Intel Sky Broadcast Media a anunţat printr-un comunicat că meciurile de fotbal vor fi difuzate in continuare si prin intermediul posturilor Look Tv si Look Plus, inclusiv prin intermediul furnizorilor de servicii cu plată din Romania care retransmit canalele mentionate:
Conform promisiunii făcute, ISB Media Holding continuă să susțină fotbalul profesionist din România prin onorarea contractului semnat cu LPF la 4 martie 2014.
Alături de principalii distribuitori ai posturilor Look TV și Look Plus, deja consacrații UPC, Telekom și Orange, care și-au asumat parteneriatul cu ISB și implicit cu Liga 1 de la începutul sezonului competițional în curs de desfășurare, anunțăm opinia publică despre încheierea contractului și cu rețeaua RCS&RDS.
Ca și până acum, toate meciurile din cadrul Ligii 1 si Cupa Ligii vor fi prezentate în direct pe posturile Look Plus și Look TV, respectiv prin platforma digitală KooLNet prin intermediul SeeNow.
Astfel, spre deosebire de campionatele trecute , telespectatorii din România vor avea posibilitatea să vizioneze în următoarele 5 sezoane toate partidele din Liga 1 în condiții similare , indiferent la care din principalele rețele de televiziune sunt abonați.
Călin Oltean
ISB Media Holding Ltd
Ieri, RCS-RDS a anunţat că Digi Sport va transmite în direct Liga 1 și Cupa Ligii începând cu luna februarie 2015, precum și următoarele sezoane ale celor două competiții, până în 2019.