Televiziunea publică Moldova 2 a fost lansată pe 3 mai 2016 in Republica Moldova, având ca scop principal "îmbunătăţirea spectrului informaţional şi cultural", conform companiei Teleradio-Moldova, care precizează că postul tv mentionat transmite programe 24 de ore pe zi si este difuzat prin cablu, iar în viitor va avea acoperire naţională in Republica Moldova.
In perioada ințială, televiziunea Moldova 2 va difuza programele doar în limba română si va utiliza echipamentele si infrastructura canalului Moldova 1 ( va retransmite de asemenea o parte din emisiunile acestui canal ), iar din toamnă este programată lansarea in premiera a mai multor producții originale.
Televiziunea este declarată generalistă, difuzand informaţii educative si de interes public, emisiuni sociale, culturale, economice, de știinta sau de divertisment, dar se va axa si pe programe din arhiva televiziunii publice ( sute de mii de ore filmate, inclusiv documentare, interviuri cu personalităţi, muzică sau programe despre tradiţii ).
In grila vor fi difuzate de asemenea competitii sportive importante, precum Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro sau Campionatul European de Fotbal 2016. Coordonatorii proiectului estimează că in scurt timp televiziunea Moldova 2 va avea o audienta mai mare decat Moldova 1. Lansarea celui de-al doilea canal public de televiziune din Republica Moldova a fost recomandată de către EBU, pe baza acordurilor semnate anterior.
Cele doua televiziuni publice din Republica Moldova le puteti viziona online la urmatoarele adrese:
Moldova 1 - LIVE
Moldova 2 - LIVE
vineri, 6 mai 2016
A fost lansată Moldova 2, a doua televiziune publică din Republica Moldova
HD Satelit România
Publicat: mai 06, 2016
Actualizat: 2024-06-14T09:57:59Z
Publicat de
HD Satelit România
Citește și alte articole din categoriile:
Sport Stiri Televiziuni internaţionale- Acasă
- Televiziuni internaţionale
- A fost lansată Moldova 2, a doua televiziune publică din Republica Moldova
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
BBC World Service pregătește lansarea unor servicii noi de știri în limba maghiară și română, într-un proiect care vizează publicul din Unga...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
YouTube a anunțat că funcția de dublare automată este folosită deja de milioane de canale și ajunge zilnic la milioane de spectatori. Platfo...
-
Netflix a anunțat pe 20 mai 2026 că va începe să difuzeze o selecție amplă de seriale NHK din Japonia începând cu 22 iunie 2026, iar lansări...
-
XR Extreme Reach a publicat un nou raport despre accesibilitate în Marea Britanie, iar concluzia principală este că subtitrările au intrat î...
-
ANCOM a adoptat o decizie care vizează piața de gros a serviciilor de acces local la puncte fixe în 5.894 de localități și a desemnat DIGI R...
-
Național TV 2 HD și Favorit TV 2 HD, operate de ABC Digital Media SRL din Oradea, au trecut de încă un pas la CNA. Consiliul a aprobat în șe...
-
Comisia Europeană a deschis pe 18 mai 2026 o cerere de probe pentru a primi opinii despre măsuri țintite care ar putea moderniza cadrul UE p...
-
Freeview Noua Zeelandă urmează să lanseze în trimestrul al treilea din 2026 serviciul Freeview NextGen, iar anunțul prezentat de Digital Fer...
-
Yahoo Mail a început să trimită utilizatorilor notificări legate de o modificare importantă care va afecta modul în care funcționează contur...
9 comentarii despre subiectul „A fost lansată Moldova 2, a doua televiziune publică din Republica Moldova”.
Bravo lor, poate vedem si noi Eurovision-ul online la ei, daca il vor transmite si pe net, mai ales ca s-a anuntat oficial astazi la Bucuresti de catre sefa EBU ca Romania nu va participa la Eurovision. Oricum, e ciudat ca nu aveau deja un alt doilea canal public.
Asta ne mai trebuia, sa platim 17 milioane de euro restante ca sa ajungem la Eurovision. Sunt pe net multe posturi online care transmit acest concurs...Rai, TVe, ERT, etc....
LA RCS BRAILA CIND LE BAGA?
Restantele trebuiesc platite nu pentru eurovision ci mai degraba pentru ca reprezinta contravaloarea unor servicii de care a beneficiat tvr. Nu e taxa de participare/difuzare.
RCS&RDS dacă bine știu în întreagă țara pe rețeaua digitală ar trebui să fie RAI 1,sau în cel mai rău caz pe canalul unguresc Duna așa că dacă cineva vrea poate să uite la Eurovision pe cablu. Și încă ceva, înainte că cineva să face legătură între cele două chestii, RDS-ul nu are nicio treabă cu Eurovisionul, nu e vina lor că TVR-ul nu poate transmite.
ar trebui sa vedem moldova1 si2 si pe cablu in Romania pt toti cablistii
Pănă ce nu reglementează în lege, nu cred că bagă careva firmă de cablu, probabil nu vede în el potențial sau poate că deja au avut diiscuții numai că nu au fost la aceeași ”părere” sau habar n-am,...
Ar trebui bagate cele 2 posturi din Moldova si-n grlele de cablu din Romania. Bine ca avem pachete panonia, indiene, turcesti, italiene, spaniole si n-avem posturile astea. Parerea mea pana si Moldova o sa ne intreaca in privinta DVB-T2 si calitatea emisiunilor postului public
Ceva trebuie să fie în spatele acestuia, e foarte interesant că nici o firmă de cablu din țară nu include aceste canale în grila lor, sau poate că sunt căteva firme mici, dar totuși. E foarte interesant că au putut negocia pentru 14 canale unguresc și pentru alte canale internaționale, și cu ăștia nu. eu personal mă bucur pentru acele 14 canale și pentru restul de internaționale, dar și eu aș bucura, sau altfel yis nu am împotrivă dacă aș putea să prindem măcar cele două posturi de stat ale Moldovei. Cu restul, adică cu celelalte comerciale sunt probleme cu drepturile de autor, dacă știu bine, nu prea cumpăra licențe pentru filmele de ultimă oră care se difuzează la ”primetime”, asta am mai citit și în alte parte și dacă bine știu au fost și sancționați. În fine nu ar strică grila de programe cu cele 2 posturi.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.