-o cand a amendat Romania Actualitati ca a zis Dan Puric asta intr-o emisiune. Pai pe principiul asta si Ceausescu se simtea jignit cand era acuzat ca infometeaza tara ca e criminal ca e odios ca baga oameni nevinovati la puscarie, etc.
Cat despre viata particulara a persoanelor ... inseamna ca toti pararazi incalca constitutia si toate tabloidele. Atat timp cat nu este pedepsita penal exemplar cu pedeapsa cea mai mare incalcarea constitutiei, aceasta ramane doar o brosura a bunelor intentii.

cris

Sa mai dau cateva exemple.

Daca ma injuri, ma cataloghezi sau caracterizezi negativ sau ma ameninti pe mine, care sunt interlocutorul tau, si nu pe altii care nu participa la discutie, pe care i-ai dat tu exemplu, atunci esti trol.

Nu iti injuri, nu iti cataloghezi sau caracterizezi negativ, nu iti ameninti INTERLOCUTORUL DIRECT din discutiile de pe net, atunci nu esti troll.

Anonim

Pai nici Ceausescu nu suporta sa fie catalogat ori caracterizat negativ nici in mod DIRECT nici INDIRECT. Vezi tu de unde incepe cenzura? Nici dictatorul din Coreea de Nord nu suporta sa fie catalogat si caracterizat in mod personal si direct negativ, in schimb Obama accepta acest lucru ca e in democratie.
Asa incep toate regimurile dictatoriale: Introduc o masura care pare buna dar care in timp se transforma in altceva... in opresiune in interzicerea a critica Partidul si Conducatorul iubit, etc.

Singurul lucru cu care sunt de acord este ca sa nu fie criticat sau jignit cineva pe baza unor minciuni sau fapte inventate. Aici sunt de acord sa fie si 100 ani de puscarie nu 2. Pentru ca treburi de-astea pot distruge viitorul unui om politic ori cariere profesionale sau chiar pot destrama casatorii daca se lanseaza minciuni de genul x are amanta, etc.

In rest daca eu consider ca x este prost credeti ca o lege ma poate face sa-mi schimb parerea?
Grija mare ca asa incep toate regimurile totalitare. Puteti spune ca e pentru toata lumea nu doar pentru demnitari. Asa-i dar si legea aia a amnistiei de exemplu este pentru toti puscariasii hotii, si toti excrocii, nu doar pentru politicieni. Dar se vrea data in special pentru ei. Asa si legile care interzi c sa critici pe cineva si chiar sa jignesti cu argumente nu pe chestii inventate.

Si a vorbi pe cineva pe la spate e urat. Dar daca eu ii spun INTERLOCUTORULUI DIRECT ce opinie am despre el si despre faptele si vorbele lui e chiar o chestie onorabila. Nu vorbim de rau pe cineva in absenta persoanei. Ii spun opinia mea si daca mingea e in terenul lui sa ma convinga ca gresesc.
Daca cineva minte in mod repetat, am tot dreptul sa-i spun direct ca e un mitoman!

Atentie atentie atentie! Jos cenzura!

cris

Deja faci flame. Tu nu intelegi ca e vorba despre persoane fizice, care discuta intre ele intr-un mediu online, si nu care discuta despre personalitati publice ? Daca eu te-as cataloga pe tine cretin acum si te mai si injur, ce inseamna ? Inseamna libertate de exprimare ? Sau inseamna ca te injur ca un nesimtit si sunt un troll idiot?

Anonim

Mesaj editat de către moderator, conform regulamentului comentariilor: au fost eliminate discuțiile despre politicieni si cele despre evenimente șocante.

Nu fac deloc flame. In sfarsit asta o sa fie ultimul mesaj ca sa nu se irite unii.
Acum cateva zile a aparut o stire ca o PERSOANA FIZICA i-a scris lui ******* pe contul lui de facebook de PERSOANA FIZICA un mesaj nu tocmai placut in MEDIU ONLINE ca sa iti citez expresiile si cuvintele. Dupa un timp acel mesaj a fost sters. Daca legea respectiva se aplica persoanelor fizice care discuta in mediu online ******* ar putea cere arestarea celui care l-a criticat. Despre asta e vorba. Sper sa nu se fi suparat nimeni n-am jignit pe nimeni doar imi aratam ingrijorarea.
Drumul spre Iad e pavat cu intentii bune zice o vorba. Cine nu cunoaste istoria risca s-o repete.
Intotdeauna dictaturile si regimurile totalitare au introdus niste chestii pe motiv ca se impiedice niste lucruri cu care toata lumea era de acord ca trebuiesc impiedicate. De exemplu in SUA toti au acceptat sa fie interceptati monitorizati scanati perchezitionati, etc ca de... teroristii.

Putem fi manipulati usor sa acceptam o limitare a drepturilor si libertatilor noastre. Se porneste de la un caz supramediatizat si apoi toata lumea accepta ca e bine sa bagam singuri in cusca... si sa ne punem lanturi la maini si picioare si calus in gura.
Si-am incheiat orice comentariu pe aceasta tema indiferent de alte comentarii. Cine a inteles ok cine nu asta e. Mai cititi istorie si nu mai fiti atat de naivi. Repet: Drumul spre Iad e pavat cu intentii bune.

Libertatea nu e un dat. E o chestie pentru care trebuie sa luptam zi de zi!
Numai bine la toata lumea si nu va inflamati. Poate sunteti prea tineri ca sa stiti cum a fost treaba in vechiul regim...

cris

Mesaj editat de catre moderator conform regulamentului, pentru discutii despre politicieni:

E si tu acum faci reclama lui *******.

Si nu se inflameaza nimeni, doar ca tu faci in continuare confuzie intre flame si trolling, desi tind sa cred ca totusi ai inteles care e diferenta, dar te prefaci ca nu intelegi. :)

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile