miercuri, 1 octombrie 2014

Hackerii au construit o consolă XBOX One contrafăcută, cu 1 an înainte de lansarea oficială

Patru persoane din SUA și una din Australia au fost acuzate pentru presupusa lor implicare într-un grup de hackeri care a sustras jocuri video si alte software inainte de lansarea oficiala. Procurorii au susținut că membrii grupului au reușit să folosească o parte din informațiile obtinute pentru a crea versiuni contrafăcute ale noii consolei Xbox One.

Una dintre aceste console contrafacute se presupune că au fost vândută pe eBay pentru 5.000 dolari, înainte de lansarea oficială a XboX One. De asemenea, un simulator pentru pregatirea pilotilor pentru elicopterele armatei americane ar fi fost piratat. Copii ale kit-ul de dezvoltare Xbox One, cu nume de cod Durango, au apărut pe eBay, în august 2012.

Departamentul de Justiție al SUA a declarat că valoarea proprietății intelectuale și a altor date furate a totalizat 100-200 milioane dolari și că doi dintre suspecți au pledat deja ca vinovati pentru conspiratie in vederea comiterii de infractiuni informatice și încălcarea drepturilor de autor.

Documentele judiciare arată că sistemele informatice ale Microsoft, Epic Games, Valve și Zombie Studio au fost sparte, ca parte a atacurilor informatice.

Atacul informatic a constat intr-o combinatie de metode cum ar fi adăugarea de cod in aplicatiile web utilizate de către firmele victimă ( atac cunoscut sub numele de SQL Injection), obținerea de log-uri ale scrisorilor de acreditare aparținând angajaților companiilor atacate si obtinerea de software de la partenerii de dezvoltare.

Inculpatii au utilizat pentru atacurile informatice din anul 2011 computere inchiriate și folosite în Marea Britanie, SUA, Hong Kong, Australia și Olanda.

Printre fișierele despre care se spune că au fost furate se regasesc:

- specificațiile tehnice și codul sursă pentru kitul de dezvoltare al consolei Xbox One
- jocul video Call of Duty: Modern Warfare 3 de la Activision
- jocul video Gears of War 3 de la Epic Games
- jocul Thief de la Square Enix
- AH-64D Apache Simulator de la Zombie Studios, care a fost creat pentru armata SUA

Hackerii au spart si rețeaua Valve, căutand Half Life 3 pe serverele companiei, dar aici nu au reușit să găsească nimic.

Anchetatorii susțin că un tanar de 20 de ani din Maryland a comandat ulterior componente de la comercianții online cu amănuntul, pentru a construi o versiune contrafăcută a kit-ul de dezvoltare Xbox One.

In instanta s-a precizat că un exemplar a fost vândut prin intermediul eBay, în august 2012, iar vânzarea unei a doua unitati a fost aranjata cu cineva din Seychelles, in aceeași lună. Această din urmă a fost interceptată de FBI, înainte de a părăsi teritoriul SUA.

Kit-ul de dezvoltare contrafacut a reprezentat un PC, in care a fost instalata o versiune de pre-lansare a sistemului de operare Xbox One. Versiunile legitime ale acestui kit erau folosite de către studiorile de productie software acreditate, pentru a crea jocuri de test pentru consola.

Microsoft nu a anuntat în mod oficial Xbox One până în mai 2013, iar consola a ajuns sa fie vândută abia în noiembrie 2013.

Suspectii riscă până la cinci ani de închisoare. Decizia judecatoreasca va fi dată în ianuarie 2015.


2 comentarii despre subiectul „Hackerii au construit o consolă XBOX One contrafăcută, cu 1 an înainte de lansarea oficială”:
BODO

sa fim seriosi, nicodata nu se poate face asa ceva fara acordul autoritatilor, orice furt sub orice forma in forma continuata se face numai cu "acordul autoritatilor". daca cotizeaza unde trebuie este totul OK daca nu... se confirma stirea.

Anonim

Si totusi s-a facut...

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile